Deputaţii au adoptat, în şedinţa de astăzi, proiectul de modificare a Codului rutier care stabileşte, printre altele, că este obligatorie presemnalizarea radarelor din trafic (pe maşini sau tip pistol) prin panouri postate pe sensul de mers cu cel puţin 500 m şi cel mult 1 km înainte, în localitate.
Propunerea legislativă pentru modificarea art.109 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va merge acum la Preşedintele României, spre promulgare.
Astfel, printr-un amendament nou introdus, se prevede că în cazul utilizării dispozitivelor radar instalate pe autovehicule sau pe suporţii amenajărilor rutiere, ori a utilizării dispozitivelor radar tip pistol, este obligatorie presemnalizarea prezenţei acestora în zona drumului public prin panouri de atenţionare, postate mai înainte pe sensul de mers:
- cu minimum 500 m, dar nu mai mult de 1000 m, în localitate;
- cu minimum 2000 m, dar nu mai mult de 4000 m, în afara localităţii.
Panourile de atenţionare vor fi asigurate şi montate de către administratorul drumului public, la solicitarea poliţiei rutiere.
De reţinut că, în cazul încălcării limitelor de viteză legală, constatarea contravenţiilor se va putea face doar dacă sunt respectate şi aceste noi reguli privind presemnalizarea radarelor.
Alte modificări importante:
- poliţiştii rutierii, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniforma cu înscrisuri şi însemne distinctive;
- dispozitivele destinate măsurării se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil;
- dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere;
- autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare.
Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
Si cum se presemnalizeaza radarele aflate in miscare ? Tot la fel ?