30 Aprilie, 2017

OFICIAL: Cresc pensiile, salariile artiştilor şi cele din administraţia publică locală

Vineri a fost publicat în Monitorul Oficial un act normativ care stabileşte majorarea salariilor pentru anumite categorii de personal din sectorul bugetar, majorarea burselor sociale pentru studenți, a pensiilor din sistemul public și a indemnizației sociale pentru pensionari.

De asemenea, ordonanţa de urgenţă publicată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, prevede că finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav se asigură integral de la bugetul de stat, iar studenții vor beneficia de transport gratuit pe calea ferată.

Majorări salariale în administraţia publică locală şi pentru artişti

Potrivit OUG nr. 2/2017, de la 1 februarie 2017, majorările salariale se aplică după cum urmează:

  • personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administrației publice locale beneficiază de  majorarea cu 20% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfășoară activitatea în aceleași condiţii.

Atenţie! Măsura nu se aplică personalului care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, consilieri locali și județeni.

  • personalul de execuție din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, beneficiază de majorarea cu 50% față de nivelul  acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, precum și  a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfășoară activitatea în aceleași condiţii.

Pentru pensionari

Ordonanța de urgență mai stabilește că, începând cu data de 1 iulie 2017, valoarea punctului de pensie se majorează cu 9% şi va fi de 1000 lei.

De asemenea, începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, va crește la 520 lei.

Persoane cu handicap şi asistenţii acestora

Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate potrivit Legii nr. 448/2006 se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale. Până acum, finanțarea se asigura în proporție de maxim 90% de la bugetul de stat.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Comentarii

  • Răspunde
    ianuarie 14 2017

    Buna ziua,
    Am și eu o întrebare :
    Urmăresc știrile și văd că se măresc salarii,pensii,pensii invalizi război,etc,și nu mă regăsesc nicăieri eu fiind cu handicap accentuat în urma unei operații complicate.
    Mă interesează dacă la aceste măriri se adaugă și cea de handicap .
    Vă mulțumesc și aștept un răspuns pe adresa de eMail

    • Răspunde
      februarie 28 2017

      Noi …… E greu de noi . Numai bolnav sa nu fi

Scrie un comentariu