Conform proiectului prezentat de ministrul Educației, Ligia Deca, supraveghere audio-video în școli se va putea realiza, fără a mai fi nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor. Modificarea legislației este necesară pentru a permite școlilor să decidă instalarea acestor sisteme în scopul asigurării securității și protecției persoanelor și a bunurilor, precum și pentru prevenirea actelor de violență în spațiul școlar.
Această schimbare legislativă este inclusă într-o Ordonanță pentru modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Conform prevederilor actuale ale legii, instalarea de supraveghere audio-video în școli și în sălile de clasă, este condiționată de consultarea cadrelor didactice, a părinților sau a elevilor majori. Noua reglementare oferă școlilor autonomie în luarea acestei decizii în interesul comunității, fără a mai fi nevoie de acordul explicit al celor implicați.
Ministrul a subliniat că școlile care aleg să instaleze aceste sisteme își asumă responsabilitatea pentru gestionarea datelor cu caracter personal obținute prin intermediul acestora. Camerele pot fi amplasate nu doar în sălile de clasă, ci și în exteriorul clădirilor școlare, precum holuri, biblioteci, cantine, internate etc.
Este de așteptat ca atât profesorii, cât și părinții elevilor să înțeleagă necesitatea acestei măsuri, deoarece aceste înregistrări audio-video vor fi utilizate exclusiv în scopul investigării cazurilor de violență și nu pentru evaluarea cadrelor didactice.
Vezi aici Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023
Vezi aici alte articole despre supraveghere audio-video