Ordonanța nr. 7/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății intră în vigoare de la 03 septembrie 2021.

Potrivit actului normativ, pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în cabinetele proprii, persoanelor înscrise pe lista proprie, celor care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic național de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020, tariful este de 40 de lei/inoculare.

Pentru administrarea vaccinului de către medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, la domiciliul persoanei, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic național de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare,tariful este de 60 de lei/inoculare

Personalul medico-sanitar și registratorii medicali care au desfășurat activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 în baza contractelor încheiate de reprezentantul legal al entității în care își desfășoară activitatea și reprezentantul legal al autorităților administrației publice locale sunt plătiți în felul următor:

a)90 lei/oră pentru medici;

b)45 lei/oră pentru asistenți medicali;

c)20 lei/oră pentru registratorii medicali.

Termenul de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe este 31 martie 2022.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here