Un serviciu care pune în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, clienți și șoferi de taxi constituie un serviciu al societății informaționale din moment ce nu reprezintă o parte integrantă dintr-un serviciu global al cărui element principal ar fi o prestație de transport.
Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 03.12.2020 în cauza C-62/19 Star Taxi App SRL/Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti și alții.
Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat în cadrul unui litigiu între Star Taxi App SRL, pe de o parte, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul București prin Primar General (România) (denumită în continuare „Municipiul București”) și Consiliul General al Municipiului București, pe de altă parte, în legătură cu o reglementare care condiționează exercitarea unei activități de punere în legătură, prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați de obținerea unei autorizații prealabile.
Ce a declanşat litigiul principal în discuţie?
Star Taxi App este o societate de drept român cu sediul în București care exploatează o aplicație eponimă pentru smartphone ce pune în legătură directă utilizatorii de servicii de taxi cu șoferii de taxi.
Instanța de trimitere -Tribunalul București (România)- a descris funcționarea acestei aplicații, care poate fi descărcată gratuit, după cum urmează.
Atunci când o persoană dorește să efectueze o deplasare urbană, ea face o căutare prin intermediul aplicației menționate, care propune o listă de șoferi de taxi disponibili, indicând cinci sau șase tipuri de mașini ce propun diferite tarife. Clientul poate alege unul dintre șoferii de pe listă, pe baza comentariilor și a notelor atribuite anterior de alți clienți, având totodată posibilitatea de a refuza comanda. Star Taxi App nu transmite însă comenzile șoferilor de taxi și nu stabilește prețul cursei, care este plătită direct șoferului la sfârșitul acesteia.
Star Taxi App furnizează acest serviciu prin încheierea directă de contracte de prestare de servicii cu șoferii de taxi autorizați profesional să efectueze transport de taxi, dar nu este ea cea care îi selecționează. Obiectul acestor contracte constă în punerea la dispoziția acestor șoferi a unei aplicații informatice denumite „STAR TAXI – șofer”, a unui smartphone pe care este instalată această aplicație și a unei cartele SIM care include un volum de date limitat, în schimbul plății unui abonament lunar. În plus, Star Taxi App nu exercită un control nici asupra calității autovehiculelor și a șoferilor lor, nici asupra comportamentului acestora.
La 19.12.2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat, în temeiul Legii nr. 38/2003, Hotărârea nr. 626/2017.
În această privință, instanța de trimitere a arătat că această hotărâre, prin introducerea punctelor (i1) și (i2) la articolul 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 178/2008, a extins definiția activității de „dispecerat”, supusă autorizării prealabile prevăzute de Legea nr. 38/2003, la activitatea de aceeași natură efectuată prin intermediul unei aplicații informatice. Prin modificarea articolului 21 din această anexă, hotărârea menționată a impus de asemenea obligativitatea serviciilor de dispecerat pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați. Astfel, aceste servicii nu pot fi furnizate decât de dispeceri de taxi autorizați de autoritatea competentă, în condiții care asigură clientului posibilitatea de a apela la aceste servicii prin telefon sau prin alte mijloace, inclusiv prin intermediul aplicațiilor conectate la internet care poartă obligatoriu numele dispeceratului care figurează în autorizația de dispecerat eliberată de autoritatea competentă. În sfârșit, aceeași hotărâre a adăugat, la punctul 61 al articolului 59 din Hotărârea nr. 178/2008, că nerespectarea acestor reguli se sancționează cu amendă de la 4 500 la 5 000 RON [între circa 925 și 1025 de euro].
Întrucât a încălcat această reglementare, Star Taxi App a primit o amendă de 4 500 RON (aproximativ 925 de euro).
Apreciind însă că activitatea sa constituie un serviciu al societății informaționale, care nu poate fi supus unui regim de autorizare prealabilă sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent, în temeiul articolului 4 din Directiva 2000/31 [1], Star Taxi App a introdus o plângere administrativă prealabilă prin care a solicitat revocarea Hotărârii nr. 626/2017.
Această plângere a fost respinsă pentru motivul că adoptarea reglementării contestate a fost determinată de numărul considerabil de comenzi plasate la entități juridice neautorizate și că această reglementare nu încălca libertatea prestării serviciilor în mediul electronic din moment ce stabilea un serviciu de intermediere în raport cu activitatea de transport de persoane în regim de taxi.
Drept urmare, Star Taxi App a sesizat Tribunalul București (România) cu o acțiune în anularea Hotărârii nr. 626/2017.
În acest context, Tribunalul București a solicitat CJUE- prin intermediul unor întrebări preliminare– să stabilească dacă un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a clienților și a șoferilor de taxi constituie un serviciu al societății informaționale. În caz afirmativ, acesta a solicitat CJUE să stabilească dacă o reglementare precum Hotărârea nr. 626/2017 este conformă cu dreptul Uniunii[2].
Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?
Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.
Reținem că CJUE nu soluționează litigiul național, însă instanta națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei CJUE.
Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Cum a motivat în esenţă CJUE Hotărârea din data de 03.12.2020?
