25 Ianuarie, 2020

Vânzarea de cărți electronice pe internet

Ne referim aici la o activitate devenită comună, fără o atenţie specială acordată reglementărilor comunitare. În urma unei trimiteri preliminare de clarificare, la Curtea de Justiţie a UE, răspunsul propus de Avocatul general este în sensul că furnizarea cărților electronice prin descărcare online, în scopul unei utilizări permanente, nu intră sub incidența dreptului de distribuire, ci a dreptului de comunicare publică

Concluziile Avocatului General Maciej Szpunar prezentate la 10 septembrie 2019 în Cauza C‑263/18

Nederlands Uitgeversverbond, Groep Algemene Uitgevers împotriva Tom Kabinet Internet BV, Tom Kabinet Holding BV, Tom Kabinet Uitgeverij BV, în urma cererii  de decizie preliminară formulată de Tribunalul din Haga, Olanda.

Înainte de a arăta care au fost întrebările preliminare şi concluziile înaintate Curţii de Juatiţie a UE, iată câteva repere introductive notate de Avocatul general.

– Idee la origine doctrinară, epuizarea dreptului de distribuire a fost introdusă la începutul secolului al XX‑lea pe cale jurisprudențială. Potrivit acestui principiu, după punerea în circulație în mod legal a copiei unei opere protejate prin dreptul de autor, titularul drepturilor de autor nu se mai poate opune unei revânzări a acestei copii de către dobânditorul său. Acest lucru se justifică prin aceea că dreptul de autor nu poate prevala în raport cu dreptul de proprietate deținut de acest dobânditor asupra copiei operei în discuție în calitate de obiect. Pe de altă parte, prin punerea în circulație a unei copii a operei de către autor sau cu consimțământul acestuia, se consideră că el a obținut remunerația datorată pentru copia respectivă.

- Principiul epuizării dreptului de distribuire a obiectelor protejate prin dreptul de autor a fost introdus în dreptul Uniunii și pe cale jurisprudențială. Astfel, deși acest principiu exista deja în ordinile juridice ale statelor membre, Curtea i‑a extins domeniul de aplicare la întreg teritoriul Uniunii Europene. Această jurisprudență era motivată în principal de preocuparea de a asigura caracterul efectiv al liberei circulații a mărfurilor.

- De atunci, epuizarea dreptului de distribuire a fost recunoscută atât la nivelul dreptului internațional, cât și la nivelul dreptului Uniunii, precum și la nivelul statelor membre.

- Totuși, digitalizarea conținuturilor susceptibile de protecție prin dreptul de autor și apariția unor mijloace noi care să permită furnizarea unor asemenea conținuturi online au tulburat echilibrul dintre interesele titularilor de drepturi și cele ale utilizatorilor de obiecte protejate, echilibru la menținerea căruia contribuia principiul epuizării dreptului de distribuire.

- Pe de o parte, a devenit posibilă crearea, la un cost neglijabil, a unor copii perfect exacte ale fișierelor digitale care conțin obiecte protejate și transferarea lor fără eforturi și fără costuri suplimentare cu ajutorul internetului. Această evoluție amenință posibilitatea ca titularii drepturilor de autor să obțină o remunerație adecvată pentru creațiile lor și contribuie considerabil la dezvoltarea contrafacerii.

- Pe de altă parte, mijloacele tehnice moderne permit titularilor un control foarte determinat cu privire la utilizarea operelor lor de către dobânditori, inclusiv în sfera lor privată, precum și dezvoltarea unor modele comerciale care, adesea fără a declara acest lucru deschis, transformă utilizarea deplină a copiei unei opere într‑un simplu drept de utilizare limitat și condiționat.

- Curtea va avea sarcina de a decide dacă, luând în considerare aceste evoluții, principiul epuizării dreptului de distribuire, instituit în lumea reală a copiilor – obiecte, poate fi transpus în lumea virtuală a copiilor – fișiere digitale.

 Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

 - Nederlands Uitgeversverbond (denumită în continuare „NUV”) și Groep Algemene Uitgevers (denumită în continuare „GAU”), reclamantele din litigiul principal, sunt asociații având ca obiect de activitate apărarea intereselor editorilor olandezi.

- Tom Kabinet Internet BV (denumită în continuare „Tom Kabinet”), pârâta din litigiul principal, este o societate de drept olandez. Tom Kabinet deține un site internet care furnizează o piață online pentru cărțile electronice de ocazie. Modalitățile de funcționare a acestei piețe au evoluat pe parcursul procedurii principale. În prezent, în cadrul acestui serviciu, denumit „clubul de lectură” (leesclub), Tom Kabinet revinde particularilor înregistrați pe site‑ul său web cărți electronice pe care le‑a cumpărat fie de la distribuitori oficiali, fie de la alți particulari. Prețurile practicate de Tom Kabinet sunt mai mici decât prețurile distribuitorilor oficiali. Site‑ul web deținut de Tom Kabinet încurajează particularii care au cumpărat cărți electronice de pe pagina sa să i le revândă după citire, ceea ce le dă dreptul la „credite” care le permit ulterior să cumpere alte cărți. Cu ocazia achiziționării de cărți electronice de la particulari, Tom Kabinet impune acestora să șteargă propria copie și aplică pe copiile pe care le revinde un filigran digital (digital watermark), pentru a se asigura cu privire la legalitatea copiei.

- La 1 iulie 2014, NUV și GAU au introdus o acțiune împotriva Tom Kabinet la judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii din cadrul Tribunalului din Amsterdam, care le‑a respins cererea întrucât existența unei încălcări a drepturilor de autor nu era, la prima vedere, suficient de probabilă. NUV și GAU au declarat apel împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel din Amsterdam, care a confirmat decizia judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii, interzicând totodată Tom Kabinet să ofere un serviciu online care să permită vânzarea de cărți electronice descărcate în mod nelegal. Nu a fost formulat recurs împotriva hotărârii dată de Curtea de Apel din Amsterdam.

- În hotărârea interlocutorie, pentru obţinerea de clarificări de la CJUE, instanța de trimitere a considerat că respectivele cărți trebuie calificate drept „opere” în sensul reglementărilor din Directiva 2001/29, iar oferta de cărți electronice descărcabile în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal nu constituie o comunicare publică a acestor opere, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată. Ea arată totuși că răspunsul la întrebările dacă, pe de o parte, punerea la dispoziție la distanță prin descărcare a unei cărți electronice pentru o utilizare pe perioadă nedeterminată poate constitui un act de distribuire în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 și, pe de altă parte, dacă dreptul de distribuire poate fi astfel epuizat în sensul articolului 4 alineatul (2) din această directivă nu este evident. Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică problema dacă, în cazul revânzării, titularul dreptului de autor se poate opune actelor de reproducere necesare unei transmiteri între dobânditori ulteriori a copiei pentru care dreptul de distribuire este, eventual, epuizat.

- În aceste împrejurări, instanța de trimitere a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că, prin formularea «orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia” în sensul acestei dispoziții, se înțelege de asemenea o punere la dispoziție pe perioadă nedeterminată, în scopul utilizării, a unor cărți electronice (adică a unor copii în format digital ale cărților protejate de dreptul de autor), care se realizează online, prin descărcare, la un preț prin care titularul dreptului de autor obține o remunerație ce corespunde valorii economice a copiei operei care îi aparține?

2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: dreptul de distribuire în cadrul Uniunii a originalului sau a copiilor unei opere în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directivă este epuizat în cazul în care prima vânzare sau o altă formă de transmitere – prin care, în cazul de față, se înțelege punerea la dispoziție pe perioadă nedeterminată, în scopul utilizării, a unor cărți electronice (adică a unor copii în format digital ale cărților protejate prin dreptul de autor), care se realizează online, prin descărcare, la un preț prin care titularul dreptului de autor obține o remunerație ce corespunde valorii economice a copiei operei care îi aparține – se face, în cadrul Uniunii, de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia?

3) Articolul 2 din Directivă trebuie interpretat în sensul că transmiterea exemplarului dobândit în mod legal între cumpărători ulteriori, în privința căruia dreptul de distribuire este epuizat, cuprinde autorizarea actelor de reproducere menționate în acesta, în măsura în care actele de reproducere sunt necesare pentru utilizarea legală a exemplarului, și, eventual, care sunt condițiile aplicabile în această privință?

4) Articolul 5 din Directivă trebuie interpretat în sensul că titularul dreptului de autor nu se mai poate opune actelor de reproducere necesare transmiterii între cumpărători ulteriori în legătură cu un exemplar dobândit în mod legal, în privința căruia dreptul de distribuire este epuizat, și, eventual, care sunt condițiile aplicabile în această privință?” 

Analiza şi propunerile de răspuns 

Reţinem câteva din considerentele pe care şi-a întemeiat concluziile Avocatul General al CJUE.

- Instanța de trimitere adresează Curții patru întrebări preliminare cu privire la aspectele dacă furnizarea unor cărți electronice prin descărcare online în scopul unei utilizări permanente este acoperită de dreptul de distribuire în sensul articolului 4 din Directiva 2001/29, în cazul în care acest drept este epuizat ca urmare a unei asemenea furnizări efectuate cu acordul autorului și dacă actele de reproducere necesare unei transmiteri ulterioare eventuale a unei cărți electronice astfel dobândite sunt legale.

- Considerăm totuși că toate aceste întrebări trebuie analizate împreună, întrucât ele constituie părți inseparabile ale unei întrebări complexe unice: trebuie să se considere că furnizarea către utilizatori a operelor protejate prin descărcare online intră sub incidența dreptului de distribuire, având ca efect epuizarea dreptului respectiv prin furnizarea originală efectuată cu acordul autorului? În special, calificarea actelor respective în sensul că intră sub incidența dreptului de comunicare publică exclude posibilitatea ca ele să intre sub incidența dreptului de distribuire și invers. Pe de altă parte, a efectua o distincție între dreptul de distribuire și epuizarea acestui drept nu ne pare nici logic, nici adecvat, întrucât aceste două noțiuni acoperă aceleași acte. În sfârșit, întrucât o reproducere a operei este indispensabilă pentru orice transmitere la distanță a unui fișier electronic, problema dreptului de reproducere este inerentă oricărei discuții cu privire la o eventuală epuizare a dreptului de distribuire online.

Fără a mai intra în analiza elaborată, iată care este răspunsul sugerat Curţii de Justiţie a UE

„Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretate în sensul că furnizarea cărților electronice prin descărcare online, în scopul unei utilizări permanente, nu intră sub incidența dreptului de distribuire în sensul articolului 4 din această directivă, ci a dreptului de comunicare publică în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată.” 

Documentar 

Iată şi reglementările UE care au fost reţinute în formularea propunerii de soluţia de mai sus.

Directiva 2001/29

- În temeiul articolului 2 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:

(a) pentru autori, a operelor lor;

[…]”

- Articolul 3 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.”

- În sfârșit, potrivit articolului 4 din aceeași directivă:

„(1) Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.

(2) Dreptul de distribuire a originalului sau a copiilor operei nu se epuizează în cadrul Comunității, exceptând cazul în care prima vânzare sau primul altfel de transfer al proprietății asupra obiectului în cauză în cadrul Comunității se face de către titularul dreptului sau cu acordul acestuia.”

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu