Taxa de drum: atenţie la reglementările naţionale!

Vă prezentăm in continuarea articolului, cum reglementează Ungaria taxa de drum, în contextul unui diferend ajuns la Curtea de Justiţie a UE pentru clarificări preliminare 

Ce reglementări prevalează în materia taxei de drum – cele naţionale sau Directiva europeană? Pe scurt, la această întrebare preliminară a răspuns Curtea, prin Hotărârea din 4 octombrie 2018, în cauza C‑384/17, în procedura Dooel Uvoz‑Izvoz Skopje Link Logistic N&N împotriva Budapest Rendőrfőkapitánya. 

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 9a din Directiva nr. 62/1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 76/2011.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Dooel Uvoz‑Izvoz Skopje Link Logistic N&N (denumită în continuare „Link Logistic N&N”), pe de o parte, și Budapest Rendőrfőkapitánya (Comisarul‑șef al Poliției din Budapesta, Ungaria), pe de altă parte, în legătură cu aplicarea unei amenzi firmei Link Logistic N&N pentru utilizarea unui sector de autostradă fără să fi achitat taxa de trecere solicitată. 

Litigiul în cauză

– La 29 octombrie 2015, la ora 19:34, un vehicul de transport de mărfuri de categorie J4, în sensul Decretului guvernamental nr. 410/2007 (vehicul greu de marfă), exploatat de Link Logistik N&N, o întreprindere înregistrată în fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, circula în Ungaria pe un sector rutier cu plată fără a deține o dovadă de plată a taxei de trecere valabilă și fără să fi plătit taxa proporțională cu distanța parcursă pe acest tronson rutier cu plată.

– În aceeași zi, la ora 19:52, șoferul acestui vehicul de transport de mărfuri, după ce a plătit din propria inițiativă taxa de trecere în cuantum de 19 573 HUF (aproximativ 63 de euro) datorată pentru totalitatea sectorului rutier cu plată pe care avea intenția să îl parcurgă, și‑a continuat călătoria pe sectorul rutier menționat.

– Comisarul‑șef al Poliției din provincia Vas, Ungaria a aplicat totuși firmei Link Logistik N&N, prin decizia din 15 ianuarie 2016, o amendă administrativă în cuantum de 165 000 HUF (aproximativ 532 de euro), în temeiul articolelor 21-21/B din Legea privind circulația rutieră, precum și al articolului 1 alineatul (1) și al articolului 8/A din Decretul guvernamental nr. 410/2007, pentru motivul că vehiculul în cauză circulase, cu încălcarea articolului 14 litera (a) din Legea privind taxele rutiere, fără să fi achitat în prealabil taxa necesară.

– Comisarul‑șef al Poliției din Budapesta a confirmat această decizie, pentru motivul că reglementarea națională aplicabilă, în ceea ce privește cuantumul amenzii, nu lasă nicio marjă de apreciere autorității administrative. Aceasta nu ar fi autorizată să țină seama de considerații de echitate și ar putea să se bazeze exclusiv pe elementele prevăzute de lege, printre care nu figurează nici împrejurările invocate de Link Logistik N&N, precum achiziționarea a posteriori, după trecerea unui interval de timp scurt, a unei viniete pentru totalitatea sectorului cu plată, nici împrejurările care au împiedicat eventual achiziționarea unei viniete înainte de intrarea pe sectorul rutier cu plată.

– Link Logistik N&N a formulat o acțiune împotriva deciziei Comisarului‑șef al Poliției din Budapesta la instanța de trimitere, Tribunalul Administrativ și pentru Litigii de Muncă din Szombathely, Ungaria, pretinzând în special că reglementarea maghiară nu este conformă cu dreptul Uniunii. Aceasta consideră că, în măsura în care a trebuit să plătească o amendă în cuantum la fel de ridicat cu cel impus persoanelor sau întreprinderilor care nu au cumpărat nicio vinietă, acest cuantum este excesiv. 

Ce probleme ridică instanţa de trimitere

– Instanța de trimitere amintește că, în cauzele în care a fost pronunțată Hotărârea din 22 martie 2017, Euro‑Team și Spirál‑Gép (cauzele C‑497/15 și C‑498/15), în care faptele sunt similare cu cele din litigiul principal, Curtea a interpretat cerința proporționalității prevăzută la articolul 9a din Directiva 1999/62 și a constatat că cuantumul amenzilor impus de reglementarea maghiară nu îndeplinea această cerință. 

– Chemat să soluționeze litigiul principal, Tribunalul Administrativ și pentru Litigii de Muncă din Szombathely a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebări preliminare prin care instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă cerința proporționalității sancțiunilor adoptate de statele membre în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor naționale luate în aplicarea Directivei 1999/62, prevăzută la articolul 9a din această directivă, este o dispoziție direct aplicabilă și, în cazul unui răspuns negativ, dacă instanțele și autoritățile administrative din statul membru în cauză pot sau trebuie, în vederea unei interpretări a dreptului național conforme cu dreptul Uniunii, să completeze, fără intervenția legiuitorului național, reglementarea națională în discuție cu criterii materiale definite în jurisprudența Curții. 

Argumentele şi soluţia CJUE

În preambulul răspunsului la întrebările preliminare, Curtea arată că severitatea unei sancțiuni trebuie să corespundă gravității încălcării în cauză. Reluăm câteva din elementele de analiză avute în vedere.

– Pentru a verifica existența unei încălcări a dreptului de proprietate, Curtea Europeană a drepturilor omului apreciază, ținând seama de împrejurările speței, dacă sancțiunile de natură pecuniară, atât penale, cât și administrative, nu implică o sarcină sau o lipsire de proprietate excesivă pentru persoana vizată de sancțiuni de natură să facă aceste sancțiuni disproporționate.

– Principiul proporționalității impune, pe de o parte, ca sancțiunea aplicată să corespundă gravității încălcării și, pe de altă parte, ca la determinarea sancțiunii, precum și la stabilirea cuantumului amenzii să se țină seama de împrejurările individuale ale speței.

– Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în toate situațiile în care dispozițiile unei directive sunt, din punctul de vedere al conținutului, necondiționate și suficient de precise, particularii sunt îndreptățiți să le invoce împotriva statului în fața instanțelor acestuia fie atunci când acest stat s‑a abținut de la transpunerea în termen a acestei directive în dreptul național, fie atunci când a transpus directiva în mod incorect.

– În vederea punerii în aplicare a principiului proporționalității în cadrul Directivei 1999/62, statele membre sunt ținute să adopte actele juridice necesare potrivit dreptului lor intern, articolul 9a din această directivă enunțând o obligație care, prin natura sa, necesită intervenția unui act din partea acestor state membre, care dispun de o largă marjă de apreciere la transpunerea acestei obligații.

– Această directivă nu cuprinde norme mai precise cu privire la stabilirea respectivelor sancțiuni la nivel național și, în special, nu prevede niciun criteriu explicit de apreciere a caracterului proporțional al unor asemenea sancțiuni.

– Astfel, având în vedere că necesită intervenția statelor membre și le conferă o marjă de apreciere importantă, articolul 9a din Directiva 1999/62 nu poate fi considerat, din punctul de vedere al conținutului său, ca fiind necondiționat și suficient de precis, ceea ce exclude efectul său direct.

– Articolul 9a din Directiva 1999/62 nu are efect direct și nu conferă justițiabililor, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, dreptul de a‑l invoca în fața autorităților naționale.

– Trebuie însă amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația statelor membre care rezultă dintr‑o directivă de a atinge rezultatul prevăzut de aceasta, precum și obligația de a lua toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea acestei obligații revin tuturor autorităților statelor membre, inclusiv, în limitele competențelor acestora, autorităților jurisdicționale.

În finalul considerentelor avute în vedere, Curtea a dat următorul răspuns:

Cerința proporționalității, prevăzută la articolul 9a de Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/76/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2011, nu poate fi considerată ca având efect direct.

Instanța națională, în temeiul obligației sale de a lua toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea dispoziției menționate, trebuie să interpreteze dreptul național în mod conform cu aceasta sau, dacă o astfel de interpretare conformă nu este posibilă, să lase neaplicată orice dispoziție națională în măsura în care aplicarea sa, în împrejurările speței, ar conduce la un rezultat contrar dreptului Uniunii.