CCR a decis că suspendarea contractului de munca pe durata cercetării disciplinare prealabile este neconstituţională. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial nr. 345/2011, cu modificările ulterioare, prevăd:

” (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:

a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii;”.

Aceste dispoziţii au fost atacate la Curtea Constituţională, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţinând că, astfel, angajatorul poate dispune discreţionar şi chiar abuziv măsura suspendării, în lipsa unor criterii obiective şi a unui termen de suspendare. Acest comportament abuziv este încurajat în acele situaţii în care lipsesc reglementări normative interioare, care să detalieze modul de aplicare a legii în această materie. Prin urmare, angajatorul poate interpreta condiţiile suspendării în mod subiectiv, ceea ce face practic imposibil accesul la justiţie al celui sancţionat şi încalcă dreptul său la apărare, întrucât instanţa nu are posibilitatea de a cenzura măsura suspendării.

Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 nu împiedică salariatul să se încadreze la o altă unitate decât cea în cadrul căreia contractul individual de muncă a fost suspendat. Cu toate acestea, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanţii care să-i asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituţionale ar asigura libertatea de a obţine un loc de muncă, dar nu şi garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condiţiilor şi limitelor constituţionale.

Curtea apreciază că, deşi în ipoteza normei de drept criticate nu se poate vorbi de o negare a dreptului la muncă, în egală măsură nu se poate omite că măsura suspendării contractului individual de muncă reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă, lăsată, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, la dispoziţia angajatorului.

Judecătorii de la CCR au apreciat că, chiar dacă prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 legiuitorul a urmărit în mod evident prevenirea unor eventuale prejudicii aduse angajatorului, acest aspect nu este precizat ca o condiţie expresă pentru suspendarea contractului de muncă, astfel că nimic nu îl opreşte pe acesta să dispună măsura suspendării chiar şi în ipoteza în care continuarea raportului de muncă, până la stabilirea unei eventuale răspunderi disciplinare, nu ar avea niciun efect negativ asupra activităţii sau intereselor angajatorului.

Tocmai de aceea, Curtea consideră că salariatul trebuie să se bucure de garanţii suficiente care să asigure că restrângerea exerciţiului dreptului la muncă nu este rezultatul unor eventuale acţiuni abuzive ale angajatorului, favorizate de caracterul subiectiv al raportului de muncă.

Nu se poate susţine în mod temeinic – se mai arată în Decizia CCR – nici posibilitatea unui remediu în justiţie cu privire la repararea eventualului prejudiciu suferit de salariat. Astfel, Curtea a apreciat că lipsa unor criterii obiective pentru a analiza caracterul legal şi temeinic al măsurii suspendării dispuse de angajator potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 constituie, în fapt, doar un acces formal la instanţele de judecată, care nu poate fi considerat că satisface cerinţele art. 21 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât judecătorul nu are la dispoziţie instrumente legale suficiente pentru a decide asupra pretenţiilor sau contestaţiilor formulate de salariatul reclamant, care privesc, în speţă, o eventuală conduită abuzivă a angajatorului, ce are drept consecinţă încălcarea dreptului la muncă.

Aşa fiind, Curtea constată că, în urma efectuării testului de proporţionalitate vizând restrângerea exerciţiului dreptului la muncă, suspendarea contractului individual de muncă în cazul începerii cercetării disciplinare prealabile împotriva salariatului nu întruneşte condiţia caracterului proporţional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, sub aspectul drepturilor fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie referitoare la dreptul la muncă, respectiv accesul liber la justiţie.

Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt neconstituţionale. Găsiţi întreaga dezvoltare în hotărârea dată prin Decizia nr. 261/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 511/2016.

Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua va pun o intrebare as vrea sa primesc raspun,am lucrat la o firma de cablaje auto in functia de operator FUW(CTC),a fost totul bine pina cand cei de la productie au inceput sa strige pe noi ca pe ei nu ii intereseaza calitatea ci canditate,un sef de schimb a spus ca un autotren pin cu cablaje auto au avut probleme grave,am fost penalizati cu 6 puncte si 15 % pe 3 luni,atunci am scris un mail la patron si am descris ce se intampla in firma la doua saptamani directorul ma pus pe liber fara drept de reangajare in firma,ce credeti ca pot sa fac?
    Va doresc o seara faina,linistita si multa sanatate cu stima Bardas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here