În discuţia de faţă se află Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, şi anume dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi ale art. 31 alin. (1) din acest act normativ, aşa cum erau prevăzute de lege la momentul în care a fost introdusă, la Curtea Constituţională, excepţia de constituţionalitate pe care o vom prezenta, succint, mai jos. Primul articol menţionat spunea – la momentul când a fost formulată critica de neconstituţionalitate – că, în înţelesul legii, insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: insolvenţa este prezumată ca fiind atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.
Cel de-al doilea articol din lege stipulează că orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
- cuantumul şi temeiul creanţei;
- existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
- existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
- declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.
În motivarea unei excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie în sarcina debitorului o prezumţie de insolvenţă, indiferent de motivul neachitării datoriei şi indiferent de starea sa financiară, fără a prevedea în sarcina creditorului vreo obligaţie de a dovedi această stare de insolvenţă. De asemenea, deşi procedura specială a insolvenţei nu poate fi folosită în mod arbitrar, legea prevăzând condiţii stricte pentru introducerea cererii de deschidere a acesteia, până la data soluţionării cererii de către instanţă, asupra situaţiei financiare a debitorului planează suspiciuni care pot compromite relaţiile contractuale desfăşurate în această perioadă de către acesta, manifestate prin reticenţa partenerilor contractuali de a continua relaţiile comerciale şi prin dificultatea de a iniţia relaţii contractuale noi.
Să vedem ce au răspuns instanţele. Tribunalul care a judecat cauza, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei reglementează o procedură specială având ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. Este o procedură colectivă, pusă la îndemâna creditorilor pentru a urmări debitorul rău-platnic în vederea îndeplinirii unor obligaţii pecuniare, contractuale sau legale. Este o aplicaţie specială a procedurii de executare silită reglementată de Codul de procedură civilă.
Sesizată cu această excepţie, Curtea a trebuit să facă o precizare care face speţa de faţă şi mai interesantă. Astfel, anterior sesizării Curţii Constituţionale, dar ulterior formulării cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei, Legea nr. 85/2006 a fost modificată prin Legea nr.169/2010. Astfel, prin art. I pct. 1 a fost modificat art. 3 pct. 1 lit. a), care în prezent are următorul conţinut:
"a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă; [...]."
S-a pus, astfel, problema interpretării unui text de lege care nu mai este în vigoare dar care, după cum vom vedea, continuă să producă efecte.
Prin Decizia nr.766/2011(publicată în Monitorul Oficial nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Ca atare, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile legale criticate îşi produc în continuare efectele juridice în temeiul dispoziţiilor art.725 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispoziţiilor vechii legi. În cazul în care acest act de procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menţinut, chiar dacă potrivit legii noi ar fi valabil".
Analizând criticile formulate, în varianta pusă în discuţie, Curtea a mai arătat că, anterior, s-a mai pronunţat asupra aceloraşi dispoziţii de lege criticate, raportate la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta cauză. Făcând trimitere la o decizie pronunţată în 2008, Curtea, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, a arătat că aceste condiţii sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţă. Astfel, cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecătorul-sindic. De asemenea, Curtea a reţinut că, în virtutea prevederilor din Constituţie, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească şi reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. În legătură cu aceasta, Curtea a arătat că procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai arătat că debitorul poate face opoziţie la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi poate combate prin toate mijloacele legale de probă susţinerile creditorilor pentru a dovedi faptul că, în realitate, nu se află în stare de insolvenţă ori că nu sunt reale creanţele pretinse, astfel că atât debitorul, cât şi creditorii se bucură de toate garanţiile procesuale care asigură desfăşurarea unui proces echitabil.
În final, Curtea a constatat că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 este o procedură specială, derogatorie de la cea reglementată de dreptul comun referitoare la litigiile în materie comercială, care se aplică, fără nicio discriminare, debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul persoanei la o activitate economică.
Distinct de cele reţinute în prealabil, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate creează posibilitatea debitorilor de rea-credinţă să tergiverseze şi să împiedice realizarea drepturilor legitime ale creditorilor, nu pot constitui argumente pentru calificarea respectivelor dispoziţii legale ca fiind neconstituţionale. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe.
Însă exercitarea abuzivă a dreptului se produce atunci când acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut. Or, aprecierea cu privire la poziţia subiectivă a debitorului în momentul formulării cererii pentru a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 revine în exclusivitate instanţei judecătoreşti competente, care trebuie să analizeze conformitatea solicitării debitorului cu condiţiile prevăzute de lege.
Din aceste considerente, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia Curţii nr. 1190/2011, publicată în Monitorul oficial nr. 803 din 14 noiembrie a.c.