Confruntată cu un contencios în continuă creştere şi marcat de o netă preponderenţă a trimiterilor preliminare, Curtea îşi adaptează normele de procedură pentru a ţine mai bine seama de specificitatea acestui contencios, consolidându-şi în acelaşi timp capacitatea de a soluţiona într-un termen rezonabil toate cauzele cu care este sesizată.
Prin reformarea Regulamentului său de procedură, care va intra în vigoare la 1 noiembrie 2012, Curtea intenţionează, în primul rând, să se adapteze la evoluţia contenciosului cu care este sesizată. Astfel, în pofida modificărilor succesive care au fost aduse Regulamentului de procedură al Curţii, structura acestuia nu a fost modificată în mod substanţial de la data adoptării sale iniţiale, la 4 martie 1953.
Acest regulament reflectă încă preponderenţa acţiunilor directe care opun, cel mai adesea, o persoană fizică sau juridică ori un stat membru unei instituţii a Uniunii, deşi, în practică, acest tip de cauze, cu excepţia acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor și a câtorva categorii particulare de acţiuni în anulare, nu mai ţine astăzi, în mare măsură, de competenţa Curţii.
În 2012, din punct de vedere cantitativ, prima categorie de cauze cu care a fost sesizată Curtea a fost reprezentată de trimiterile formulate cu titlu preliminar de către instanţele statelor membre. Noul Regulament de procedură urmăreşte să reflecte mai mult această realitate, consacrând un titlu specific acestor trimiteri şi făcând totodată normele pe care le conţine deopotrivă mai complete şi mai explicite atât pentru justiţiabili, cât şi pentru instanţele naţionale.
Un al doilea obiectiv central al reformării ţine de voinţa Curţii de a continua eforturile întreprinse deja de mai mulţi ani în vederea menţinerii capacităţii instanţei, confruntată cu un contencios din ce în ce mai voluminos, de a soluţiona cauzele cu care este sesizată într-un termen rezonabil.
Noul Regulament de procedură introduce astfel mai multe măsuri care ar trebui să favorizeze examinarea rapidă şi eficace a cauzelor.
Dintre aceste măsuri, trebuie să se menţioneze în special posibilitatea instanţei de a adopta o decizie menită să limiteze întinderea memoriilor sau a observaţiilor scrise depuse în faţa sa ori să ducă la simplificarea condiţiilor prealabile adoptării de către Curte a unei ordonanţe motivate, în special atunci când întrebarea adresată cu titlu preliminar de o instanţă naţională nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.
Pe de altă parte, noile norme conţin mai multe inovaţii semnificative în ceea ce priveşte faza orală a procedurii. Astfel, dacă se consideră suficient de lămurită în urma lecturii memoriilor sau a observaţiilor scrise depuse de părţi, Curtea nu va mai fi, în principiu, obligată să organizeze o şedinţă de audiere a pledoariilor, ceea ce ar trebui să îi permită să se pronunţe în termene mai scurte asupra cauzelor cu care este sesizată.
Noul Regulament de procedură prevede, pe de altă parte, pentru situaţia în care o şedinţă este organizată, posibilitatea Curţii de a invita părţile să îşi concentreze pledoariile asupra uneia sau mai multor întrebări determinate sau posibilitatea instanţei de a organiza ședinţe comune mai multor cauze de aceeaşi natură referitoare la acelaşi obiect. În schimb, se renunţă la raportul de şedinţă, sursă de costuri şi de întârzieri în examinarea cauzelor.
În paralel cu obiectivele citate, noul Regulament de procedură urmăreşte şi clarificarea normelor şi a practicilor existente. Astfel, se operează o distincţie mai netă între normele aplicabile tuturor tipurilor de aciuni şi normele proprii fiecăreia dintre ele (trimiteri preliminare, acţiuni directe şi recursuri), în timp ce toate articolele noului Regulament de procedură fac obiectul unei numerotări şi al unui titlu specifice, facilitând astfel reperarea lor.
În materie preliminară, noul Regulament de procedură cuprinde de acum înainte o dispoziţie care enunţă conţinutul minim indispensabil al oricărei cereri de decizie preliminară, precum şi o dispoziţie referitoare la anonimat, ceea ce ar trebui să ajute instanţele naţionale în formularea trimiterilor lor, garantând totodată respectarea la un nivel mai înalt a vieţii private a părţilor din litigiul principal.
În materie de recursuri, Regulamentul din 2012 clarifică regimul recursurilor incidente, formulate ca răspuns la un recurs iniţial. De acum înainte, asemenea recursuri vor trebui să fie formulate întotdeauna prin act separat, ceea ce ar trebui să faciliteze examinarea lor ulterioară de către instanţă.
În sfârşit, prin această reformare a Regulamentului de procedură se realizează o simplificare a normelor existente, fie prin abrogarea anumitor norme căzute în desuetudine sau inaplicabile, fie prin revizuirea modalităţilor de examinare procedurală a anumitor cauze.
Sunt citate aici, cu titlu de exemplu, simplificarea normelor referitoare la intervenţia statelor membre şi a instituţiilor Uniunii, desemnarea pentru un an a unei camere însărcinate cu cauzele de reexaminare sau simplificarea modalităţilor de examinare a cererilor de aviz, prevăzându-se pe viitor participarea unui singur avocat general (iar nu a tuturor avocaţilor generali ai Curţii, precum anterior).
Luate în mod izolat, niciuna dintre măsurile citate mai sus nu permite fără îndoială, singură, modificarea tendinţei de creştere a numărului de cauze, din ce în ce mai complexe, sau a duratei examinării lor.
Prin Comunicatul CJUE remis presei în acest scop, Curtea îşi exprimă convingerea că adăugarea acestor măsuri – care intervin la doar câteva săptămâni după ce au fost adoptate modificările Protocolului privind Statutul Curţii de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-a prevăzut crearea funcţiei de vicepreşedinte şi lărgirea componenţei Marii Camere la 15 judecători, şi care se înscriu în continuarea deciziei Curţii de a institui, începând cu luna octombrie 2012, o nouă cameră de cinci judecători şi o nouă cameră de trei judecători – constituie mijlocul cel mai sigur care îi va permite să continue să îşi îndeplinească misiunea care constă în a asigura, în termene rezonabile, respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor.
