Prin cererea introductivă de instanță reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. THR M.N. S.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere nr. 638/06.10.2009 emisă de pârâtă, cu consecinţa reintegrării sale în postul anterior deţinut şi a obligării pârâtei la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de concediere/prescrierea dreptului de a aplica sancţiunea, apreciind că aceasta a fost emisă după mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei, fiind astfel încălcate prevederile art. 268 alin.1 Codul muncii.
Pe fondul cauzei, reclamantul a învederat că pârâta nu a emis o decizie de reintegrare în funcţie, în baza hotărârii judecătoreşti executorii, deşi a susţinut că a procedat la reintroducerea sa în condica de prezenţă şi a efectuat cuvenitele modificări în programul informatic privind evidenţa salariaţilor.
În probaţiune, reclamantul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri si interogatoriu.
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusa la dosarul cauzei solicitatând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat si cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. 1960/2010, Tribunalul Constanța a respins excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta SC THR M.R. SA.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În primul rând, instanța a unit cu fondul excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, întrucât instanţa a apreciat ca fiind utile soluţionării excepţiei, probe comune cu cele necesare fondului.
În al doilea rând, reţinând pe de o parte că abaterea disciplinară săvârşită de reclamant (absentarea de la locul de muncă în urma anulării deciziei de desfacere a CIM) a avut caracter continuu, astfel că termenul de prescripţie începe să curgă de la data epuizării faptei ce atrage răspunderea disciplinară, iar pe de altă parte că sancţionarea angajatorului prin calcularea termenului de prescripţie de la data primei absenţe nemotivate ar reprezenta o încălcare a principiului respectării bunei-credinţe în raporturile contractuale, instanţa va respinge excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea ca nefondată.
Pe fond s-a apreciat că acţiunea este nefondată deoarece rezultă fără putinţă de tăgadă că în perioada care a precedat emiterii deciziei de sancţionare, ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti executorii de reintegrare în funcţie, reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, după cum el însuşi a susţinut, pentru singurul considerent al inexistenţei unei decizii unilaterale a angajatorului prin care să se dispună efectiva sa reintegrare.
Reclamantul s-a rezumat la corespondenţa purtată cu pârâta, invocând inexistenţa deciziei de reintegrare, deşi adresele expediate de societate erau clare asupra modului în care aceasta interpreta dispoziţiile instanţei. Prin urmare, fiind în posesia unui titlu executoriu care consacra redobândirea calităţii de salariat, reclamantul era cel obligat să dea eficienţă acestui titlu, prin prezentarea la serviciu, abia în cazul refuzului pârâtei de a-l reprimi având posibilitatea recurgerii din nou la instanţă.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamant şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?
sentinţa civilă a instanței de fond a fost atacată atât de către reclamant, dar a menţinut hotărârea .
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioara a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 1369/21.11.2008 pronunţată de Tribunalul Constanta s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 204/09.05.2008 şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior.
Conform art. 289 Codul muncii, “hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept”.
De vreme ce instanţa a dispus anularea deciziei de concediere intra în funcţiune principiul retroactivităţii, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru trecut, înlăturând efectele concedierii produse intre momentul emiterii actului şi cel al anularii de către instanţă.
Din acest principiu izvorăşte şi cel al repunerii în situaţia anterioară, ceea ce înseamnă că persoana în cauză trebuie sa-şi recupereze toate drepturile de care a fost deposedată prin decizia nelegala a angajatorului, respectiv statutul de salariat, funcţia, postul, locul de muncă, precum şi despăgubiri echivalente cu salariul datorat pe acea perioadă cât a fost împiedicat să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
În aceste condiţii nu este necesară emiterea unei decizii noi prin care angajatorul să dispună repunerea salariatului în postul deţinut anterior, deoarece cu ocazia soluţionării litigiului s-a tranşat această problemă a funcţiei ocupată de salariat, astfel că angajatorul trebuie să se conformeze reintegrându-l pe salariat în litera şi în spiritul titlului executoriu.
Reclamantul nu trebuia să aştepte emiterea unei decizii de reîncadrare pe postul deţinut, deoarece odată anulată decizia de concediere acesta a redobândit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate.
Adresele prin care societatea i-a cerut sa se prezinte la serviciu fac dovada că aceasta a dat curs dispoziţiei cuprinsă în titlul executoriu, astfel că refuzul salariatului de a se prezenta justifică emiterea deciziei de concediere contestată prin cererea de faţă.
Extras din Decizia civilă nr. 209/CM/17.05.2011, Curtea de Apel Constanta, Secţia civila, pentru cauze cu minori si de familie, conflicte de munca si asigurari sociale, www.just.ro
Ai nevoie de Codul Muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
