Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice un proiect de lege conform căruia vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Modificarea egalizează, practic, pragul de pensionare, reglementările legislative în vigoare stabilind că vârsta standard de pensionare, la ora actuale, este de de 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi.

Potrivit expunerii de motive conexe, egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi se circumscrie Recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene transmise României, în contextul unei societăţi cu o populaţie îmbătrânită, care afectează sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii.

Proiectul de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice aduce noutăţi şi în privinţa stagiului de cotizare minim, ridicat de la 13 ani, în prezent, la 15 ani.

Totodată, stagiul de completare complet ar putea fi stabilit la 35 de ani atât pentru femei , cât şi pentru bărbaţi. Cifrele propuse precum şi atingerea graduală a acestor stagii de cotizare pot fi consultate în anexa modificată a Legii nr. 263/2010.

Sursa: Ministerul Muncii

comentarii

1 COMENTARIU

  1. O masura indreptata impotriva varstnicilor, a doamnelor, in primul rand! In acelasi timp, o masura tranzitorie, ea nu va rezolva definitiv problema deficitului din sistemul de pensii! Indiferent de ce se va face pe linia cresterii varstei de pensionare, a cresterii stagiului minim de cotizare, a reducerii cuantumului pensiei, in raport cu salariul mediu pe economie, sistemul va deveni dezechilibrat, NU se va mai putea functiona exclusiv pe criteriul sustenabilitatii! Vor trebui alocate sume de la Bugetul Consolidat al Statului, in procente crescatoare, care sa permita achitarea la termen a tuturor pensiilor!

  2. Emilia
    noiembrie 12 2013

    Am muncit 32 ani 10 luni si am crescut si doi copii.
    Am devenit somer la varsta de 52 ani si am beneficiat de somaj 12 luni.
    De doi ani imi caut un loc de munca dar nu angajeaza nimeni femei peste 50 de ani .
    Intre 63 si 53 (intre 52 si 53 am avut ajutor de somaj) sunt 10 ani in care nu am nici un venit si trebuie sa traiesc din mila altora,in conditiile in care pentru toti prietenii si membrii familiei viata este grea.
    Varsta medie de viata in Romania este de 72,5 ani.
    Acum stau si ma gandesc pentru ce am fost obligata sa platesc cotizatie la fondul de pensii 32 ani si 10 luni ,ca sa beneficiez de pensie 7,5 ani ,daca voi reusi sa traiesc 10 ani fara medicamente si fara cele necesare vietii, zi de zi.
    Prin marirea varstei de pensionare guvernantii vor sa rezolve problema lor privind fondului de pensie,fara sa gandeasca ca pe noi ne condamna.Oare nu le pasa?
    Adevarata rezolvare a fondului de pensii este creare de locurii de munca ,noi ne-am capata dreptul la munca si dreptul la viata,iar problema fondului de pensii ar fii rezolvata.
    DOMNILOR GUVERNATI CREATI LOCURI DE MUNCA SI NU NE TRANSFORMATI IN MURITORI DE FOAME .VREM SA MUNCIM DAR NU AVEM UNDE.

    • Nu mai putem cere guvernantilor de dupa numita revolutie sa creeze locuri de munca..in actualul sistem capitalist ! acum mijloacele de munca si resursele nu mai apartin statului ,respectiv poporului..cum se spunea …in consecinta , nu mai poti merge la conducatorii actuali sa le ceri locuri de munca dupa ce s-au facut retrocedari, privatizari si vanzari de resurse catre ..baieti destepti..adica mafiotii oficiali. Singurul lucru ce li se poate cere ar fi doar sa imparta mai echitabil fondurile de pensii..dar si asta este ,cred, foarte greu spre imposibil de realizat, pentru ca structurile care tin in mana paine ..au si ..cutitul…

  3. domnilor guvernanți (jefuitori neamului românesc), păi cum să muncească un om peste șaizeci ani în construcții, silvicultură și alte domeni grele , se poate compara cu un occidental al cărui salariu este de cel puțin zece ori mai mare ca al muncitorului român, ce condiții de sănătate are occidentalul și ce condiții are românul, de ce să ne chinuim cu bătrâni pe șantiere când cheltuim sume imense de mari cu tineri absolvenți prin indemnizații de șomaj și cursuri de calificări și policalificări în zadar că tot șomeri rămân în proporție de 80%, păi n avem bani de pensii,de sănătate de învățământ etc. , dacă ați furat pe capete cum v-ați rânduit la putere să vă fie rușine domnilor guvernați pentru că ne-ați ruinat țara

  4. Confiscarea revoltei populare dupa 22.12.89 de regimul Iliescu apoi espectativa la prabusirea economica voita, vanzarile de institutii lucrative pt.fier vechi nu pt.reutilare/ modernizare, institutionalizarea furtului, vanzarea de resurse naturale, a transportului si distributiei de energie, azi desfiintare si de unitati pe carbune, saracirea populatiei cu efect nefast asupra natalitatii,plecarea tineretului fara sanse in tara lor, investitii inexistente de 26 ani, partide imbalosate dupa ciubucuri de 2 lei cu gandul la vanzaile care ar urma dupa castigarea alegerilor,clasa politica dintr-un scandal in altul. Avem imaginea unei tari in disolutie cu 50% din pamant vanduta, asa cum din afara nimeni n-ar fi reusit, dar cu parlament care face legi proaste dar cu pensii speciale si system judecatoresc ce aduna averi din salariu sau din pensii.Veti ajunge sa va mancati intre voi ca sacalii. Ne-ati facut sa ne fie rusine sa ne vorbim in limba noastra,desi mai frumoasa ca oricare alta, de saraci ce ne stie lumea. Iata totalul „realizarilor” voastre, iar noi palmasii vrem pensii omenesti in urma muncii noastre din care traiti voi bine de atatia ani. Si tot nu v-ati saturat. Acum va bateti (vorba intrata in vocabularul vostru current) sa ajungeti la ciolan si sa ne povestiti ca este strict necesar sa vindeti centrala nucleara ca doar intai ati limpezit-o cu apa grea, portul C-tanta ca olandezii sunt mai vechi in bransa, aurul Rosiei ca s-a imbalosat Soros sau Bruxelul, hidroelectrica pt.ca noi trebuie sa avem current scump sa castige strainul ca-i place sa ne faca sarantoci si sa nu ne pierdem invatul.
    Asa ca e de lucu (a se citi de furat). Pt. asta va zbateti la alegri de- ti face sila si lehamite sa vezi cum va puneti poalele-n cap la postul vostru TV aliat la care asociati presedintele la orice titlu, la orice emisiune, ca de ce a facut, daca n-a facut, de ce n-a facut, cu o nerusinare crasa jignindu-ne pe toti care l-am votat cu 1 mil. de voturi in plus, descurajand si presedinte si natie facuta de rasul lumii.Ca urmare toti europenii isi spun: hai la romani ca acolo ne capatuim, ei sunt prea prosti sa traiasca bine, si prea fudui cand se lauda cu „afaceri” atrase din afara care de fapt sunt mari tepe. Revenind la alegeri. Castiga PSD desi sunt autori ai situatiei din tara. Niciodata nu au facut nimic in afara de propria capatuiala. Nici Ciolos nu este o solutie dupa zero rezultate in anul scurs si mai este si suspectat de lucru la doua capete. Nu stiu ce iese dupa alegeri, dar nu miroase a bine, iar noua ne va fi din ce in ce mai rau. Doamne freeste !

  5. Care este politica statului prin care ni se cere complectare la dosarul de pensie adeverinta de venit și sporuri contribuția la fondul de pensie a firmei intreprinderi in care am lucrat ,din momentul in care pînă în 2011 aceste date au fost inregistrate pe cărțile de muncă iar în momentul de față mie mi sa-u cerut aceste date de la vechile locuri de muncă .Spre exemplu : Actualul Argos SA Cernavoda a invocat faptul că nu deține aceste date deoarece arhiva a fost inundată ,dar nici nu mi-a spus unde aș putea lua duplicate din arhiva lor in care sunt inregistrat pe baza carti de muncă / acum in faliment . O altă firmă Somaco SA Constanța la fel , poate sa i-mi elibereze adeverință dra fără sporuri și cuantumul depus la fondul de pesii di acea perioadă lucrată la dumnealor .in momentul de față am aumulat 44 de ani de muncă ne întreruptă cu grupă a 2 a etc. Se apropie virsta de pensionare și nu știu cărei autorități ale statului sa mă adresez pentr-u a-mi căpăta drepturile Pentr-u ani lucrați !

  6. Am 55 de ani inginer .am muncit toată viața în fabrica .cat au mai fost .pe urma am avut firma.Am cotizat 28 de ani .Cu facultate am 33 ani .
    Firma nu mai merge .Unde să merg sa muncesc
    Sunt singura .eu mi am ajutat familia ?

  7. De ce mamele cu 2 copii nu sunt considerate mame, de la Leana lu! Ceausescu se trage ca ea avea 3 si de acolo se incepe numaratoarea. Pe vremea aia nu stateai acasa cu copii decat 3 luni si nici asa nu sunt propuse reduceri la pensii. Neinteresant , vorbim de reducere pentru politia locala , saracii ce greu o duc, nu au drepturi ca ceilalti dar ce scoala au? Vor sa lucreze 20 ani si gata, toti vor pomeni si salarii mari. Cand ii vezi ca cei care ii sustin in emisiunile televizate ce motive pun ti se face scarba. Oricum totul este o farsa, totul este o campanie electorala o mizerie de promisiuni. De ce salariile presedintelui, a parlamentarilor, a bugetarilor s-au facut in termen scurt? De ce nu sunt bani pentru toti? De ce ati facut asa o prapastie intre cei care lucreaza la privat si cei de la stat? E gretos sa vezi ca o economista la privat ia 1500 lei si o infirmiera in spital ia 3000 lei,.sau cei care lucreaza in productie la fabrici (cabluri) iau 1600-1700 lei si trag nu ca cei din primarii care din 4 angajati in birou sunt la servici 2 sau 1, restul isi fac piata sunt pe teren. Nu mai spun de cei din invatamant care striga ca nu sunt platiti, au 62 zile concediu pe an, lucreaza 20 ore pe saptamana, etc (voucere de vacanta libere cat cuprind – vezi doamne cu recuparare). Strigator la cer ce ati putut face! Oare are curajul cineva sa raspunda cu mana pe inima? Adica corect nu cum dicteaza partidul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here