Prin hotărârea din data de 03.12.2020, CJUE a reținut, mai întâi, că serviciul propus de Star Taxi App corespunde definiției „serviciului societății informaționale” din Directiva privind comerțul electronic, întrucât acest serviciu este furnizat în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului. În această privință, este indiferent dacă un astfel
de serviciu este prestat cu titlu gratuit persoanei care dorește să efectueze sau efectuează o deplasare urbană, din moment ce ocazionează încheierea între prestatorul său și fiecare șofer de taxi autorizat a unui contract de prestare de servicii însoțit de plata de către acesta din urmă a unui abonament lunar.
Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței[3] CJUE, un serviciu poate să nu fie considerat că intră în sfera noțiunii de „serviciu al societății informaționale” chiar dacă prezintă caracteristicile cuprinse în definiție. Aceasta este situația în special atunci când serviciul de intermediere respectiv face parte integrantă dintr-un serviciu global al cărui element principal este un serviciu cu altă calificare juridică.
În această privință, CJUE a reținut că serviciul furnizat de Star Taxi se adaugă unui serviciu de transport în regim de taxi deja existent și organizat. Pe de altă parte, prestatorul nu selecționează șoferii de taxi și nici nu stabilește și nu percepe prețul cursei și, în plus, nici nu exercită un control asupra calității autovehiculelor și a șoferilor lor sau asupra comportamentului acestora. Rezultă că acest serviciu nu poate fi considerat ca făcând parte integrantă dintr-un serviciu global al cărui element principal ar fi o prestație de transport.
În continuare, CJUE a apreciat dacă o reglementare precum Hotărârea nr. 626/2017 este conformă cu dreptul Uniunii.
Mai întâi, ea a verificat dacă o asemenea hotărâre constituie o reglementare tehnică. Astfel, Directiva „procedură de informare” prevede că statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de „reglementare tehnică”. O reglementare națională care afectează un „serviciu al societății informaționale” este calificată drept „reglementare tehnică” dacă vizează în mod specific serviciile societății informaționale și dacă este obligatorie în special pentru prestarea serviciului vizat sau pentru utilizarea sa într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia.
Or, întrucât reglementarea română nu menționează deloc serviciile societății informaționale și vizează în mod nediferențiat toate tipurile de servicii de „dispecerat”, fie că sunt furnizate prin telefon, fie printr-o aplicație informatică, CJUE a considerat că ea nu constituie o „reglementare tehnică”. De aici rezultă că obligația de comunicare prealabilă către Comisie a proiectelor de „reglementări tehnice” nu se aplică unei astfel de reglementări.
În continuare, CJUE a amintit că Directiva privind comerțul electronic interzice statelor membre să supună accesul la activitatea de prestare de „servicii ale societății informaționale” și exercitarea acesteia unui regim de autorizare prealabilă sau oricărei alte cerințe cu efect echivalent. Totuși, această interdicție nu privește regimurile de autorizare care nu vizează în mod specific și exclusiv „serviciile societății informaționale”, așa cum este cazul Hotărârii nr. 626/2017.
Directiva „servicii”[4] autorizează statele membre, în anumite condiții, să supună accesul la o activitate de servicii unui asemenea regim. Aceste condiții sunt: caracterul nediscriminatoriu al regimului, justificarea sa printr-un motiv imperativ de interes general și absența unor măsuri mai puțin constrângătoare care permit realizarea aceluiași obiectiv.
În această privință, CJUE a considerat că va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă există motive imperative de interes general care să justifice regimul de autorizare a serviciilor de „dispecerat” taxi. Totuși, un regim de autorizare nu se întemeiază pe criterii justificate de un motiv imperativ de interes general atunci când eliberarea autorizației este subordonată unor cerințe neadaptate din punct de vedere tehnologic la serviciul vizat.
CJUE a concluzionat:
În primul rând, că un serviciu care constă în punerea în legătură directă, cu ajutorul unei aplicații electronice, a clienților și a șoferilor de taxi constituie un „serviciu al societății informaționale” atunci când acest serviciu nu este indisociabil legat de serviciul de transport în regim de taxi, astfel încât nu constituie o parte integrantă a acestuia.
În al doilea rând, că o reglementare a unei autorități locale care condiționează furnizarea unui „serviciu al societății informaționale” de obținerea unei autorizații prealabile căreia îi sunt deja supuși ceilalți prestatori de servicii de rezervare taxi nu constituie o „reglementare tehnică” în sensul Directivei „procedură de informare”.
În al treilea rând, că Directiva privind comerțul electronic nu se opune aplicării, în cazul prestatorului unui „serviciu al societății informaționale”, a unui regim de autorizare aplicabil în prealabil unor prestatori de servicii echivalente economic care nu constituie servicii ale societății informaționale.
În sfârșit, că Directiva „servicii” se opune aplicării unui asemenea regim de autorizare, cu excepția cazului în care el este conform cu criteriile stabilite de acest text, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
[1] Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 08.06.2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257).
[2] Și anume, mai precis, articolele 1 și 5 din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.09.2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 2015, L 241, p. 1), articolele 3 și 4 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29,p. 257), articolele 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO 2006, L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50), precum și articolul 56 TFUE.
[3] Hotărârea din 19.12.2019, Airbnb Ireland (C-390/18, punctul 50, a se vedea de asemenea CP 162/19), și Hotărârea din 20.12.2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C-434/15, punctele 38-44, a se vedea de asemenea CP 136/17).
[4] Articolele 9 și 10 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO 2006, L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50).
