Legea 296/2023, apărută la finalul lunii octombrie, introduce o serie de schimbări în Codul Fiscal, prin care se stabilește un impozit special, aplicabil celor care dețin case și mașini de valoare mare.

Acest impozit special se va aplica, începând din 2024, în principal pentru casele și mașinile care sunt considerate scumpe. Mai exact, impozitul va viza:

  • Persoanele fizice care, la sfârșitul anului fiscal precedent, dețin sau sunt proprietari comuni ai unor clădiri rezidențiale situate în România, cu o valoare impozabilă care depășește 500.000 de lei (~500.000 de euro);
  • Persoanele fizice și juridice care au în posesie autoturisme înmatriculate sau înregistrate în România, a căror valoare de achiziție individuală depășește suma de 375.000 de lei (~75.000 de euro). Această taxă se plătește pe o perioadă de cinci ani începând cu anul fiscal al predării-primirii autoturismului sau pentru perioada rămasă până la expirarea celor cinci ani de la această dată, pentru vehiculele pentru care predarea-primirea a avut loc anterior.

Pentru a aplica această taxă pe bunurile de lux, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuia să stabilească un model și conținut pentru declarația care va fi utilizată în aceste situații, până pe 26 decembrie. Totuși, până în prezent, ANAF nu a pus în dezbatere un proiect de ordin prin care să detalieze declarația pentru taxa pe bunurile de lux.

Vezi aici Legea 296/2023 privind reforma în domeniul sănătății

Vezi aici alte articole despre lux

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here