O semnalare recentă pe Legestart nota modificările şi completările privind, printre altele, atribuţiile practicienilor în insolvenţă, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 222/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă. Legea nr. 222/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 796/2012 şi este în vigoare de la 30 noiembrie a.c.
În ce priveşte atribuţiile practicienilor în insolvenţă, Legea nr. 222/2012 precizează atribuţiile pentru conciliator, practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanţa de judecată, în cadrul procedurii de concordat preventiv.
Prin acelaşi act normativ se precizează şi calitatea de mandatar ad-hoc îndeplinită de practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau cele stabilite de instanţa de judecată, în cadrul mandatului ad-hoc.
În cele ce urmează, aducem câteva clarificări privind aceste atribuţii, astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea nr. 381/2009, publicatăîn Monitorul oficial nr. 870/2009. Cele două proceduri se aplică în cazul – şi în sprijinul – persoanelor juridice care organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară, fără a fi în stare de insolvenţă, pentru salvararea întreprinderii aflate în dificultate, în vederea continuării activităţii acesteia, a păstrării locurilor de muncă şi a acoperirii creanţelor asupra debitorului, prin proceduri amiabile de renegociere a creanţelor sau a condiţiilor acestora ori prin încheierea unui concordat preventiv.
Mandatul ad-hoc este, potrivit Legii. nr. 381/2009, o procedură confidenţială, declanşată la cererea debitorului, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii în scopul realizării unei înţelegeri între unul sau mai mulţi dintre aceştia şi debitor în vederea depăşirii stării de dificultate în care se află întreprinderea acestuia din urmă.
Un debitor poate adresa preşedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc. Prin cererea sa, debitorul propune un mandatar ad-hoc dintre practicienii în insolvenţă, autorizaţi conform legii.
Prin mandatul ad-hoc se urmăreşte realizarea, în termen de 90 de zile de la desemnare, o înţelegere între debitor şi unul sau mai mulţi creditori ai săi. Mandatarul ad-hoc va putea propune ştergeri, reeşalonări sau reduceri parţiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal, precum şi orice alte măsuri consideră a fi necesare.
Mandatul ad-hoc încetează:
– prin denunţarea unilaterală a mandatului de către debitor sau de către mandatarul ad-hoc;
– prin încheierea înţelegerii înţelegere între debitor şi unul sau mai mulţi creditori ai săi, în vederea depăşirii stării de dificultate în care se află întreprinderea debitorului, salvgardării întreprinderii, păstrării locurilor de muncă şi acoperirii creanţelor asupra debitorului;
– dacă, în termenul de 90 de zile, mandatarul nu a reuşit să intermedieze încheierea unei înţelegeri între debitor şi creditorii săi.
O altă procedură amiabilă o reprezintă concordatul preventiv, derulat între debitor, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin două treimi din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, contract prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale şi de acoperire a creanţelor acestor creditori împotriva sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află întreprinderea debitorului.
Procedurile prevăzute de lege sunt aplicate de instanţele judecătoreşti, prin judecătorul- sindic sau, după caz, preşedintele tribunalului, mandatarul ad-hoc, respectiv conciliatorul.
La procedura concordatului preventiv poate recurge orice persoană juridică, aflată în situaţia de debitor, care organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară, fără a fi în stare de insolvenţă, cu unele excepţii, prevăzute de Lege.
În aplicarea acestei proceduri, judecătorul-sindic numeşte conciliatorul provizoriu şi constată – sau omologhează, la cererea conciliatorului – concordatul preventiv. Alte atribuţii ale judecătorului-sindic ţin de derularea procedurii.
Pentru scopurile acestui material, notăm numai atribuţiile conciliatorului, şi anume:
– întocmeşte tabloul creditorilor, care include şi creditorii contestaţi sau ale căror creanţe sunt în litigiu, şi tabloul creditorilor concordatari;
– elaborează, împreună cu debitorul, oferta de concordat, cu elementele componente ale acesteia, respectiv, proiectul de concordat şi planul de redresare;
– face demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor şi creditori ori între creditori;
– solicită judecătorului-sindic constatarea şi/sau, după caz, omologarea concordatului preventiv;
– supraveghează îndeplinirea obligaţiilor asumate de către debitor prin concordatul preventiv;
– informează, de urgenţă, adunarea creditorilor concordatari asupra neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către debitor a obligaţiilor sale;
– întocmeşte şi transmite adunării creditorilor concordatari rapoarte lunare sau trimestriale asupra activităţii sale şi a debitorului; raportul conciliatorului va conţine şi opinia acestuia privind existenţa sau, după caz, inexistenţa unor motive de rezoluţiune a concordatului preventiv;
– convoacă adunarea creditorilor concordatari;
– cere instanţei închiderea procedurii concordatului preventiv;
– îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege, instituite prin concordatul preventiv ori stabilite de judecătorul-sindic.
După aprobarea concordatului de către creditori, conciliatorul solicită judecătorului-sindic să constate concordatul preventiv.
Concordatul preventiv, aprobat de creditori şi constatat de judecătorul-sindic prin încheiere, se comunică creditorilor, prin intermediul conciliatorului, şi se menţionează în registrul comerţului.
