După experienţa tristă de la Kolectiv, iată o cauză ajunsă la Curtea de Justiţie a UE, pentru clarificări preliminare cerute de instanţa naţională, în condiţiile unor aspecte particulare care au impus răspunsuri legate de conformitatea cu reglementările europene. În stadiul actual de procedură, Avocatul general şi-a formulat concluziile pe care le-a înaintat Curţii de Justiţie a UE, ca document de lucru. Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 56 TFUE, a articolului 10 alineatul (1)(2) și a articolului 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și a articolului 8 alineatul (5) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere. - Prin intermediul întrebărilor adresate prin prezenta cerere de decizie preliminară se solicită Curții să stabilească în ce măsură statele membre trebuie să țină seama de alegerea personală a pacientului în contextul serviciilor publice de asistență medicală transfrontalieră. Mai precis, Curtea trebuie să examineze măsura în care, dacă este cazul, alegerea pacientului întemeiată pe motive de religie trebuie luată în considerare în acest context, având în vedere în special dispozițiile articolului 10 alineatul (1) din cartă (care prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de religie) și ale articolului 21 alineatul (1) din cartă (care interzice discriminarea pe motive de religie). Aceste întrebări se ridică în următorul context. - Cererea a fost formulată în cadrul unui litigiu între A, tatăl unui copil, B, pe de o parte, și Veselības ministrija (denumit în continuare „Ministerul Sănătății”) al Letoniei. B s‑a născut cu o boală cardiovasculară a cărei tratare a necesitat o intervenție chirurgicală. Acest tip de operație poate fi realizat în Letonia, dar el implică în mod necesar o transfuzie de sânge. În plus, operația se află printre tratamentele prevăzute de reglementarea letonă privind sistemul său național de sănătate. Instanța de trimitere a subliniat astfel că nu există niciun motiv medical pentru care copilul să nu poată realiza operația în cauză în Letonia. - Din considerente religioase, A se opune transfuziei de sânge, chiar și în cazul în care, precum în speță, operația în cauză corespunde unui tratament medical vital și esențial pentru fiul său de vârstă fragedă. Reiese că Martorii lui Iehova consideră abținerea de la sânge nu numai drept o poruncă biblică, în considerarea preceptului cuprins în Faptele Apostolilor 15:29 care impune creștinilor să se „abțin[ă] de la lucrurile jertfite idolilor, de la sânge, de la animale strangulate […]”, ci și drept o poruncă ce implică, atunci când se ivește ocazia, un test practic de credință.

5. Se poate afirma de la bun început că o instanță laică precum Curtea sau instanța de trimitere nu poate decide cu privire la chestiuni de acest tip. Diversitatea opiniilor religioase și filozofice reprezintă esența libertății de gândire, de conștiință și de religie garantate la articolul 10 alineatul (1) din cartă. Însăși formularea dispoziției menționate, care se traduce printr‑un angajament profund, regăsit și în constituțiile statelor membre, față de libertatea de a adopta diverse poziții filozofice și de libertatea de religie, presupune că statele membre nu pot adopta dispoziții normative care să reglementeze ceea ce trebuie considerat corect sau normal în această materie.

- Din fericire, operația vitală a fost realizată efectiv asupra copilului, chiar dacă a avut loc în Polonia, iar nu în Letonia. Operația realizată în Polonia în luna aprilie 2017 nu a necesitat efectiv o transfuzie de sânge, acesta fiind motivul precis pentru care B a călătorit în Polonia. - Problema astfel prezentată este una oarecum mai comună, și anume dacă A are dreptul de a solicita Serviciului Național de Sănătate leton rambursarea integrală sau parțială a costurilor operației realizate în Polonia. În acest scop, A a solicitat Serviciului Național de Sănătate leton să emită formularul denumit „S2”, autorizându‑l astfel pe fiul său să beneficieze de o anumită asistență medicală planificată într‑un alt stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European (SEE) sau în Elveția, în conformitate cu o reglementare națională de transpunere, printre altele, a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004. Autorizația în discuție ar fi garantat că costurile aferente operației în cauză în Polonia ar fi fost suportate de bugetul de stat al Letoniei. Autorizația a fost însă refuzată pentru motivul că operația în discuție ar fi putut să fie realizată în Letonia – chiar dacă, spre deosebire de Polonia, aceasta ar fi presupus recurgerea la o transfuzie de sânge – și că nu existau motive medicale care să justifice ca operația la care urma să fie supus B să fie realizată fără o transfuzie de sânge. - Părintele copilului consideră că a suferit o discriminare indirectă pe motive de religie, din moment ce majoritatea persoanelor și copiii acestora pot beneficia de serviciile de sănătate necesare fără a‑și compromite convingerile religioase sau morale. - Având în vedere că, în Letonia, o asemenea operație nu