19 Noiembrie, 2018

TVA la import aplicată a posteriori, pe motiv de risc de fraudă fiscală

Avem, în acest dosar, un întreprinzător sloven care importă banane din ţări terţe, în regim de scutire de TVA, le trimite în România ca livrare intracomunitară, dar, ulterior, este taxat pentru că un control a posteriori indică faptul că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte. 

La CJUE a ajuns cererea formulată în cadrul unui litigiu între domnul Milan Božičevič Ježovnik și Republica Slovenia cu privire la o decizie de impunere a posteriori aferentă supunerii taxei pe valoarea adăugată (TVA) a unor operațiuni de import de banane din țări terțe. Cererea priveşte interpretarea articolului 143 din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată („Directiva TVA”) coroborat cu articolul 138 din Directiva TVA.

Notăm, succint, litigiul principal, întrebările preliminare şi Hotărârea CJUE din 25 octombrie 2018 în cauza C‑528/17 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă din Slovenia, în procedura Milan Božičevič Ježovnik împotriva Republika Slovenija. 

Mai pe larg despre litigiul principal și întrebările preliminare

- Domnul B.J. a importat în Slovenia banane provenite din țări terțe. Pe baza a 30 de declarații vamale depuse la biroul vamal competent din Koper (Slovenia) între 26 august 2009 și 26 ianuarie 2011, bananele importate au fost plasate sub regimul denumit „regimul vamal 42”, acesta permițând punerea lor în liberă circulație cu scutire de TVA‑ul la import. Pentru a demonstra că bananele respective erau destinate să fie transportate într‑un alt stat membru, domnul B.J. a prezentat declarații privind utilizarea și destinația finală prevăzute cu ștampila destinatarilor mărfurilor.

- Domnul B.J. a vândut bananele importate unor cumpărători stabiliți în România în urma unor negocieri desfășurate și a unor comenzi efectuate prin telefon. Facturile, inclusiv facturile privind avansurile, și alte documente au fost transmise prin e‑mail, prin fax și prin poștă. Înainte de încheierea contractelor, domnul Božičevič Ježovnik a verificat numărul de înregistrare și de identificare al operatorilor economici (numărul „EORI”), precum și valabilitatea numerelor de identificare în scopuri de TVA ale cumpărătorilor. El le‑a solicitat acestora să întocmească o declarație care să ateste că își vor asuma răspunderea pentru transportul bananelor într‑un alt stat membru.

- După primirea plății de la cumpărători, domnul B.J. le‑a predat bananele vămuite în portul Koper, transferându‑le astfel dreptul de proprietate asupra acestora. Cumpărătorii s‑au ocupat ulterior de transportul bananelor în România, precum și de trimiterea scrisorilor de trăsură CMR validate după descărcarea mărfurilor la destinația finală.

- Cu ocazia unui control ulterior al declarațiilor vamale ale domnului B.J., biroul vamal a constatat că mai mulți cumpărători români fuseseră înregistrați în scopuri de TVA cu puțin timp înaintea primei livrări și fuseseră radiați din sistemul TVA în aceeași zi. Potrivit acestui birou, scrisorile de trăsură CMR prezentate, la cerere, de domnul B.J. erau ilizibile și incomplete și cuprindeau informații insuficiente în legătură cu data și locul descărcării mărfurilor. Biroul vamal a observat în plus că valoarea la vânzare a bananelor și prețul lor de cumpărare de către domnul B.J. erau identice sau între ele existau diferențe minime, că greutatea bananelor indicată în facturile de vânzare era diferită de datele furnizate în declarațiile vamale și că facturile înregistrate în contabilitate erau diferite de cele prezentate, pentru aceeași marfă, biroului vamal și autorităților fiscale.

- Biroul vamal a cules informații de la autoritățile fiscale române. Potrivit acestor autorități, unii dintre cumpărătorii români erau „firme‑fantomă”, care nu desfășurau activitate la adresa înregistrată, care nu răspundeau la apeluri și ai căror directori erau resortisanți turci, irakieni, maghiari sau egipteni. În plus, potrivit autorităților menționate, anumiți transportatori au confirmat transportul și descărcarea bananelor într‑o piață de gros din România. Aceștia ar fi indicat că primiseră comanda transportului prin telefon și că plata s‑ar fi făcut în numerar. Alți transportatori ar fi negat autenticitatea semnăturilor care figurează pe documentele de transport, precum și existența vreunei legături cu cumpărătorii.

- Având în vedere aceste elemente, biroul vamal a considerat că domnul Božičevič Ježovnik nu demonstrase că bananele în cauză părăsiseră teritoriul sloven și că fuseseră predate cumpărătorilor declarați. Acest birou a considerat, în plus, că domnul B.J. nu dăduse dovadă de diligență, omisese să efectueze verificările de bază cu privire la cumpărători și ignorase indicii de fraudă privind TVA‑ul.

- Prin decizia din 2013, biroul vamal din Ljubljana (Slovenia) l‑a obligat, în consecință, pe domnul B.J. la plata sumei de 242 949,04 euro reprezentând TVA.

- Prin decizia din 2014, Ministerul de Finanțe sloven a respins contestația formulată de domnul B.J. împotriva deciziei biroului vamal.

