Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează într-un comunicat de presă că începând cu data de 01 martie 2021, a demarat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021.
Astfel, potrivit sursei citate, în contextul pandemiei Covid 19, fermierii vor putea să-și înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 ONLINE, fără a se prezenta la Centrele județene/locale APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2021.
Schemele de plăți ca mecanisme de susținere și de garantare a protecției drepturilor beneficiarilor, respectiv schemele de plăți directe și ajutoarele naționale tranzitorii, care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022 au fost probate prin Ordonanța de urgență nr. 11/2021.
Reprezentanţii APIA menţionează că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Fermierii își vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) și toate informațiile din cerere, prin accesarea aplicației IPA ONLINE din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).
De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverința.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii. Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziția fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale Centrelor APIA.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului
şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz. În cazul în care fermierii deţin animale în exploataţie, au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) (medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) și să se adreseze Centrului județean/local al APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.
Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru
programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene,
prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca
mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.
- schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic;
- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020);
- ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.
