Limitele privind durata zilei și a săptămânii de lucru impuse de Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru se aplică și în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte cu același angajator? Sau trebuie aplicate „per contract” și, prin urmare, va trebui să se evalueze pentru fiecare contract de muncă eventuala depășire a limitelor menționate?

Acestea sunt în esență problemele juridice cu privire la fondul dezbaterii în Cauza C‑585/19 (Academia de Studii Economice din București împotriva Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman – Ministerul Educației Naționale). Curtea de Justiţie a UE este în situaţia de a preciza, pentru prima dată, interpretarea unor dispoziții ale Directivei 2003/88 care sunt aplicate, sub acest aspect, în mod diferit în diversele state membre.

Situația de fapt, procedura principală și întrebările preliminare

– Academia de Studii Economice din București („ASE”) a primit o finanțare europeană nerambursabilă din Fondul Social European, acordată de Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman – Ministerul Educației Naționale („OI POCU MEN”), pentru punerea în aplicare a activităților aferente proiectului POSDRU/89/1.5/S/59184 (Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, cu titlul „Performanță și excelență în cercetarea postdoctorală în domeniul științelor economice din Romania”, denumit în continuare „proiectul”).

– Prin intermediul unui proces‑verbal de constatare a unor nereguli financiare, OI POCU MEN a considerat neeligibilă o parte din cheltuielile salariale aferente experților din echipa de implementare a proiectului, pentru motivul că, în perioada cuprinsă între luna octombrie a anului 2012 și luna ianuarie a anului 2013, angajații respectivi au declarat, în anumite zile, un număr total de ore convenționale mai mare decât limita maximă de 13 ore de lucru pe zi prevăzută de instrucțiunile OI POCU MEN în conformitate cu dispozițiile din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

– Cheltuielile considerate neeligibile, în cuantum de 13 808 RON (2 904 EUR), reprezintă cheltuieli salariale (salariu net, impozit, contribuții ale angajatului și ale angajatorului) aferente unor angajați din echipa de implementare a proiectului.

– Din dosarul litigiului principal, astfel cum arată instanța de trimitere, reiese că experții au fost angajați prin încheierea mai multor contracte de muncă cu același angajator, ASE. Se pare că aceștia au fost angajați ca salariați de instituția menționată în temeiul unui contract individual pe durată nedeterminată, cu normă întreagă de 40 de ore pe săptămână, însă au încheiat totodată unul sau mai multe contracte individuale de muncă pe durată determinată și cu fracțiune de normă cu același angajator. Astfel, în unele zile, acești angajați au înregistrat un număr total de ore de lucru cuprins între 14 și 16 ore pe zi.

– Contestația administrativă formulată de ASE împotriva procesului‑verbal de constatare a unor nereguli a fost respinsă de OI POCU MEN, decizia a cărei anulare face obiectul cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere (Tribunalul București).

– Decizia menționată mai sus se întemeiază, printre altele, pe argumentul potrivit căruia limita prevăzută la articolul 3 din Directiva 2003/88 (13 ore de lucru pe zi per lucrător salariat) nu s‑ar aplica fiecărui contract de muncă, ci lucrătorului, indiferent de numărul de contracte încheiate.

– Instanța de trimitere precizează că sumele declarate neeligibile reprezintă cheltuieli cu salariile unor experți care, în perioada cuprinsă între luna octombrie a anului 2012 și luna ianuarie a anului 2013, ar fi cumulat, în anumite zile, orele lucrate aferente normei de bază, și anume 8 ore pe zi, cu orele lucrate în cadrul proiectului și în cadrul altor proiecte sau activități. Numărul total de ore lucrate pe zi pentru aceste persoane ar fi depășit limita de 13 ore pe zi prevăzută de instrucțiunile autorității de gestionare a proiectului, care, potrivit OI POCU MEN, au fost date în conformitate cu articolele 3 și 6 din Directiva 2003/88.

– În aceste condiții, Tribunalul București a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Prin «timp de lucru», astfel cum este definit la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE, se înțelege «orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile» în baza unui singur contract (cu normă întreagă) sau în baza tuturor contractelor (de muncă) încheiate de acesta?

2) Cerințele stabilite în sarcina statelor membre prin articolul 3 din Directiva 2003/88/CE (obligația de a lua măsurile necesare pentru ca fiecare lucrător să beneficieze de minimum 11 ore consecutive de repaus în decursul unei perioade de 24 de ore) și prin articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88/CE (stabilirea limitei de maximum 48 de ore, în medie, pentru timpul de lucru săptămânal, inclusiv orele suplimentare) trebuie interpretate ca instituind limite prin raportare la un singur contract sau prin raportare la toate contractele încheiate cu același angajator sau cu angajatori diferiți?

