Legea nr. 221 din 2021 pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicat în Monitorul oficial nr0732 din 26 iulie 2021. 

Actul normativ analizat se încadrează în legislația pentru combaterea pandemiei de Covid-19, însă generează implicații majore asupra activității angajatorilor.

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19 beneficiază la cerere de următoarele drepturi:

  1. De câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin efectuată dacă au calitatea de salariat, fie în sistemul public, fie în sistemul privat. Aceste zile nu se includ în durata concediului de odihnă;
  2. Câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor pentru fiecare doză de vaccin efectuată în cazul elevilor și studenților;
  3. Câte o zi de permisie pentru fiecare doză de vaccin efectuată pentru cadrele militare în activitate, pentru soldați și gradații profesioniști.

Aceste zile libere se acordă în baza adeverinței de vaccinare. În situația în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele ce beneficiază de zile libere au obligația de a depune la angajator adeverința de vaccinare în prima zi lucrătoare după vaccinare.

Dacă se decide vaccinarea unui copil cu vârsta de până la 18 ani sau se decide vaccinarea unei persoane cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, unul dintre părinți beneficiază de zile libere plătite corespunzătoare zilei vaccinării copilului. Celălalt părinte va da o declarație că nu beneficiază și nici nu va solicita zile libere plătite.

Pentru familiile monoparentale, părintele va menționa în declarația pe propria răspundere această situație.

Nu se acordă zile libere plătite în situația în care angajatorul sau instituția militară angajatoare organizează vaccinarea la locul de muncă.

Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, salariații ce intenționează să beneficieze de zile libere plătite pentru vaccinare trebuie să informeze angajatorul asupra perioadei în care optează să efectueze vaccinarea.

Prezenta lege intră în vigoare în data de 29 iulie 2021.

Foarte important: legea nu dispune de acordare de zile libere plătite către salariații ce s-au vaccinat deja până la data de intrare în vigoare a acestei legi, astfel apreciem că aceștia nu pot beneficia de aceste zile libere plătite în condițiile acestei legi.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here