Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, adoptată de către Guvern şi publicată în Monitorul Oficial vineri, stabileşte beneficii substanţiale pentru studenţi, ce constau în transport gratuit cu trenul şi burse sociale majorate.

Astfel, actul normativ care prevede creşterea punctului de pensie, a salariilor artiştilor şi personalului din administraţia publică locală (vezi aici) aduce modificări şi la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, stabilind că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. 

De asemenea,  două noi alineate introduse în lege reglementează aspectul potrivit căruia cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se stabilește la 201 lei/ lună pe perioada derulării activităților didactice/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii.

Întrucât în cadrul ordonanţei nu sunt prevăzute termene distincte de aplicare a modificărilor de mai sus, acestea au intrat în vigoare începând de vineri, 6 ianuarie 2017, data publicării actului în Monitorul Oficial.

Ai nevoie de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here