Am trecut pe roşu la semafor şi am accidentat un alt vehicul. Este corect să mi se reţină permisul?

Vă prezentăm în continuare o opinie potrivit căreia sancţiunea încalcă o serie de drepturi şi libertăţi. Dispoziţiile cuprinse în art. 101 alin. (3) litera a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial nr. 670/2006, cu modificările şi completările ulterioare, au următorul conţinut:

„(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

 a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;”.

Într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, autorul a depus în instanţă cererea de constatare a neconstituţionalităţii acestor reglementări.

În motivarea cererii sale, ajunsă spre soluţionare la CCR, cel în cauză a susţinut că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece prin instituirea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile este limitat dreptul la liberă circulaţie a cetăţeanului.

Mai mult, s-ar institui, astfel, o situaţie de inegalitate, fiind defavorizată persoana care, ca urmare a nerespectării semnificaţiei unui semn de circulaţie, a lovit un alt autovehicul, faţă de cea care nu a lovit alt vehicul, deşi a încălcat aceeaşi normă juridică.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a susţinut că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitor la Universalitate, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 25 referitor la Libera circulaţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumţia de nevinovăţie a oricărei persoane acuzate de o infracţiune din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu trimiteri la jurisprudenţa sa constantă, Curtea a constatat că dreptul la liberă circulaţie, astfel cum este consacrat prin dispoziţiile din Constituţie, vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, care nu include însă şi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în acest scop. Întrucât prevederile constituţionale nu fac referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie, fiecare cetăţean poate folosi mijloacele de transport pe care le consideră potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), sub condiţia respectării regulilor impuse prin actele normative care reglementează utilizarea acestora.

Totodată, Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o situaţie discriminatorie, defavorizând persoana care, în urma nerespectării semnificaţiei unui semn de circulaţie, a lovit un alt autovehicul, faţă de persoana care nu a lovit alt vehicul, deşi a încălcat aceeaşi normă juridică. În repetate rânduri, Curtea Constituţională a stabilit, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, atâta vreme cât situaţiile avute în vedere sunt diferite. Or, în cazul de faţă, este evidentă deosebirea existentă între cele două ipoteze evocate de autorul excepţiei.

Deşi desprinde identitatea situaţiilor din nesocotirea aceleiaşi prevederi legale, respectiv cea referitoare la nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, autorul excepţiei omite să observe că situaţiile juridice evidenţiate sunt esenţialmente diferite sub aspectul consecinţelor acestei nerespectări. Producerea unui accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale reprezintă o justificare obiectivă şi raţională care îndreptăţeşte legiuitorul să stabilească un tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia în care un astfel de accident nu a avut loc.

În ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, Curtea a constatat că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice nu reprezintă un act prin care se pronunţă un verdict de vinovăţie şi prin care se stabileşte răspunderea juridică a contravenientului, ci este un simplu act administrativ de constatare ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală – amenda -, şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege. Astfel, stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului care, cu referire la dispoziţiile de lege criticate, exprimă preocuparea statului pentru asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, în deplin acord cu principiile care guvernează statul de drept.

Nu a fost primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece persoana sancţionată contravenţional are posibilitatea de a formula plângere, în condiţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cadru în care, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată, verificând legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunilor aplicate, aşadar şi în ceea ce priveşte sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Completul CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 264/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 425/2015.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.