14 Noiembrie, 2019

Studiu de caz: Suntem sau nu în prezența infracțiunii de abuz de încredere?

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T, intocmit în dosarul de urmărire penală nr. 1740/P/2014, inculpatul ZMC a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere prevazută de art. 238 alin. (1) Codul penal. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa penală nr. 428/20.11.2015 pronunţată de Judecătoria T., în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16, alin. (1), lit. b) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul ZMC, în privinţa infracţiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238, alin. (1) din C. pen. În temeiul art. 397, alin. (1) din C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de S.C. AE SRL. În temeiul art. 275, alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În cursul lunii octombrie 2013, numitul BAD i-a solicitat inculpatului ZMC un împrumut de 4.000 euro pentru a rezolva unele probleme financiare ale lui X. Inculpatul a fost de acord să îi acorde acest împrumut, solicitând în schimb o dobândă fixă lunară de 250 euro şi constituirea unei garanţii care să-i asigure recuperarea sumei împrumutate.

Cele două părţi au convenit că împrumutul să fie garantat cu remorca PADIŞ, tip 2000/CAN015 cu număr de înmatriculare SM 01 2013, proprietatea societăţii.

În concret, pentru constituirea garanţiei, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între Y în calitate de vânzător şi inculpat în calitate de cumpărător, rulota fiind predată inculpatului care urma să dispună de aceasta în situaţia nerestituirii împrumutului.

În esenţă, operaţiunea juridică realizată de părţi a fost o simulaţie în care actul secret ce corespundea voinţei reale a părţilor era contractul de împrumut iar actul public, nereal era contractul de vânzare-cumpărare.

Întrucât BAD nu a restituit suma împrumutată şi a întârziat cu plata lunară a dobânzii, ulterior solicitării exprese de restituire a sumei împrumutate, inculpatul şi-a valorificat garanţia acordată vânzând rulota unei terţe persoane la data de 26.04.2014.

Instanţa a reţinut această stare de fapt în urma analizei plângerii penale, a declaraţiei inculpatului, a martorilor  audiati, a declaraţiei reprezentantului părţii civile B AD , a contractelor de vânzare cumpărare şi a procurilor speciale .

Inculpatul a prezentat o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţă, susţinând în esenţă că nu a acordat vreun împrumut şi că a cumpărat respectiva rulotă aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare.

În situaţia în care starea de fapt prezentată de inculpat ar corespunde adevărului, orice acuzaţie privind săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în relaţia cu partea civilă ar fi, în mod evident, înlăturată.

Susţinerile inculpatului sunt însă contrazise de declaraţiile reprezentantului părţii civile BAD ale martorilor audiati in cauza.

Având în vedere cele arătate mai sus instanţa a apreciat că inculpatul a fost nesincer atunci când a arătat că a cumpărat rulota, respectiv când a negat acordarea împrumutului.

În consecinţă, având în vedere că martorii BA şi SPM cunosc detaliile privind cumpărarea rulotei exclusiv de la inculpat instanţa va înlătura declaraţiile acestor martori.

Potrivit textului incriminator (art. 238 din C. pen.), constituie infracţiunea de abuz de încredere însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui.

Rezultă astfel necesitatea existenţei unei situaţii premisă, respectiv deţinerea de către făptuitor, cu orice titlu, a unui bun mobil aparţinând altuia. Deţinerea bunului cu orice titlu presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transferă detenţia acelui bun cu obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri. Titlul în baza căruia făptuitorul deţine bunul nu trebuie să fie translativ de proprietate situaţie în care ar fi pe deplin legală efectuarea unor acte de dispoziţie juridică. Dacă la momentul realizării actului de dispoziţie juridică bunul trecuse în patrimoniul făptuitorului, în mod firesc, infracţiunea de abuz de încredere lipseşte.

Întrucât operaţiunea juridică realizată pentru acordarea împrumutului este o simulaţie, între inculpat şi partea civilă a produs efecte actul juridic nepublic respectiv contractul de împrumut, încheiat în condiţiile negociate de acestea (plata unei dobânzi şi constituirea unei garanţii).

În temeiul acestui contract de împrumut (actul nepublic) inculpatul a devenit iniţial detentorul precar al rulotei iar din momentul depăşirii scadenţei de restituire a împrumutului respectiv de plată a dobânzii lunare, inculpatul a devenit proprietarul acesteia.

Se poate reţine că prin constituirea garanţiei inculpatul a devenit proprietar sub condiţie suspensivă din momentul încheierii convenţiei privind împrumutul (actul nepublic). Condiţia suspensivă de la împlinirea căreia dreptul de proprietate al inculpatului s-a consolidat a constat în depăşirea scadenţei de restituire a împrumutului respectiv de plată a dobânzii, conform înţelegerii părţilor.

Reprezentantul părţii civile BAD şi martorul MDB au arătat că împrumutul nu a fost restituit şi totodată s-a întârziat cu plata dobânzii.

Reprezentantul părţii civile a arătat că suma împrumutată urma să fie restituită conform înţelegerii după “aproximativ 3 luni” cu plata unei rate lunare până la data restituirii şi că “a plătit trei rate iniţial” după care a făcut o “pauză între lunile ianuarie şi aprilie”. Mai arată la un moment dat, înainte de vânzarea rulotei, i-a fost solicitată restituirea împrumutului în termen de trei zile iar acesta a solicitat un termen de o lună .

Deşi în lipsa unui înscris înţelegerea dintre partea civilă şi inculpat nu poate fi pe deplin cunoscută în privinţa scadenţei împrumutului (“aproximativ trei luni”) este cert că au trecut mai mult de trei luni de la data acordării împrumutului, este cert că s-a întârziat mai multe luni consecutiv cu plata dobânzii şi este cert că, înainte de a vinde rulota, debitorului i-a fost solicitată expres restituirea împrumutului.

În aceste împrejurări instanţă a apreciat că au fost îndeplinite condiţiile stabilite prin convenţia părţilor pentru valorificarea garanţiei acordate.

În condiţiile în care convenţia privind împrumutul a fost încheiată prin liberul consimţământ al părţilor, discrepanţa dintre valoarea rulotei ce a constituit obiectul garanţiei şi suma împrumutată este irelevantă.

Cu alte cuvinte, este irelevant, în contextul analizei existenţei infracţiunii de abuz de încredere, dacă înţelegerea părţilor privind acordarea împrumutului şi constituirea garanţiei a fost sau nu patrimonial avantajoasă pentru partea civilă.

Nu în ultimul rând, sunt irelevante susţinerile reprezentantului părţii civile care arată că, bazându-se pe relaţia de prietenie cu inculpatul, pe încrederea reciprocă şi pe faptul că va restitui împrumutul, a considerat că nu se va ajunge la vinderea rulotei. Înseşi încheierea contractului de vânzare-cumpărare (actul public) indică faptul că părţile au convenit să acorde o garanţie efectivă şi eficientă pentru situaţia nerestituirii împrumutului şi că a fost acceptată implicit posibilitatea valorificării rulotei de către inculpat.

Având în vedere cele expuse în precedent instanţa apreciază că fapta inculpatului ZMC nu este tipică nefiind întrunite elementele de natură obiectivă ce se desprind din norma de incriminare. Este incident astfel cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 16, alin. (1), lit. b) din C. proc. pen. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel şi, în caz afirmativ, de către cine și dacă hotărârea instanței de fond a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a fost argumentata hotărârea din apel?

Da, sentinţa penaă a instanței de fond a fost atacată cu apel atât Parchetul de pe lângă Judecătoria T cât şi partea civilă, prin reprezentant BAD, criticând soluţia primei instanţe ca nefiind temeinică şi legală.

Prin Decizia penală nr. 418/17.03.2016, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, instanţa superioară a respins ca nefondate ambele apeluri împotriva sentinţei penale nr. 428/20.11.2015 a Judecătoriei T.  A obligat partea civilă apelantă la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În urma administrării în condiţii de legalitate şi loialitate a unui probatoriu vast, precum şi a analizei atente şi detaliate a acestuia, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, se constată că în cursul lunii octombrie 2013, numitul BAD i-a solicitat inculpatului ZMC un împrumut de 4.000 euro pentru a rezolva unele probleme financiare ale…. Inculpatul a fost de acord să îi acorde acest împrumut, solicitând în schimb o dobândă fixă lunară de 250 euro şi constituirea unei garanţii care să-i asigure recuperarea sumei împrumutate.

Cele două părţi au convenit că împrumutul să fie garantat cu remorca PADIŞ, tip 2000/CAN015 cu număr de înmatriculare SM 01 2013, proprietatea societăţii.

În concret, pentru constituirea garanţiei, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între Y în calitate de vânzător şi inculpat în calitate de cumpărător, rulota fiind predată inculpatului care urma să dispună de aceasta în situaţia nerestituirii împrumutului.

În esenţă, operaţiunea juridică realizată de părţi a fost o simulaţie în care actul secret ce corespundea voinţei reale a părţilor era contractul de împrumut iar actul public, nereal era contractul de vânzare-cumpărare.

Întrucât BAD nu a restituit suma împrumutată şi a întârziat cu plata lunară a dobânzii, ulterior solicitării exprese de restituire a sumei împrumutate, inculpatul şi-a valorificat garanţia acordată vânzând rulota unei terţe persoane la data de 26.04.2014.

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 238 C. pen. (însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui), curtea, apreciază, în consens cu instanţa de fond că, în cauză, nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii imputate, fiind vorba, în esenţă, de o cauză civilă.

Astfel, conform probatoriului administrat în cauză, intenţia părţilor în momentul încheierii contractului a fost aceea de a garanta rambursarea împrumutului cu acea rulotă, asupra căreia inculpatul a exercitat un drept de retenţie.

Potrivit art. 1277 din Codul civil, contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice clauză contrară sau stipularea unei prestaţii în schimbul denunţării contractului se consideră nescrisă.

În acest context, discuţia ce se poartă, raportat şi la recunoaşterea de către reprezentatul părţii civile a faptului că împrumutul nu a fost restituit şi totodată s-a întârziat cu plata dobânzii, este cea a respectării termenului rezonabil de preaviz.

După cum se reţine în cauză inculpatul a notificat-o pe partea civilă să-i restituie împrumutul într-un termen de trei zile iar acesta a solicitat un termen de o lună, dar cu toate acestea împrumutul nu a fost restituit, ceea ce l-a determinat pe inculpat să dispună de bunul aflat în garanţie cu scopul de a se îndestula.

Împrejurările referitoare la nerespectarea de către inculpat a procedurii prevăzute de art. 2495 C. civ. nu pot conduce la concluzia existenţei intenţiei infracţionale, în condiţiile în care, părţile au încheiat un contract translativ de proprietate, s-a garantat împrumutul cu obiectul în litigiu, inculpatul a notificat partea să restituie împrumutul, s-a întârziat în mod evident plata, ceea ce l-a îndreptăţit pe acesta să denunţe unilateral contractul şi să dispună de bunul deţinut cu titlu de garanţie.

Instanța de apel a împărtăşit întrutotul opinia instanţei de fond referitoare la faptul că, în condiţiile în care convenţia privind împrumutul a fost încheiată prin liberul consimţământ al părţilor, discrepanţa dintre valoarea rulotei ce a constituit obiectul garanţiei şi suma împrumutată este irelevantă, în contextul analizei existenţei infracţiunii de abuz de încredere. 

Extras din Decizia civilă nr. 418/17.03.2016 (Curtea de Apel Cluj), www. rolii.ro

Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu