Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat ieri proiectul de lege care prevede reducerea cotei de TVA la 9% pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare şi livrarea apei pentru irigaţii în agricultură. Un amendament introdus de Comisia pentru industrii extinde această măsură şi în cazul apei calde şi energiei termice.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea art.291 alin. (2) din Codul fiscal a fost adoptat cu 279 de voturi “pentru” şi urmează să meargă la Preşedintele României, spre promulgare.
Mai exact, în forma finală, se introduce în lista prestărilor de servicii/livrărilor de bunuri asupra cărora se aplică TVA de 9% următoarele:
- livrarea apei pentru irigaţii în agricultură;
- serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare;
- apă caldă și energie termică.
Cota de TVA de 9%
Potrivit reglementărilor în vigoare din Codul fiscal, cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii și/sau livrări de bunuri:
- livrarea de proteze și accesorii ale acestora, definite prin normele metodologice conform legislației specifice, cu excepția protezelor dentare scutite de taxă;
- livrarea de produse ortopedice;
- livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;
- cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
- livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele. Prin normele metodologice se stabilesc codurile NC corespunzătoare acestor bunuri;
- serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10.
- livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură.
- livrarea de îngrășăminte și de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!