Organul de inspecție fiscală are obligația de a sesiza organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni. 

Art. 132 din Codul de procedură fiscală reglementează posibila situaţie de mai sus, stabilind obligaţia organului de inspecție fiscală de a întocmi proces-verbal, semnat de organul de inspecție fiscală și de către contribuabilul/plătitorul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului/plătitorului. În cazul în care cel supus inspecției fiscale refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală consemnează despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului.

Procesul-verbal reprezintă act de sesizare și stă la baza documentației de sesizare a organelor de urmărire penală. 

Posibilitatea de contestare 

Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație care este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

Contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. 

Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă 

Pentru ceea ce ne-am propus să dezvoltăm aici, reţinem că, potrivit art. 277 art. (1) din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor de soluționare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. 

Studiu de caz

Iată ce probleme au fost ridicate într-o situaţie practică de această natură. Pentru corectitudine trebuie să precizăm că excepţia de neconstituţionalitate a vizat dispoziţiile din vechiul Cod de procedură fiscală, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003; reglementările din noul Cod fiind, pe fond, identice, putem urmări chestiunea ridicată, şi anume într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia – societatea nemulţumită de rezultatul inspecţiei fiscale – a invocat, în esență că:

  • suspiciunile privind săvârșirea unei fapte penale ale organelor fiscale se constituie în impedimente reale și efective pentru accesul la justiție în materie fiscală ;
  • este încălcat dreptul de a obține soluționarea fondului problemei de drept fiscal în fața instanțelor de contencios administrativ specializate în această materie, iar dreptul de a obține soluționarea contestației fiscale la sesizarea organelor penale este restrâns;
  • contribuabilul nu își poate exercita dreptul la apărare în mod efectiv, întrucât, având în vedere faptul că soluționarea unor probleme fiscale trec pe tărâmul penalului, aceasta nu este realizată de către organele specializate în acest sens;
  • calea de atac împotriva deciziei de suspendare a soluționării contestației administrative nu prezintă garanția analizării fondului problemei fiscale. Ca atare, imposibilitatea probării aspectelor ce țin de fondul fiscal, de problema sumelor stabilite de către organele fiscale, și aplicarea principiului penalul ține loc civilului și în materie fiscală, încalcă dreptul contribuabilului la apărare;
  • efectele hotărârii penale lasă fără obiect contestația administrativă suspendată. Acțiunea în contencios administrativ are ca obiect stabilirea creanței statului, pe când acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Or, transferul stabilirii creanței statului într-o procedură prin care se soluționează aspecte penale, privează contribuabilul de posibilitatea utilizării dublului grad de jurisdicție. Autoarea consideră, așadar, că organele fiscale sunt singurele competente să soluționeze o neînțelegere fiscală, pentru ca ulterior, în fața instanțelor de contencios administrativ, să poată fi folosită proba cu expertiza de specialitate și demonstrate toate elementele ce țin de verificarea efectivă a modului în care contribuabilul a înțeles că trebuie să își îndeplinească obligațiile fiscale. 

Care a fost soluţia Curţii Constituţionale

Completul CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Iată principalele argumente invocate în acest sens, susţinute inclusiv prin jurisprudenţa Curţii în materie:

• Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziția pronunțată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acțiune în instanță al contribuabilului continuă să existe în ceea ce privește suspendarea executării actului administrativ fiscal.

• Cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului “penalul ține în loc civilul”, procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată până la încetarea

• În ceea ce privește posibilitatea organului de soluționare a contestației de a suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, Curtea a constatat că aceasta nu înfrânge dispozițiile constituționale care consacră prezumția de nevinovăție. Adoptarea măsurii suspendării este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situație suspendarea procedurii administrative nu numai că se impune, dar constituie tocmai expresia aplicării prezumției de nevinovăție a persoanei contestatoare, care își poate valorifica toate drepturile garantate constituțional, în cadrul unui proces în fața instanțelor de judecată.

Pentru toate argumentele, puteţi consulta Decizia nr. 787/2017 a CCR, publicată în Monitorul oficial nr. 297 din 3 aprilie 2018.

Ai nevoie de Codul de procedură fiscală? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici