ANAF a fost amendată cu 16.000 lei pentru publicarea listei datornicilor
Înapoi la pagina principală Fiscal24 mai 2016Elena Hogaş

ANAF a fost amendată cu 16.000 lei pentru publicarea listei datornicilor

Potrivit unui comunicat de presă emis în urmă cu puţin timp, ASPDCP a anunţat acordarea a două amenzi pentru prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, respectiv....

ANAF a fost amendată cu 16.000 de lei de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care s-a autosesizat în cursul săptămânii trecute referitor la legalitatea publicării online de către Fisc a listei persoanelor fizice cu datorii.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă emis în urmă cu puţin timp, ASPDCP a anunţat acordarea a două amenzi pentru prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, respectiv:

  • o amendă în cuantum de 11.000 de lei pentru prelucrarea şi publicarea pe alt site decât pe propria pagină de Internet a listei persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă;
  • o amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru neasigurarea unei informări complete a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF.

În consecinţă, Autoritatea naţională de supraveghere a sancţionat Agenția Națională de Administrare Fiscală cu amendă contravenţională în cuantum total de 16.000 RON, pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 677/2001.

Ai nevoie de Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

© 2025 Indaco Systems. Toate drepturile rezervate.