Mai mulți parlamentari semnează inițiativa legislativă a doi deputați liberali constănțeni, care prevede eliminarea taxei de trecere pe podurile de la Feteşti şi de la Giurgeni. Argumentul invocat de susținătorii proiectului este cel al dublei impuneri, deoarece utilizatorii drumurilor publice plătesc deja rovinieta, care reprezintă o taxă pentru utilizarea drumurilor și podurilor amplasate pe drumurile naționale și autostrăzile din România. În statele învecinate traversate de Dunăre – Serbia, Ungaria, Austria – nu există taxe similar, mai susțin parlamentarii.
Tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale este prevăzut și actualizat în Anexa 3 a OG nr. 15/2002, unde se prevede ca trecerea peste cele trei astfel de poduri peste Dunăre –(două dintre ele fiind cele care fac legătura între cele două maluri ale fluviului pe teritoriul intern) podul Giurgeni-Vadu Oii, respectiv Fetești-Cernavodă și Giurgiu-Ruse – să fie taxată.
Dubla taxare nu ajută bugetul pentru consolidarea acestor poduri, aflate în stare avansată de degradare, pentru că legislația nu permite o astfel de finanțare, argumentează parlamentarii care susțin proiectul, care mai spun că “pentru unii locuitori din zona Dobrogei această taxă este discriminatorie, deoarece ei traversează des aceste sectoare de drum – Constanța, Tulcea, Ialomița – ori de câte ori au probleme de sănătate sau administrative. Agenții economici sunt cei mai afectați, deoarece distribuie produse în alte zone, astfel că regăsim taxa la raft, în dreptul produselor lor și o plătim cu toții”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.
Conform proiectului, două dintre cele trei taxe prevăzute sunt eliminate, cea care rămâne fiind taxa de pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse, dar numai pentru sensul Giurgiu-Ruse. Astfel, din actul normativ se elimină:
- poziția 2 – indicativ drum DN 2A Pod peste Dunăre între Giurgeni și Vadu;
- poziția 3 – indicativ drum A2 Poduri peste Dunăre între Fetești și Cernavodă.
Actul normativ este în dezbatere publică la Senat, prima cameră sesizată, în procedură de urgență.
Ai nevoie de OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
De cateva zeci de ani am spus ca este o taxa discriminatorie si abuziva, deoarece noi Constantenii si Tulcenii sunyem izolati de restul tarii, obloigati sa platim taxa sa calatorim in tara, neavand alta altenativa. Nicaieri in lume, intr-o tara civilizata, nu se face asa ceva. Statul roman hot si japcagiu cum este stie acest lucru dar nu face nimic, la fel cum procedeaza si cu vehiculele sezoniere, motociclete, barci, rulote , autorulote pe care le taxeaza lafel sau chiar mai mult. Hotie pe fata. Chiar nu vede nici un destept din astia din guvern, senat si ce o mai fi pe acolo ca nu este in regula ? Nu le pasa de muritorii de rand ce si cat platesc, pntru ca ei care fura de peste tot isi p[ermit sa plateasca si taxa de pod si impozit pe orice, ca banii nu ii muncesc, vin asa prin fel si fel de vrajeli. Suntem condusi numai de jigodii si de prafacuti.