Actul normativ analizat astăzi, OPANAF nr. 726/2016, reglementează modelul, conținutul și intrucțiunile de completare pentru formularul 012 “Notificare privind modificarea sistemului annal/ trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit”.

Contribuabilii plătitori de impozit pe profit ce nu sunt obligați să achite impozitul pe profit prin plăți trimestriale anticipate egale, au dreptul să opteze pentru astfel de plăți, conform art. 41 alin. (2) din noul Cod fiscal, adoptat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările ulterioare.

Contribuabilii interesați pentru acest tip de plată a impozitului pe profit depun formularul 012 până pe data de 31 ianuarie din anul în care doresc să aplice acest sistem.

Dacă respectivul contribuabil are un alt exercițiu financiar decât anul calendaristic, acesta își poate exercita opțiunea în primele 30 de zile ale exercițiului financiar modificat.

Opțiunea pentru plăți anticipate egale aferentă impozitului pe profit este obligatorie pentru cel puțin doi ani, iar ieșirea din sistemul acesta de plăți se realizează tot prin depunerea formularului 012.

Este recomadat să se opteze pentru acest sistem de către contribuabilii ce în anii precedenți au avut un impozit pe profit de plată în sumă redusă și estimează în perioada următoare o creștere a activității economice cu o creștere a impozitului pe profit.

Cine nu poate opta pentru sistemul de plăți anticipate?

Nu pot opta pentru acest sistem următoarele categorii de contribuabili:

  • contribuabilii noi-înființați;
  • contribuabilii ce în anul precedent au înregistrat pierdere fiscală;
  • contribuabilii ce în anul anterior au fost în inactivitate temporară înregistrată la Registrul comerțului;
  • contribuabilii ce au fost plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderii.

În esență, mecanismul plăților anticipate egale pentru impozitul pe profit presupune actualizarea impozitului pe profit din anul trecut declarat prin declarația anuală 101 cu indicele de inflație și efectuarea a 4 plăți egale anticipate până pe data de 25 a lunii următoare din trimestru. Face excepție trimestrul al IV-lea, când impozitul trebuie achitat până în ultima zi lucrătoare din decembrie, în funcție de activitatea trezoreriei.

Ulterior, se regularizează sumele prin declarația anuală 101 depusă până pe data de 25 martie.

Ai nevoie de Noul Cod fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here