16 August, 2018

UPDATE: Legea pentru prevenirea antisemitismului a trecut de Senat. Ce pedepse sunt prevăzute?

În şedinţa de astăzi a Senatului a fost adoptată propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Printre pedepsele reglementate se numără şi închisoare de la 3 la 10 ani în cazul constituirii unei organizaţii cu caracter antisemit, aderării la sau sprijinirii acesteia.

Prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de cult.

Mai exact, proiectul de lege stabileşte următoarele fapte antisemite şi pedepse asociate:

  • promovarea în public de idei, concepţii sau doctrine antisemite – închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi;
  • distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului de materiale antisemite – închisoare de la 1 la 5 ani;
  • confecţionarea, vânzarea, răspândirea, deţinerea în vederea răspândirii, utilizarea în public de simboluri antisemite – închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi;
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii – închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

De reţinut, însă, că aceste reglementări se vor aplica doar în cazul în care proiectul trece de Camera Deputaţilor, este promulgat de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu