Vânzarea locuinţelor obţinute prin ANL: Ce modificări s-au făcut recent?

Eugen Staicu
22 aprilie 2014 5 min read
Cu privire la dreptul de înstrăinare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, au fost aduse modificări la Normele metodologice pentru punerea în
Cu privire la dreptul de înstrăinare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, au fost aduse modificări la Normele metodologice pentru punerea în aplicarea prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin H.G. nr. 962/2001.

Modificările au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 253/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 251/2014.

Cadrul general legal

În forma în vigoare din 26 iulie 2013, la alin. (1) al art. 192 din Normele metodologice este prevăzut că locuinţele pentru tineri destinate închirierii, precum şi locuinţele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialişti din învăţământ şi din sănătate, cu excepţia celor prevăzute la art. 151, se pot vinde numai la solicitarea titularilor contractelor de închiriere, în condiţiile prevăzute la art. 10 din Legea nr. 152/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Două precizări. Excepţiile prevăzute la art. 151 din Norme se referă la:

- procentul stabilit prin hotărâre a Guvernului din numărul total de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi nu pot fi vândute. Acestea sunt administrate de autorităţile instituţiilor din sectorul de apărare naţională, ordine publică, siguranţă naţională, autorităţii judecătoreşti şi administraţiei naţionale a penitenciarelor şi se repartizează personalului propriu din domeniile respective, în condiţiile legii.

- dreptul de vânzare: potrivit art. 10 din Legea nr. 152/1998, locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, repartizate în condiţiile art. 8 alin. (3) sau ale art. 23, după caz, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.

Modificări privind regimul de înstrăinare

În forma modificată a Normelor, în aceste contracte de vânzare se înscriu interdicţia de înstrăinare a locuinţei prin acte între vii pe o perioadă de cinci ani de la data dobândirii acesteia, precum şi excepţia de aplicare a acesteia, prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 152/1998.

Observăm, mai întâi, că în noua versiune se precizează “interdicţia de înstrăinare”, spre deosebire de forma anterioară în care apărea “clauza de interdicţie a înstrăinării”.

Notă: În caseta foto puteţi vedea o parte dintre modificările aduse de HG nr. 253/2014 la Normele de aplicare a Legii nr. 152/1998 (forma veche - stânga, forma nouă - dreapta). Atenţie: Urmărirea modificărilor la nivel de paragraf este disponibilă doar petru abonaţii Lege5.
comp_anl

În al doilea rând, se face trimitere la art. 10 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 152/1998, potrivit căreia:

“Locuinţele nu pot face obiectul unor acte de dispoziţie între vii pe o perioadă de cinci ani de la data dobândirii acestora. Această interdicţie se va consemna la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în condiţiile legii. Prin excepţie, locuinţele pot face obiectul unor garanţii reale imobiliare, constituite în favoarea instituţiilor de credit definite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care finanţează achiziţia acestor locuinţe. Instituţiile de credit vor putea valorifica locuinţele şi anterior expirării termenului de cinci ani, pe calea executării silite, în condiţiile legii, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor din contractele de credit de către proprietarii locuinţelor.


Acte lovite de nulitate absolută. O prevedere nou-introdusă precizează că actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 10 din lege sunt lovite de nulitate absolută, în condiţiile art. 11 din lege.

Pentru prevederile art. 10 din lege, reamintim că acesta priveşte dreptul de vânzare către titularii contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului şi cu respectarea condiţiilor de la alin. (2) al aceluiaşi articol.

Nulitatea absolută: în condiţiile art. 11 din lege, contractele de închiriere, contractele de vânzare-cumpărare, precum şi orice alte acte încheiate cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) şi ale art. 10 din lege sunt lovite de nulitate absolută. Depistarea acestor cazuri şi sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru constatarea nulităţii şi restabilirea situaţiei anterioare se fac prin grija prefecţilor.

Înscrierea în cartea funciară. Prin aceeaşi hotărâre pentru modificarea Normelor, dreptul de proprietate dobândit în baza contractelor de vânzare încheiate de beneficiar în condiţiile legii şi în conformitate cu prevederile alin. (5) se înscrie în cartea funciară potrivit dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Interdicţia de înstrăinare prevăzută la art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 152/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se radiază la cererea persoanelor interesate, după împlinirea termenului de cinci ani de la data dobândirii locuinţei prin contractul de vânzare-cumpărare, în condiţiile legii. Radierea dreptului de ipotecă constituit în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) lit. f) teza a 3-a din Legea nr. 152/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu atrage radierea interdicţiei de înstrăinare anterior împlinirii termenului de cinci ani.

------------------------------(P)------------------------------

Lege5
 a creat instrumentul ideal pentru a vă ajuta să vizualizaţi prin comparare textul unui act normativ aşa cum era el înainte de modificare şi textul modificat, cu evidenţierea modificărilor.

Prin evidenţierea modificărilor la nivel de paragraf, Lege5 vă ajută să identificaţi mai repede şi cu uşurinţă modificările, astfel încât să luaţi decizii corecte şi să lucraţi eficient.

Aflaţi mai multe despre Lege5 – care este disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile – de AICI.

ps_evid_mod

Foto articol: FreeImages.com

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo