În scopuri fiscale, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent, intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi tour-operatorii.
Serviciul unic. În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism, în legătură cu călătoria, sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie, în beneficiul călătorului.
În cazul serviciului unic, locul prestării este în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.
Baza de impozitare a serviciului unic este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.
Potrivit Normelor de aplicare a Codului fiscal:
– suma totală plătită de călător reprezintă tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care va fi obţinută de agenţia de turism din partea călătorului sau de la un terţ pentru serviciul unic, inclusiv subvenţiile direct legate de acest serviciu, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum ar fi comisioanele şi cheltuielile de asigurare, dar fără a cuprinde sumele care nu se include în baza de impozitare, astfel cum acestea sunt detaliate în art. 137 alin. (3) din Codul fiscal.
– costurile agenţiei de turism pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului reprezintă preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, facturat de furnizorii operaţiunilor specifice, precum servicii de transport, hoteliere, catering şi alte cheltuieli precum cele cu asigurarea mijloacelor de transport utilizate, taxe pentru viză, diurnă şi cazarea pentru şofer, taxele de drum, taxele de parcare, combustibilul, cu excepţia cheltuielilor generale ale agenţiei de turism care sunt incluse în costul serviciului unic.
Livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului, realizate în afara Comunităţii sunt tratate distinct sub raport fiscal – într-un asemenea caz, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă.
În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.
Deducerea TVA. Agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic.
Regimul normal şi serviciul special de taxă. Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru prestările prin serviciul unic, cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special: când călătorul este o persoană fizică şi în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componente pentru care locul operaţiunii se consideră ca fiind în afara României.
Din aceste motive, agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele obligatorii legate de TVA, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate.
Când aplică regimul normal de taxare, agenţia de turism va refactura fiecare componentă a serviciului unic la cota taxei corespunzătoare fiecărei componente în parte. În plus, baza de impozitare a fiecărei componente facturate în regim normal de taxă va cuprinde şi marja de profit a agenţiei de turism.
ATENŢIE! Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special.
Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.
Agenţia de turism în calitate de intermediar. Regimul special NU se aplică pentru agenţiile de turism care acţionează în calitate de intermediar şi pentru care sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. e) în ceea ce priveşte baza de impozitare.
Potrivit acestei reglementări de trimitere, baza de impozitare NU cuprinde sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, precum şi sumele încasate de o persoană impozabilă în numele şi în contul unei alte persoane.
Exemplul clasic de intermediar este dat de situaţia în care agenţia de turism intermediază operaţiuni de asigurare medicală în folosul călătorilor şi acestea nu sunt vândute împreună cu alte servicii turistice. Ca principiu, sub aspect fiscal, agenţia de turism acţionează în calitate de intermediar, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului, realizate în afara Comunităţii, precum şi în situaţia în care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
De la 1 ianuarie 2010, agenţiile de turism aplică regimul special de taxă şi în cazul când serviciul unic cuprinde şi o singură prestare de servicii, cu două excepţii:
– când agenţia de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane
– când agenţia optează pentru regimul normal de taxă , mai puţin situaţiile în care este obligatorie taxarea în regim special. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-163/91 Van Ginkel. Totuşi pentru transportul de călători agenţia de turism poate aplica regimul normal de taxă, cu excepţia situaţiei în care transportul este vândut împreună cu alte servicii turistice.
Dosarul cazului Van Ginkel a făcut subiectul unui material separat pe Legestart. Consultă-l aici!
