Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat o creștere medie de 19% a tarifelor de distribuție a gazelor naturale, începând cu 1 iulie, echivalentă cu aproximativ 10 lei/MWh distribuit.
Conform unui comunicat, această creștere este determinată de:
- Influența inflației prognozate de 4,6% pentru 2024 asupra costurilor serviciului de distribuție;
- Creșterea costurilor de capital datorită investițiilor record din 2023 în racordări și extinderi ale sistemelor de distribuție;
- Reducerea cu 8% a cantității de gaze distribuite în 2023.
De exemplu, pentru un client casnic care locuiește într-un apartament cu 3 camere și consumă 3 MWh anual, factura lunară la gaze naturale ar putea crește cu aproximativ 2,5 lei.
Modificările tarifare respectă Legea energiei și a gazelor naturale nr. 123/2012 și Ordinul ANRE nr. 217/2018. ANRE stabilește tarifele reglementate pentru fiecare operator de distribuție, incluzând costuri pentru modernizarea și extinderea rețelelor, racordarea de noi clienți și alte cheltuieli justificate.
Tarifele se aplică pe un an tarifar, de la 1 iulie la 30 iunie. Proiectul de ordin privind rata reglementată a capitalului investit pentru a cincea perioadă de reglementare este aproape finalizat. Acesta va echilibra necesarul de investiții pentru calitatea serviciilor și nivelul tarifelor aplicate. ANRE va publica proiectul în consultare publică în perioada următoare.
Vezi aici Legea 123/2012
Vezi aici Ordinul ANRE 217/2018
Vez aici alte articole despre preturi gaze
