18 August, 2017

Termenul de obţinere a atestatelor de operatori cu produse accizabile a fost prorogat

În Monitorul Oficial au fost publicate două acte normative emise de ANAF ce se adresează operatorilor economici care trebuiau să obțină atestate de operatori cu produse accizabile, prin acestea prorogându-se termenul până la care se poate obține autorizația.

Prevederile legale în vigoare obligă operatorii economici ce efectuează activități de comerț cu produse accizabile – băuturi alcoolice, tutun prelucrat, produse energetice (benzină, motorină) să dețină autorizații emise de direcția de specialitate privind produsele accizabile, din cadrul Autorității fiscale.

Pentru realizarea activităților de distribuție de astfel de produse pe teritoriul național, autorizațiile sunt particularizate în funcție de tipul de produs.

Pentru vânzarea de produse energetice benzină, motorină, tot lanțul de distribuție trebuie să dețină atestat de operator economic cu produse accizabile.

Pentru comerțul cu țigarete  și tutun prelucrat trebuie să dețină atestatul toți operatorii economice ce au distribuție angro.

Actele normative de bază pentru obținerea acestor atestate sunt:

  • OMFP nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice;
  • OMFP nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat.

Acestea au fost publicate în perioada iunie-iulie 2016 și impuneau tuturor operatorilor economică să se reautorizeze, conform noilor condiții fiscale.

Operatorii economici au primit ca termeni de reautorizare 180 de zile de la intrarea în vigoare a respectivelor acte normative.

Astfel, potrivit noilor acte emise de ANAF, Ordinul nr. 3619/2016 şi Ordinul nr. 3620/2016, operatorii economici care deţin atestate valabile pot, până la 15 februarie 2017 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente.

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu