Conferința Tax & Law, aflată la a 16-a ediție, va avea loc în data de 13 martie, la Hotel Sheraton București, Sala Platinum, începând cu ora 8.30 a.m. Agenda evenimentului constă în două sesiuni interactive, o dezbatere specială cu liderii departamentelor financiare (CFOs), atelier dedicat și oportunități de networking.

Pe fondul modificărilor fiscale majore din România care afectează sectorul privat, companiile se adaptează la noile realități economice. Creșterea salariului minim, mutarea obligativității plății contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și implementarea unor noi reguli de fiscalitate aprobate la nivelul Uniunii Europene se numără printre schimbările semnificative.

Vorbitorii din sesiuni vor dezbate modul în care schimbările din legislația fiscală influențează atractivitatea României pentru investitori și progresul economic din următoarea perioadă.

În cadrul evenimentului se va realiza o analiză relevantă a principalelor modificări fiscale și legislative adoptate anul trecut și la începutul lui 2018 cu impactul prevăzut pentru mediul de afaceri din România. Reprezentanți de top din sectorul public și privat vor puncta forțele directoare din mediul fiscal și vor veni cu exemple de bune practici pentru implementarea modificărilor într-o manieră eficientă.

Lista de vorbitori din prima sesiune îi include pe: Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice*, Mirela Călugăreanu, președintele ANAF*, Mihaela Pohaci, Partener al PNSA Tax, Ramona Jurubiță, Deputy Senior Partner, Head of Tax & Legal la KPMG, Mădălina Nicola, Head of Accounting & Payroll la Noerr Finance & Tax, Marius Ionescu, Tax Partner, Co-Head of NNDKP Tax Advisory Services, Raluca Buciuc, Director, Valuation Services and Hospitality Advisory Services la Colliers International România, Alex Milcev, Tax & Law Services Leader, EY Romania și Viorel Sbora, Manager la Atipic Solutions.

*confirmare în curs de realizare

Perspectiva directorilor financiari asupra modificărilor fiscale va fi adusă în prim-plan pentru a înțelege cum gestionează companiile modificările frecvente ale legislației. Pentru a obține o perspectivă cuprinzătoare, directorii financiari provin din industrii diverse. Printre vorbitori se numără Mihaela Ionescu, Microsoft, Mircea Varga, Țiriac Holdings și Dan Berciu, Eurolines Group.

Atelierul dedicat va aduce clarificări asupra capcanelor fiscale din prevederile existente și nou-introduse în legislație și va fi susținut de către Mihaela Pohaci și Raluca Rusu de la PNSA Tax, oferind și studii de caz. 

Participanții la eveniment beneficiază de 5 puncte CPD acordate de ACCA, 5 ore de pregătire profesională nestructurată acordate de CAFR și 5 ore de pregătire profesională acordate de CCF.

Persoanele interesate să participe la eveniment sunt invitate să se înregistreze online aici sau contactând echipa Business Review la  +40 31 040 09 31 sau events@business-review.ro .

Mai multe informații despre eveniment, program și ateliere pot fi găsite pe pagina dedicată.

Partenerii evenimentului: PNSA Tax

Sponsorii evenimentului: Atipic., Noerr

Cu sprijinul: KPMG

Asociații Partnere: ACCA, AHK, CAFR, CCF

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here