-  Tribunalul Administrativ al Republicii Slovenia a respins acțiunea introdusă de domnul B.J. împotriva deciziei Ministerului de Finanțe. Această instanță a amintit printre altele că, în cazul neîndeplinirii obligațiilor legate de „regimul vamal 42”, eventuala bună‑credință a persoanei impozabile nu are niciun impact asupra plății TVA‑ului a posteriori.

- Domnul Božičevič Ježovnik a sesizat Curtea Supremă din Slovenia cu o cerere de revizuire.

- Această instanță ridică problema condițiilor în care un importator poate fi obligat la plata TVA‑ului în împrejurări precum cele din litigiul principal. În această privință, instanța menționată precizează că, în aplicarea articolului 201 din Directiva TVA, dreptul sloven leagă răspunderea pentru plata TVA‑ului cu ocazia importului de dispozițiile Codului vamal referitoare la răspunderea pentru plata taxelor la import. În acest context, ea consideră că este necesar să se determine dacă importatorul este debitorul datoriei vamale în temeiul articolului 201 sau al articolului 204 din Codul vamal.

- Instanța de trimitere arată că, în Hotărârea din 27 septembrie 2007, Teleos și alții (C‑409/04, punctele 56 și 57), CJUE a făcut deosebirea între răspunderea persoanei impozabile pentru plata TVA‑ului și cea a importatorului pentru plata datoriilor vamale. Această instanță se întreabă dacă, într‑un caz precum cel din litigiul principal, importatorul este răspunzător pentru plata TVA‑ului la fel cum este răspunzător pentru datoriile vamale, chiar dacă cumpărătorul s‑ar fi obligat să efectueze transportul bunului, iar importatorul ar fi acționat cu diligența necesară și cu bună‑credință.

- În ipoteza în care răspunderea importatorului pentru plata TVA‑ului ar fi diferită de cea pentru plata datoriilor vamale, instanța de trimitere urmărește să afle dacă această răspundere este echivalentă cu cea ca persoanei impozabile care efectuează o livrare intracomunitară în sensul articolului 138 alineatul (1) din Directiva TVA și cum trebuie apreciată, în acest cadru, buna‑credință a importatorului în cazul unei fraude comise de cumpărător.

- În această privință, instanța menționată subliniază că, în speță, scutirea a fost autorizată de biroul vamal pe baza elementelor furnizate de importator la momentul importului în declarațiile sale și în urma unui control prealabil. Aceasta arată că din Hotărârea din 27 septembrie 2007, Teleos și alții (C‑409/04, EU:C:2007:548), ar putea rezulta că o asemenea autorizare presupune că importatorul nu poate fi obligat să plătească TVA‑ul în ipoteza în care un control ulterior ar evidenția nereguli. În aceste condiții, o asemenea interpretare ar reduce, în opinia sa, semnificația controlului ulterior prevăzut la articolul 78 din Codul vamal.

- În plus, instanța de trimitere se întreabă dacă faptul că este vorba despre prima intrare a unor mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii impune o diligență specială din partea importatorului.

- În aceste condiții, Curtea Supremă din Slovenia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Importatorul (declarantul) care, la momentul importului, solicită scutirea de plata TVA‑ului (import potrivit regimului vamal 42), întrucât mărfurile sunt destinate să fie livrate în alt stat membru, răspunde pentru plata TVA‑ului (atunci când se constată ulterior că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru scutire) în același mod în care răspunde pentru plata datoriei vamale?

2) În cazul unui răspuns negativ, răspunderea importatorului (declarantului) este aceeași cu răspunderea persoanei impozabile care efectuează o livrare intracomunitară de bunuri scutite, potrivit articolului 138 alineatul (1) din Directiva TVA?

3) În acest din urmă caz, elementul subiectiv întrunit în persoana importatorului (declarant) constând în intenția de a frauda sistemul TVA‑ului trebuie evaluat în mod diferit față de cazul livrării în interiorul Uniunii de bunuri prevăzute la articolul 138 alineatul (1) din Directiva TVA? Această evaluare trebuie să fie mai puțin strictă, având în vedere că, în regimul vamal 42, scutirea de TVA trebuie să fie autorizată în prealabil de autoritatea vamală sau trebuie, dimpotrivă, să fie mai restrictivă, întrucât este vorba despre tranzacții legate de prima intrare pe piața internă a [Uniunii] a unor bunuri provenite din țări terțe?” 

Fără a mai relua considerentele avute în vedere de Curte, iată care a fost răspunsul CJUE la întrebările preliminare ce i-au fost adresate:

Articolul 143 alineatul (1) litera (d) din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 69/2009, trebuie interpretat în sensul că, în împrejurările în care persoana impozabilă importatoare și furnizoare a beneficiat de o scutire de taxa pe valoarea adăugată la import în temeiul unei autorizații emise în urma unui control prealabil de către autoritățile vamale competente pe baza elementelor de probă furnizate de această persoană impozabilă, aceasta nu este obligată să achite TVA‑ul a posteriori, atunci când, cu ocazia unui control ulterior, se dovedește că nu erau întrunite condițiile materiale ale scutirii, cu excepția cazului în care se stabilește, în lumina unor elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebuit să știe că livrările subsecvente importurilor în discuție erau implicate într‑o fraudă comisă de persoana care a achiziționat bunurile și că ea nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita frauda respectivă, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

Ai nevoie de Codul vamal? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu