21 Iunie, 2018

STUDIU DE CAZ:Când suntem în situația unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în temeiul Legii contenciosului administrativ?

Prin cererea formulată de reclamanta V. C.I., în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O. şi STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL O. reclamanta a arătat că pârâţii nu respectă un act prin care s-au obligat să o pună în posesie asupra unui teren, apreciind că o astfel de situație este asimilată refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004,  şi anume, „nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, după obligarea sa prin hotărâre judecătorească, Municipiul O., prin primar, a emis dispoziţia de restituire în natură a terenului respectiv, unde în cuprinsul acesteia la art. 2 este prevăzut că: „punerea în posesie se va face după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, prin proces verbal de punere în posesie”.

Reclamanta a mai arătat că în urma emiterii dispoziţiei a efectuat formalităţile de înscriere în cartea funciară şi a solicitat punerea în posesie asupra terenului menționat în cererea introductivă de instanța, dar acest lucru nu s-a întâmplat, Primăria mun. O. nu a soluţionat cererea de punere în posesie nici până la momentul introducerii prezentei cereri, astfel că instituţiile abilitate nu au rezolvat solicitarea sa.

Faptul că, din anul 2013, emitentul dispoziţiei nu şi-a respectat propriul act şi nu a procedat la punerea în posesie a reclamantei, susţine aceasta că echivalează cu refuzul de soluţionare a unei cereri întemeiată şi legală.

În dovedirea acțiunii, reclamanta  a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. 

Ce apărări concrete au formulat  pârâții în cauză?

Pârâții au formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceștia au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu existentă un refuz nejustificat de punere în posesie a reclamantei, dată fiind situaţia juridică a terenului în litigiu, respectiv starea de coproprietate, atitudinea de pasivitate a reclamantei, care a lăsat să se perime procesul de ieşire din indiviziune, precum şi demersurile repetate ale angajaţilor Primăriei Municipiului O. de a notifica pe toţi coproprietarii, în vederea individualizării faptice a loturilor. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat?

Prin Sentinţa nr. 7087/CA/25.09.2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta V. C.I., în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O. şi STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL O. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către reclamantă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu recurs  de către reclamantă, iar  curtea de apel a respins ca nefondat recursul promovat de reclamantă, menținând hotărârea instanței de fond ca temeinică şi legală, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut, temeinic şi legal, din probatoriul administrat în cauză,  că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de punere în posesie a reclamantei, dată fiind situaţia juridică a terenului în litigiu, respectiv starea de coproprietate (conform menţiunilor de sub B.19, B.24 şi B.27 din C.F. nr. 3456 O., terenul cu nr. top.xxx, în suprafaţă totală de 1016 mp, se află în proprietatea reclamantei, a Statului Român şi a numiţilor C. l. şi C. I., coproprietarii deţinând în proprietate 115 mp, 508 mp, respectiv 393 mp), atitudinea de pasivitate a reclamantei, care a lăsat să se perime procesul de ieşire din indiviziune, cu privire la terenul înscris în C.F. nr. 3456 O., cu nr. top. xxx, litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. 11919/271/2012, înregistrat pe rolul Judecătoriei O.,  precum si demersurile repetate ale angajaţilor Primăriei de a notifica pe toţi coproprietarii, în vederea  individualizării faptice a loturilor.

De asemenea, prima instanţă a apreciat corect că orice cerere de punere în posesie, anterioară sistării indiviziunii – amiabil sau în cadrul unui proces – este prematur formulată, prin raportare la normele juridice care reglementează regimul dreptului de proprietate comună.

Astfel, conform probelor de la dosar, în privinţa terenului în litigiu, înscris în C.F. nr. 3456 O., cu nr. top. xxx, subzistă un drept de coproprietate pe cote părţi a Statului Român, al reclamantei recurente şi al numiţilor C. I. şi C. I., precum şi un dezacord al celor din urmă cu privire la constituirea loturilor aferente dreptului fiecăruia. În acest context, o soluţie de admitere a acţiunii reclamantei de punere în posesie asupra unui anumit teren, anterior partajului şi fără extinderea cadrului procesual în privinţa tuturor coproprietarilor terenului (prin introducerea tuturor coproprietarilor în litigiul de partaj), ar echivala, în fapt, cu o sistare de indiviziune, în absenţa tuturor coproprietarilor, având drept consecinţă, în absenţa unui acord al acestora, imposibilitatea aducerii la îndeplinire a unei astfel de hotărâri.

Prin urmare, instanţa de recurs a apreciat ca fiind nefondată critica recurentei referitoare la obligaţia Primăriei O. de a proceda la punerea sa în posesie, independent de sistarea indiviziunii, în speţă, nepunându-se problema unui refuz nejustificat al instituţiei intimate de soluţionarea cererii, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text legal, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

În speţa de faţă, însă, înscrisurile de la dosar relevă demersurile repetate ale intimatei de a realiza punerea în posesie, executarea obligaţiei în discuţie presupunând în mod necesar partajarea imobilului.

Decizia nr. 1914/CA/25.05.2015 -Curţea de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, www.portal.just.ro 

Ai nevoie de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu