Senatorii și deputații vor dezbate un proiect legislativ care prevede stabilirea tuturor zilelor libere, nelucrătoare, altele decât sărbătorile legale, care vor fi acordate într-un an angajaților de la stat, și nu numai.
Astfel, inițiativa prevede, totodată, zilele în care aceste libere vor fi recuperate, pentru a nu mai schimba programul de lucru prin ordonanțe de urgență, de fiecare dată când se ivește o astfel de ocazie: “Această măsură vine în ajutorul firmelor din domeniul privat, care vor avea predictibilitate și își vor putea gestiona activitățile din timp, pentru a se alătura angajaților din sectorul public”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
În plus, este benefic pentru familiile în care unul dintre soți lucrează în sistemul bugetar, iar celălalt va putea beneficia de aceleași perioade libere. Nu în ultimul rând, unitățile din turism vor ști cu exactitate perioadele în care pot oferi pachete turistice pentru mini-vacanțe.
Conform parlamentarilor, zilele libere preconizate pentru 2019 sunt:
Sărbătoare legală 24 Ianuarie 2019 – joi / Zi liberă preconizată 25 ianuarie – vineri
Sărbătoare legală 1 Mai – joi / Zile libere preconizate 2, 3 mai – joi, vineri
Sărbătoare legală 15 august – joi / Zi liberă preconizată 16 august – vineri
Sărbătoare legală 25, 26 decembrie – miercuri, joi / Zi liberă preconizată 27 decembrie – vineri
Sărbătoare legală 1, 2 ianuarie 2020 – miercuri, joi / Zi liberă preconizată 3 ianuarie – vineri.
La art. 139 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, după alin. (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
„(4) Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul stabilește prin hotărâre de Guvern zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced și succed sărbătorile legale, respectiv zilele în care se recuperează acestea”.
Inițiativa legislativă a fost înregistrată pe 6 noiembrie la Senat, primul for decizional.
Ai nevoie de Codul muncii? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
15 august este zi de mare sarbatoare pt ortodocsi cum poti sa o muti pe 16,doar niste minti bolnave pot gandi asa !!!!!