poate avea loc fără transfuzie de sânge, A a solicitat Nacionālais veselības dienests (denumit în continuare „Serviciul Național de Sănătate”) să îi emită fiului său formularul S2, care autorizează tratamentul medical și plata acestuia, printre altele, în alt stat membru. Serviciul Național de Sănătate a refuzat acordarea autorizației, iar Ministerul Sănătății a confirmat această decizie. - A a introdus o acțiune la Tribunalului Administrativ Districtual, Secția Riga, Letonia) prin care urmărea obținerea unei decizii administrative favorabile cu privire la dreptul fiului său de a beneficia de anumite servicii de asistență medicală planificată. Instanţa a respins acţiunea. - În apel, Curtea Administrativă Regională a confirmat raționamentul instanței de fond și a respins apelul. Această instanță a precizat că intervenția medicală în cauză este un tratament finanțat de la bugetul de stat și este necesar pentru a evita afectarea ireversibilă a funcțiilor vitale sau a sănătății fiului lui A. Operația putea fi realizată în Letonia, dar numai prin recurgerea la o procedură care presupune transfuzia de sânge. A a susținut că era discriminat pe motivul că „majoritatea persoanelor din societate pot beneficia de îngrijiri medicale fără să renunțe la convingerile lor religioase”. Prin urmare, A a arătat că se afla într‑o situație diferită de cea a altor pacienți. - A a formulat recurs în fața instanței de trimitere. În cerere, A a arătat că, pentru a evita ca sănătatea copilului său să fie afectată, operația a fost realizată efectiv la 22 aprilie 2017, în Polonia. - A susține, printre altele, că statul trebuie să instituie un sistem de asistență medicală care să poată fi adaptat la situația personală a pacientului, ceea ce presupune luarea în considerare a convingerilor religioase ale părinților sau ale tutorilor unui pacient minor. Tratamentul pacienților trebuie asigurat ținând pe deplin seama de demnitatea pacientului, care include valorile sale morale și convingerile sale religioase. Or, potrivit lui A, Curtea Administrativă Regională a analizat respectivele convingeri numai în raport cu dreptul părinților de a face o alegere privind tipul de asistență medicală acordată copilului. Ea nu a analizat dacă, prin aceasta, autoritățile obligă indirect părinții să renunțe la convingerile lor religioase. A consideră că au fost încălcate dispozițiile care interzic discriminarea, întrucât, deși situația sa este diferită, statul l‑a tratat la fel ca pe pacienții care, având în vedere situația lor personală, nu au nevoie de o adaptare a metodelor de tratament. - Instanța de trimitere precizează că aplicarea acelorași norme unor situații diferite este interzisă, întrucât aceasta echivalează cu o discriminare indirectă, cu excepția cazului în care aplicarea menționată este necesară pentru atingerea unui obiectiv legitim, iar măsura este proporțională cu obiectivul urmărit. În speță, obiectivul aplicării egalității de tratament sau a unor criterii aparent neutre ar putea fi protejarea sănătății publice și a drepturilor terților, adică necesitatea menținerii pe teritoriul național a unei oferte suficiente, echilibrate și permanente de tratament spitalicesc de calitate, precum și necesitatea garantării stabilității financiare a sistemului asigurărilor sociale. Potrivit instanței de trimitere, având în vedere că adaptarea tratamentului la convingerile religioase poate genera o sarcină suplimentară pentru bugetul global alocat asistenței medicale, aceasta ar putea constitui un obiectiv legitim. - În ceea ce privește aprecierea proporționalității, instanța de trimitere subliniază că tratamentul spitalicesc al pacienților presupune costuri semnificative și că statul se bucură de o largă marjă de apreciere, în special în materie de alocare a resurselor. Cu toate acestea, pentru a evalua principiul proporționalității în contextul libertății de religie, este necesar să se verifice dacă s‑a realizat echilibrul corect între interesele individuale și cele colective, chiar dacă ar fi generate astfel costuri suplimentare pentru stat. În consecință, instanța de trimitere admite că un stat membru poate refuza, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004, interpretat în lumina articolului 21 alineatul (1) din cartă, să emită autorizația respectivă, în cazul în care tratamentul spitalicesc disponibil în statul membru de reședință a persoanei în cauză, a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, nu este conform cu convingerile religioase ale acestei persoane. - În același timp, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă condiția proporționalității este îndeplinită în mod rezonabil în cazul în care nu este rambursat niciunul dintre costurile aferente asistenței medicale primite de persoană în alt stat membru, dacă, din cauza convingerilor sale religioase, persoana menționată nu a putut primi tratamentul spitalicesc necesar în statul membru de reședință. - În această privință, instanța de trimitere arată că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2011/24 prevede că, fără a aduce atingere Regulamentului nr. 883/2004 și sub rezerva dispozițiilor articolelor 8 și 9 din această directivă, statul membru de afiliere este obligat să ramburseze costurile asistenței medicale transfrontaliere până la concurența costurilor care ar fi fost acoperite în statul membru menționat. Tratamentul spitalicesc poate face însă obiectul autorizării prealabile, în temeiul articolului 8 din Directiva 2011/24, care poate fi refuzată în cazul în care pe teritoriul său poate fi acordat un tratament la fel de eficient. Instanța de trimitere arată că, potrivit articolului 7 alineatul (4) din Directiva 2011/24, costurile implicate nu trebuie să depășească costurile care ar fi fost suportate în situația în care tratamentul ar fi avut loc în Letonia. În plus, considerentul (29) al Directivei 2011/24 prevede în mod expres că suportarea unor astfel de costuri nu ar trebui să aibă niciun efect considerabil asupra finanțării sistemelor naționale de asistență medicală. În schimb, consecințele negative pentru pacienții cărora li se refuză rambursarea sunt probabil disproporționat de mari. - În aceste condiții, Senatul Curții Supreme din Letonia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 883/2004] coroborat cu articolul 21 alineatul (1) din [cartă], trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate refuza acordarea autorizației prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din regulamentul menționat dacă, în statul membru de reședință a persoanei interesate, este disponibil un tratament spitalicesc a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, însă metoda de tratament folosită nu este conformă cu convingerile religioase ale respectivei persoane? 2) Articolul 56 [TFUE] și articolul 8 alineatul (5) din Directiva [2011/24] coroborate cu articolul 21 alineatul (1) din [cartă] trebuie interpretate în sensul că un stat membru poate refuza acordarea autorizației prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din directiva menționată dacă, în statul membru de afiliere a persoanei interesate, este disponibil un tratament spitalicesc a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, însă metoda de tratament folosită nu este conformă cu convingerile religioase ale respectivei persoane?” Concluziile Avocatului general În raportul formulat, concluziile înaintate Curţii de Justiţie  a UE Avocatul general propune să se răspundă la cele două întrebări preliminare după cum urmează: „1) Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială coroborat cu articolul 10 alineatul (1) și cu articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate refuza acordarea autorizației prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din acest regulament, atunci când, în statul membru de afiliere a persoanei, este disponibil un tratament spitalicesc, a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, însă metoda de tratament folosită nu este conformă cu convingerile religioase ale persoanei menționate, dacă refuzul este obiectiv justificat de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate și necesare. În lipsa unor cerințe organizatorice sau structurale referitoare la acordarea organizată și echilibrată a unei asistențe medicale eficiente de către statul membru de afiliere, statul membru respectiv poate refuza, în temeiul celei de a doua condiții prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004, să țină seama de convingerile religioase, dacă aceasta ar putea determina o creștere semnificativă a costurilor pentru statul membru de afiliere în detrimentul acordării unei asistențe medicale eficiente altor persoane. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica acest aspect. 2) În lipsa unor cerințe organizatorice sau structurale referitoare la acordarea organizată și echilibrată a unei asistențe medicale eficiente de către statul membru de afiliere, articolul 56 TFUE și articolul 8 alineatele (2), (5) și (6) litera (d) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere coroborate cu articolul 10 alineatul (1) și cu articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretate în sensul că statul membru de afiliere nu poate refuza acordarea autorizației prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din această directivă, atunci când, în statul membru de afiliere a persoanei, este disponibil un tratament spitalicesc, a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, însă metoda de tratament folosită nu este conformă cu convingerile religioase sincere ale persoanei menționate, decât dacă o asemenea conduită poate să determine o creștere a cererilor de asistență medicală transfrontalieră întemeiate pe motive de religie, care ar fi susceptibilă să aducă atingere în mod semnificativ acordării organizate și echilibrate a unei asistențe medicale eficiente în statul membru respectiv. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica acest aspect.” Concluziile Avocatului General, prezentate la 30 aprilie 2020, în Cauza C‑243/19 – A împotriva Veselības ministrija, Lituania Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României