3) În situația în care răspunsurile la întrebările 1 și 2 presupun o asemenea interpretare de natură să excludă posibilitatea ca statele membre să poată reglementa, la nivel național, aplicarea per contract a articolului 3 și a articolului 6 litera (b) din Directiva 2003/88/CE, în absența unor prevederi legislative naționale care să reglementeze faptul că repausul zilnic minim și timpul maxim de lucru săptămânal trebuie să se raporteze per lucrător (indiferent câte contracte de muncă încheie cu același angajator sau cu angajatori diferiți), este în măsură o instituție publică dintr‑un stat membru, care acționează în numele statului, să invoce aplicarea directă a prevederilor articolului 3 și ale articolului 6 litera (b) din Directiva 2003/88/CE și să sancționeze angajatorul pentru nerespectarea limitelor prevăzute de directivă pentru repausul zilnic și/sau pentru timpul de lucru maxim săptămânal?”

Observații introductive

– Cu privire la admisibilitate, Comisia și unele dintre părțile care au intervenit în cauză au susținut teza inadmisibilității întrebărilor preliminare adresate, invocând diferite motive care pot fi în esență rezumate astfel: a) lipsa anumitor elemente de fapt necesare pentru evaluare și b) lipsa unei legături directe între aceste întrebări și obiectul litigiului principal. În plus, mai multe părți au susținut de asemenea inadmisibilitatea în parte a anumitor aspecte ale întrebărilor.

– Decizia de trimitere, care privește neeligibilitatea unor cheltuieli în scopul finanțării din fonduri publice, iar nu direct calculul numărului de ore de lucru în vederea verificării respectării limitelor prevăzute de Directiva 2003/88, ar fi putut, în mod cert, să fie mai completă din mai multe puncte de vedere factuale.

– Există îndoieli cu privire la anumite aspecte ale întrebărilor preliminare, pe care Curtea ar putea să le declare inadmisibile. Sunt vizate, în special, cele legate de consecințele nerespectării limitei privind timpul de lucru săptămânal, prevăzută la articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88 și vizată de a doua parte a celei de a doua întrebări preliminare. Astfel, din situația de fapt descrisă în cererea de decizie preliminară nu reiese nicio indicație cu privire la motivul pentru care această din urmă dispoziție ar fi relevantă, din moment ce ASE i se reproșează numai depășirea limitei zilnice a timpului de lucru.

– Avocatul general consideră că este inadmisibil aspectul celei de a doua întrebări preliminare care se referă la aplicarea limitelor privind durata timpului de lucru zilnic și săptămânal prevăzute de dispozițiile Directivei 2003/88 în cazul contractelor de muncă încheiate cu angajatori diferiți. În această privință, din dosarul cauzei, precum și din observațiile formulate de ASE reiese că toate contractele respective, cel puțin cele încheiate cu experții care erau cadre didactice (puse în discuție în litigiul principal), au fost încheiate numai cu universitatea menționată. Acest aspect al celei de a doua întrebări este, așadar, ipotetic. În orice caz, instanța națională nu a furnizat o prezentare a situației de fapt pe care se întemeiază acest aspect al întrebării preliminare. 

Concluzii înaintate Curţii

În urma considerațiilor pe temeiuri legale şi pe jurisprudenţa CJUE, Avocatul general a înaintat Curții propunerile sale, cu caracter consultativ, prin care sugerează următorul răspuns la cererea de decizie preliminară primită de la Tribunalul București:

1) Prin „timp de lucru”, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, se înțelege „orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile” pe baza tuturor contractelor de muncă încheiate de acesta cu același angajator.

2) Cerințele stabilite în sarcina statelor membre prin articolul 3 din Directiva 2003/88 (obligația de a lua măsurile necesare pentru ca fiecare lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore) și prin articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88 (stabilirea limitei de maximum 48 de ore, în medie, pentru timpul de lucru săptămânal, inclusiv orele suplimentare) trebuie interpretate în sensul că instituie limite prin raportare la toate contractele încheiate cu același angajator.

3) În evaluarea unei eventuale depășiri a limitelor prevăzute la articolul 3 și la articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88, instanța națională va trebui să verifice caracterul subordonat al prestațiilor prevăzute în contract, astfel încât să se regăsească noțiunea de „lucrător” în dreptul Uniunii, realizarea efectivă a „orelor de lucru” în sensul dreptului Uniunii și neaplicabilitatea derogărilor prevăzute la articolul 17 din Directiva 2003/88.

Concluziile Avocatului general prezentate la 11 noiembrie 2020 în Cauza C‑585/19 Academia de Studii Economice din București împotriva Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman – Ministerul Educației Naționale

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here