Propunerea legislativă de reintroducere a infracțiunii de subminare a economiei naționale se intitulează “Legea Conştiinţei Naţionale” și își propune reincriminarea acestei fapte, care în vechiul Cod Penal era pedepsită cu până la 15 ani de închisoare.
Inițiativa cuprinde și infracțiuni noi, care s-ar putea încadra în aceeași categorie, cum ar fi “exercitarea influenței antiromânești” sau “aservirea față de o putere sau organizație străină”, toate incriminate cu detențiunea pe viață, de această dată. De altfel, în expunerea de motive, inițiatorii susțin că atât dezincriminarea subminării economiei naționale, cât și excluderea acestor noi infracțiuni antiromânești din Codul Penal sunt opera unor “forțe politice și economice străine”:
“După dezincriminarea subminării economiei naționale, urmează dezmembrarea României, lucru din ce în ce mai declarat de diverse forțe politice și economice externe. Decesul economic al României va fi urmat de sfâșierea trupului național. Am introdus că această crimă poate fi făcută și la îndemnul, în favoarea sau în sprijinul unor organizații străine pentru că pe teritoriul României activează sute de organizații susținute financiar din exterior, care lucrează împotriva intereselor neamului românesc.”
Lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal
„Art. 394 (1) Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină sau română ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin:
a) provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;
c) aservire față de o putere sau organizație străină sau română
d) ajutarea unei puteri sau organizații străine sau române pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale,
se pedepsește cu detențiunea pe viață și interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 3941 – Fapta cetățeanului român sau străin de natură să submineze economia națională, se pedepsește cu detențiune pe viață și interzicerea unor drepturi.”
Proiectul legislativ a fost pus în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.
Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
Reformulation art 1
Dar fapta cetateanului roman, aflat in pozitie cheie, care nu lupta transparent la combaterea saraciei unde e?