Unde se judecă litigiile cu profesioniști?

Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: – cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc; – cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; – cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; – cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare. 

Reglementarea citată este dată prin dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

Într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni civile în pretenții, prevederile de mai sus au fost atacate ca fiind neconstituționalitate de partea interesată. În sesizarea înaintată la CCR, autoarea şi-a motivat  demersul susținând că:

- reglementarea competenței completurilor specializate, în cadrul secțiilor civile ale instanțelor, de a judeca anumite categorii de litigii între profesioniști, precum cele enumerate exemplificativ în textul de lege criticat, creează premisele judecării cauzei de alți magistrați decât cei care sunt specializați pe domeniul litigiilor cu profesioniști;

- în cauza dedusă soluționării instanței de fond, nu a fost declinată competența instanței civile către instanța specializată în litigii cu profesioniști, provenită din reorganizarea fostului tribunal comercial, specializat în judecarea litigiilor între comercianți;

- la alte instanțe, unde fostele secții comerciale s-au transformat în secții civile, litigiile cu profesioniști sunt judecate de magistrați specializați în domeniul comercial. Astfel, se creează premisele unei judecăți diferite pentru același tip de spețe, în funcție de specializarea magistraților în acest domeniu specific, respectiv al raporturilor între profesioniști ;

- în acest mod este restricționat și accesul liber la justiție, prin îngrădirea accesului la instanța specializată, cu atât mai mult cu cât încheierea prin care instanța se declară competentă poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză, în condițiile art. 132 alin. (2) din Codul de procedură civilă;

- este încălcat şi dreptul la apărare, dat fiind faptul că partea nu își poate formula apărările în fața unor magistrați specializați pe domeniul litigiilor cu profesioniști. 

Aprecierile şi soluţia Curţii Constituționale

CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Reținem, din considerente Curţii, principalele chestiuni de principiu.

- În materia dreptului substanțial, Codul civil din 2009 nu mai face distincție între materia civilă și materia comercială, instituind, în art. 3, aplicabilitatea directă a acestuia atât raporturilor dintre profesioniști, cât și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Potrivit art. 3 alin. (2) și (3) din Codul civil, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, respectiv exercită sistematic o activitate organizată, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

- Așadar, Codul civil nu distinge nici între profesioniști, în funcție de statutul lor juridic, de comercianți sau necomercianți, astfel încât toți aceștia sunt supuși regulilor de drept civil. Prin urmare, categoria profesioniștilor, în sensul Codului civil, include atât profesioniștii – comercianți, întreprinzători, operatori economici [în sensul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011], cât și categoria profesioniștilor – necomercianți, care desfășoară o activitate organizată, fără caracter lucrativ (profesiile liberale sau reglementate, instituții publice sau organizații neguvernamentale, regii autonome, societăți, companii naționale, asociații, fundații, societăți agricole etc.).

- Nici în plan procedural legiuitorul nu a distins între profesioniști și neprofesioniști, din perspectiva competenței materiale a instanțelor judecătorești. Astfel, prin art. 219 pct. I din Legea nr. 71/2011 a fost abrogat art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă anterior, care se referea la competență în cauzele comerciale, iar actualul Cod de procedură civilă nu cuprinde reguli derogatorii de competență pentru fostele litigii comerciale și reglementează, în mod general, competența în materia litigiilor cu profesioniști [art. 94 pct. 1 lit. k) sau art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă].

- În ceea ce privește problema stabilirii concrete a competenței materiale, respectiv a instanțelor competente să judece litigiile cu profesioniști, având în vedere faptul că, lato sensu, toate litigiile cu profesioniști sunt litigii civile și ținând cont de lipsa unei norme exprese, procesuale, atributive de competență, prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2)din Legea nr. 71/2011, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Astfel, în sensul deciziei menționate, calitatea de profesionist a părții nu constituie prin ea însăși un criteriu pentru stabilirea competenței tribunalelor/completurilor specializate, prin urmare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt date de natura, obiectul ori valoarea pretenției deduse judecății, iar nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părțile raportului juridic.

- Legiuitorul a optat, în ceea ce privește judecarea anumitor litigii, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ în textul de lege criticat, de către completuri specializate din cadrul secțiilor civile, iar nu de tribunalele specializate, ținând cont, între alte criterii, potrivit art. 226 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, tocmai de specializarea judecătorilor, precum și de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora. Așadar, contrar susținerilor autoarei excepției, experiența profesională specifică a judecătorilor a constituit un criteriu relevant pentru judecarea acestor categorii de litigii de către completuri specializate din cadrul secțiilor civile, care au fost reorganizate din fostele secții comerciale existente la data intrării în vigoare a Codului civil, potrivit art. 225 din Legea nr. 71/2011. Pentru aceste considerente nu pot fi reținute susținerile autoarei excepției referitoare la încălcarea accesului liber la justiție și dreptului la apărare, din perspectiva îngrădirii accesului la instanța specializată, compusă din magistrați specializați pe domeniul litigiilor cu profesioniști.

20. De asemenea, în analiza opțiunii legiuitorului, în ceea ce privește delimitarea competenței între secțiile specializate/tribunalele specializate, relevante sunt și dispozițiile art. 228 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora numărul și natura cauzelor, precum și volumul de activitate al instanței au constituit criterii determinante în reorganizarea fostelor tribunale comerciale în tribunale specializate sau, după caz, în completuri specializate, în cadrul secțiilor civile, în condițiile art. 226.

Găsiți argumentația completă în Decizia nr. 552/2018 a CCR, publicată în Monitorul Oficial nr. 1060 din 14 decembrie 2018.

Ai nevoie de Legea nr. 71/2011? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu