Sinteza de mai jos conţine recentele modificări aduse la Codul fiscal prin Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2017, în vigoare din 6 ianuarie, data publicării în Monitorul Oficial nr. 16/2017.
Potrivit art. 83 din Codul fiscal, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente.
Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie.
Sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv.
În categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor se cuprind şi cele realizate de contribuabilii care, în cursul anului fiscal, obţin venituri din închirierea în scop turistic a unui număr mai mare de 5 camere de închiriat, situate în locuinţe proprietate personală. De la data producerii evenimentului, respectiv de la data depăşirii numărului de 5 camere de închiriat, şi până la sfârşitul anului fiscal, determinarea venitului net se realizează în sistem real, potrivit regulilor de stabilire prevăzute în categoria venituri din activităţi independente.
Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, sunt calificate ca venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină pe bază de normă de venit sau în sistem real şi se supun impunerii potrivit prevederilor privind veniturile din activităţi independente.
Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinţei bunurilor
Potrivit art. 84 Cod fiscal, în cazul veniturilor obţinute din închirierea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabileşte pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei.
Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.
Reguli de stabilire a impozitului final pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic în cazul depăşirii numărului de 5 camere în cursul anului fiscal
În cazul în care, în cursul anului fiscal, contribuabilii care realizează venituri din închirierea unui număr mai mare de 5 camere de închiriat, situate în locuinţe proprietate personală, aceştia sunt obligaţi să notifice evenimentul, respectiv depăşirea numărului de 5 camere de închiriat, organului fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii acestuia. Pentru perioada din anul fiscal în care venitul a fost determinat pe baza normei de venit, organul fiscal va recalcula norma de venit şi plăţile stabilite în contul impozitului anual datorat.
Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate
Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, datorează, după caz, contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din cedarea folosinţei bunurilor.
Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate este de 5,5% .
Baza de calcul. În urma modificărilor aduse de OUG nr. 3/2017, dispoziţiile în materie conţinute în art. 173 prevăd că baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut, diferenţa pozitivă dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la numărul de luni din anul fiscal prevăzut în contractul încheiat între părţi, şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 143 alin. (2), în vigoare în anul pentru care se stabileşte contribuţia.
Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 143 alin. (2), în vigoare în anul pentru care se stabileşte contribuţia.
Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Potrivit art. 174 Cod fiscal, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă au obligaţia de a efectua plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe fiecare sursă de venit, pe baza declaraţiei de venit estimat/norma de venit sau a declaraţiei privind venitul realizat.
În decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, stabilite pe bază de normă anuală de venit sau care optează pentru determinarea venitului în sistem real, precum şi pentru cei care închiriază în scop turistic, în cursul anului, un număr mai mare de 5 camere de închiriat în locuinţe proprietate personală, se evidenţiază lunar, iar plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 iulie inclusiv şi 25 noiembrie inclusiv.
Declararea şi definitivarea CASS. Veniturile care reprezintă baza lunară de calcul al CASS sunt cele din declaraţia de venit estimat/norma de venit sau din declaraţia privind venitul realizat, după caz.
Baza lunară de calcul nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe
Plata CASS se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
Pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2017, obligaţiile anuale de plată a CASS se determină de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza declaraţiilor menţionate la alin. (1), prin aplicarea cotei individuale de de 5,5% asupra bazelor de calcul, la determinarea cărora nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale. Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere.
Stabilirea anuală a CASS. Prin modificările aduse de OUG nr. 3/2017, la art. 179 Cod fiscal, contribuţia anuală de asigurări sociale de sănătate – în cazul nostru pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor – se stabileşte, de organul fiscal competent, în anul următor celui de realizare a veniturilor, prin decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., pe baza informaţiilor din declaraţiile fiscale privind veniturile realizate, precum şi pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală, după caz.
Contribuţia anuală se calculează prin aplicarea cotei individuale asupra bazei anuale de calcul, determinată ca sumă a bazelor lunare de calcul asupra cărora se datorează CASS, aferente veniturilor. Baza anuală de calcul nu poate fi mai mică decât valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe
ATENŢIE! Baza anuală de calcul NU se încadrează în plafonul minim de 12 salarii de bază minime brute pe
- au calitatea de pensionari sau
- se află în categoria celor prevăzute la art. 154 alin. (1) lit. a), b), d) -g). (vedeţi Documentarul de la sfârşitul materialului)
În cazul în care baza anuală de calcul este sub nivelul plafonului minim, organul fiscal stabileşte CASS datorată la nivelul contribuţiei anuale aferentă plafonului anual minim.
În cazul în care baza anuală de calcul este mai mare decât plafonul maxim, organul fiscal stabileşte CASS datorată la nivelul contribuţiei anuale aferentă plafonului anual maxim.
Prevederile din art. 179, privind stabilirea contribuţiei anuale de asigurări sociale de sănătate, se aplică pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2017.Documentar
Art. 154 (1) Cod fiscal
(1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. Dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri datorează contribuţie;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la lit. a) sau sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste venituri datorează contribuţie;
...
d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi;
e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia;
g) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau dacă nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară. În cazul în care venitul lunar realizat depăşeşte nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte acest nivel.
Ai nevoie de Noul Cod fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!