16 Decembrie, 2017

TVA: deducerea taxei achitate în amonte

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată în materia taxei pe valoarea adăugată, referitor la valoarea prețului de cumpărare care trebuie achitat, în condiţiile în care, la încheierea contractului ambele părți contractate au pornit de la premisa aplicării unei cote reduse de TVA.
 
Ca urmare a unei decizii de impunere emise ulterior de administrația fiscală, care prevedea aplicarea cotei corecte uzuale a TVA, se ridică problema dacă furnizorul mai poate solicita această sumă retroactiv de la clienta pârâtă. Pârâta neagă această posibilitate invocând faptul că nu ar mai putea efectua o deducere a TVA‑ului achitat în amonte întrucât termenul prevăzut în acest sens ar fi expirat.

Astfel, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la momentul în care ia naștere pe deplin (mai precis este aplicabil în mod obiectiv) dreptul de deducere a TVA‑ului achitat în amonte. Se ridică problema dacă acest drept ia naștere deja la momentul livrării și al primirii unei facturi, chiar dacă aceasta menționează o cotă prea redusă a taxei (în speță anul 2008), sau dacă dreptul de deducere a cuantumului integral ia naștere abia odată cu emiterea facturii care menționează cuantumul corect (mai ridicat) al taxei (în speță anul 2012).
 
Litigiul principal
În perioada februarie 2008-mai 2010, reclamanta din litigiul principal din fața instanței naționale, Biosafe – Indústria de Reciclagens, SA (denumită în continuare „Biosafe”), a vândut pârâtei, Flexipiso – Pavimentos, SA, granule de cauciuc în valoare totală de 664 538,77 euro, încasând taxa pe valoarea adăugată la o cotă redusă de 5 %.

Un control fiscal efectuat în anul 2011 cu privire la exercițiile financiare 2008-2010 a concluzionat că reclamanta ar fi trebuit să calculeze însă taxa pe valoarea adăugată la o cotă de 21 %. Autoritatea fiscală a emis astfel o decizie de rectificare a impunerii, care s‑a referit la diferența de 100 906,50 euro, sumă plătită statului de reclamantă.

La 24 octombrie 2012, reclamanta a transmis pârâtei o cerere de plată a diferenței, dar pârâta a refuzat să facă plata în discuție.

Prin intermediul acțiunii civile, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata suplimentară a acestei sume. În opinia ei, pârâta ar putea solicita rambursarea sumei de plată de la autoritatea fiscală, întrucât, după ce efectuează plata către reclamantă, pârâta ar avea dreptul de a deduce TVA‑ul achitat în amonte.

În schimb, pârâta invocă faptul că reglementarea portugheză prevede un termen de patru ani în care cumpărătorul își poate exercita dreptul de deducere a taxei repercutate. Or, la data primirii cererii de plată – care, în opinia instanței de trimitere, îndeplinește toate condițiile pentru a putea fi considerată o factură în sensul dreptului fiscal în materie de TVA – acest termen expirase deja.

Atât instanța de fond, cât și Curtea de Apel din Lisabona au considerat că momentul de la care începe să curgă termenul în discuție este data emiterii facturilor inițiale, în anul 2008, iar nu data documentelor rectificative din luna octombrie 2012. Pentru acest motiv, instanțele inferioare au respins acțiunea, iar reclamanta a formulat recurs la Curtea Supremă de Justiție care a adresat Curții de Justiţie a UE următoarele întrebări:
  • 1) Directiva 2006/11[2]/CE, în particular articolele 63, 167, 168, 178, 179, 180, 182 și 219 din aceasta, precum și principiul neutralității se opun unei legislații din care rezultă că, într‑o situație în care vânzătorul bunurilor, care este plătitor de TVA, a fost supus unui control fiscal din care a rezultat că a aplicat o cotă a TVA‑ului mai mică decât cea care trebuia aplicată, a plătit statului taxa suplimentară și dorește să obțină plata corespunzătoare de la cumpărător, de asemenea plătitor de TVA, termenul în care acesta din urmă poate deduce respectiva taxă suplimentară începe să curgă de la data emiterii facturilor inițiale, iar nu a emiterii sau a primirii documentelor rectificative?
  • 2) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea preliminară anterioară, se ridică problema dacă directiva și, în particular, articolele menționate, precum și principiul neutralității se opun unei legislații din care rezultă că, după primirea documentelor rectificative ale facturilor inițiale, emise în urma controlului fiscal, și după plata către stat a taxei suplimentare, în scopul obținerii plății taxei suplimentare, atunci când termenul menționat pentru exercitarea dreptului de deducere a expirat, refuzul cumpărătorului de a efectua plata este sau nu este legitim, având în vedere că imposibilitatea deducerii taxei suplimentare justifică refuzul repercutării acesteia asupra sa?
 
Propunere de decizie
În pregătirea dosarului către CJUE, Avocatul general propune se răspundă la cererea de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă de Justițiedupă cum urmează:
„Potrivit articolului 168 litera (a) coroborat cu articolul 178 litera (a) și cu articolul 226 punctul 10 din Directiva TVA, dreptul de deducere a TVA‑ului achitat în amonte, în cuantumul valorii TVA‑ului de plată menționate într‑o factură, ia naștere abia la primirea unei asemenea facturi. O majorare ulterioară (corectare) a acestei sume a TVA‑ului în cadrul unei facturi modificate nu produce efectul nașterii cu efect retroactiv a dreptului de deducere a TVA‑ului. Astfel, dispozițiile Directivei TVA se opun unor prevederi potrivit cărora, într‑un caz precum cel din speță, termenul de deducere a acestei taxe suplimentare începe să curgă de la data emiterii facturii inițiale.”
(Concluziile avocatului general, prezentate la data de 30 noiembrie 2017, la întrebările preliminare în Cauza C-8/17 Biosafe – Indústria de Reciclagens SA împotriva Flexipiso – Pavimentos SA)
 
Ce prevede dreptul Uniunii Europene
Iată dispoziţiile din Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum au fost reţinute pentru pregătirea răspunsului la întrebările preliminare.
Articolul 168 din Directivă  prevede:
„În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:
(1) TVA datorată sau achitată în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a‑i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a‑i fi prestate de o altă persoană impozabilă;
[…]”

Articolul 178 din directivă prevede:
„Pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este necesar să îndeplinească următoarele condiții:
(a) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (a), în ceea ce privește livrarea de mărfuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu titlul XI capitolul 3 secțiunile 3-6;
[…]”

Articolul 226 din directivă conține următoarele dispoziții:
„Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale prevăzute de prezenta directivă, este necesar să se menționeze doar următoarele detalii în scopuri TVA pe facturile emise în temeiul articolelor 220 și 221:
[…]
(10) valoarea TVA de plată, cu excepția cazului în care se aplică un regim special pentru care prezenta directivă exclude o astfel de mențiune;
[…]”

Ai nevoie de Directiva nr. 11/2006 privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunității (Versiune codificată)? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau .MOBI apăsând AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu