20 Octombrie, 2019

Votul va dura 3 zile în străinătate. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind votul în diaspora

Plenul Camerei Deputaților a votat proiectul privind votul din diaspora ce prevede posibilitatea opțiunii electorale prin corespondență și vot timp de trei zile în străinătate. 228 de deputați au votat “pentru”, unul “împotrivă”, iar 19 s-au abținut. Proiectul va fi trimis președintelui spre promulgare.

“În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la la ora locală 12.00 şi se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21,00″.

În cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secții de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.

Proiectul mai prevede ca la ora 21.00, când se închid secţiile, alegătorii care se află la sediul respectiv, precum şi cei care stau la rând în afara lor, să poată să îşi exercite în continuare dreptul de vot până la ora 23.59. Procedura va fi valabilă și în țară, nu doar în secțiile de votare din străinătate:

”La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot”.

Cetăţenii care nu au domiciliul sau reşedinţa în străinătate se pot prezenta la orice secţie de votare din statul în care se află.

O altă modificare va fi aceea a publicării exit poll-urilor,  care vor putea fi difuzate doar după ora 23.59 şi nu după ora 21.00, aşa cum s-a procedat la alegerile de până acum.

De asemenea, proiectul prevede introducerea votului prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale. Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri la termen pentru preşedintele României, la termen şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va menționa numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

Actul normativ introduce și obligația Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din diaspora. Guvernul stabilește data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării. În forma actuală a legii, termenul în care Executivul stabilește data alegerilor este de 60 de zile. Alegerile prezidențiale au fost stabilite deja, pentru data de 10 noiembrie 2019, iar al doilea tur, dacă va fi cazul, pentru data de 24 noiembrie.

 

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu