17 Iulie, 2019

Termen nou pentru încadrarea condițiilor deosebite la locul de muncă

Termenul de 31 decembrie 2018, până la care firmele care încadrează angajații cu condiții deosebite de muncă trebuiau să finalizeze planurile impuse de inspectorii de muncă nu va putea fi respectat, se arată într-un proiect legislativ inițiat la Senat, care prevede ca avizele de încadrare să se facă de la 1 ianuarie 2019, din 3 în 3 ani.

Este vorba de un eventual blocaj pentru 30.000 de angajați, conform expunerii de motive a proiectului legislative, deoarece inspectorii de muncă au constatat că societățile care au locuri de muncă încadrate în condiții deosebite au făcut progrese în realizarea planurilor impuse de lege, dar nu vor finalize procedurile până la sfârșitul acestui an: “Printre factori se numără problemele financiare, care împiedică realizarea completă a măsurilor propuse în planul de prevenire și protecție, fiind necesară, astfel, menținerea locurilor de muncă în condiții deosebite”, se mai argumentează în expunerea de motive a proiectului.

Art. 29 alin. 1^1 și alin. 1^2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se modifică și vor avea următorul cuprins:

“(1^1) Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite prin reînnoirea periodică, din 3 în 3 ani, a avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(1^2) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2018 și data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, după caz, diferența dintre cota de contribuție de asigurări sociale pentru condiții deosebite de muncă și cea declarată de către aceștia.”

Proiectul legislativ cu noul termen de încadrare a condițiilor deosebite de muncă a fost pus în dezbatere publică la Senat și va fi dezbătut în această sesiune parlamentară.

Ai nevoie de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu