23 Ianuarie, 2019

Studiu de caz – Suntem în prezența unei modificări unilaterale la contractul individual de muncă?

Prin cererea formulată şi precizată de partea reclamantă S.S.C., în numele membrului de sindicat S.C.J., în contradictoriu cu partea pârâtă  S.J.U. „D.F.K.” S.G., s-a  reclamat faptul că unitatea pârâtă, prin Dispoziția nr. 947/2012, nu a respectat dispozițiile art. 41 alin. (3) din Codul muncii şi a procedat la modificarea unilaterală a locului de muncă, în  lipsa consimțământului salariatei sale S.C.J., drept pentru care s-a solicitat nulitatea dispoziției respective.

Totodată s-a invocat  nulitatea  clauzelor Actului adițional nr. 219/2012 încheiat de părți,  întrucât  salariata S.C.J. a fost în eroare asupra locului de muncă în care îşi va desfăşura activitatea.

În probaţiune, reclamanta a depus  la dosar înscrisuri

Ce apărări concrete a formulat pârâta  în cauză?

Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. 2726/2013 pronunţată de Tribunalul Covasna a fost respinsă cererea formulată şi precizată de partea reclamantă S.S.C., în numele membrului de sindicat S.C.J., în contradictoriu cu partea pârâtă  S.J.U. „D.F.K.” S.G..

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Numita S.C.J., în numele căreia s-a formulat cererea în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 de către sindicatul reclamant, este membru al S.S.C., după cum rezultă din cererea de adeziune la F. „S” din România, depusă la dosar.

Această persoană este încadrată în cadrul unităţii spitaliceşti pârâte în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, la Secţia interne în calitate de asistent medical principal generalist.

În urma expirării concediului medical, la cererea acesteia s-a încheiat Actul adiţional nr. 219/2012 la contractul individual de muncă, prin care părţile au convenit de comun acord asupra reluării activităţii, începând cu data de 13.11. 2012.

În cuprinsul acestuia s-a stabilit ca începând cu data semnării actului adiţional, locul de muncă al salariatei susmenţionate va fi sediul S.J.U. „D.F.K.” S.G. Totodată s-a stabilit cuantumul salariului de bază în sumă de 1669 lei în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 283/2011 şi a dispoziţiilor OUG nr. 19 din 16 mai 2012. S-a convenit că sporurile la salariul de bază, se vor acorda în funcţie de locul în care angajata îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Drepturile salariale şi alte drepturi reglementate în contractul individual de muncă precum şi în actele adiţionale se acordă în considerarea legislaţiei actuale privind salarizarea.

Potrivit art. 5 din actul adiţional, salariata a declarat că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia de informare prevăzută la art. 17 din Codul muncii.

Prin Dispoziţia nr. 947/2012, conducerea spitalului pârât a dispus schimbarea locului de muncă al salariatei de la Secţia de Interne la Cabinetul Chirurgie din cadrul Ambulatoriului Integrat, începând cu data de 15.12.2012.

Măsura schimbării locului de muncă a fost luată din lipsa personalului medical din cadrul Cabinetului Chirurgie al Ambulatoriului integrat.

La art. 2 al dispoziţiei s-a prevăzut ca salariata va beneficia de sporul pentru condiţii deosebite în procent de 15 %, conform punctului 7 lit. b) din anexa 3 la Ordinul nr. 547/2010, de aprobare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază.

În drept, potrivit art. 41 alin. (1) din Codul muncii „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”.

Examinând dispoziţia contestată prin prisma acestor dispoziţii legale, instanţa a reţinut că prin semnarea actului adiţional susmenţionat, încheiat la contractul individual de muncă, salariata S.C.J. şi-a manifestat consimţământul, în sensul că este de acord ca începând cu data de 13.11.2012 să reia activitatea şi să presteze muncă în beneficiul angajatorului în sediul spitalului pârât, deci în oricare dintre secţiile spitalului.

Prin Procesul verbal nr. 1 din 11.04.2012  încheiat cu ocazia declanşării procedurii de negociere pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a participat şi reprezentantul F.S., care reprezintă interesele membrului de sindicat în prezenta cauză, părţile au convenit că prevederile art. 12 alin. (7) din contract se modifică în sensul că: ”Părţile stabilesc ca loc de desfăşurare a activităţii angajaţilor spitalului S.J.U. „D.F.K.” S.G. 

În aceste condiţii, contrar susţinerilor părţii reclamante, încălcarea dispoziţiilor legale susmenţionate nu poate fi reţinută.

Obligaţia de informare prevăzută la art. 17 din Codul muncii este îndeplinită, după cum rezultă din art. 5 al actului adiţional.

Instanţa a mai reţinut că prin respectivul act adiţional, în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 283/2011 şi a dispoziţiilor OUG nr. 19/16.05.2012,  a fost stabilit de comun acord cuantumul salariului de bază al salariatei S.C.J. la suma de 1669 lei. S-a convenit că sporurile la salariul de bază, se vor acorda în funcţie de locul în care angajata îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. La art. 2 al Dispoziţiei nr. 947/2012 ce se contestă s-a prevăzut că salariata va beneficia de sporul pentru condiţii deosebite în procent de 15 %, conform punctului 7 lit. b) din anexa 3 la Ordinul nr. 547/2010, de aprobare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază. în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Având în vedere că salariata din cauză, prin semnarea actului adiţional şi-a manifestat acordul său şi cu privire la cuantumul drepturilor salariale pe care urma să le primească, argumentele părţii reclamante nu sunt întemeiate. Susţinerea reclamantei cu privire la diminuarea drepturilor salariale ale persoanei reprezentate în cauză nu a fost dovedită.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul muncii – angajatorul are dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii precum şi atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat în condițiile legii sau al CCM încheiat la nivel naţional sau de ramură de activitate aplicabil.

Prin urmare, managementul resurselor umane îi aparține angajatorului în exclusivitate, acesta având dreptul de a organiza, cu respectarea legii astfel cum crede de cuviință munca angajaților săi. 

Dacă hotărârea instanței de fond a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentința instanţei de fond a fost atacată cu recurs de către reclamantă, iar  curtea de apel a respins recursul şi a menţinut sentinţa de fond ca legală şi temeinică

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel părţile au încheiat la data de 8.11.2012, un act adiţional la Contractul de muncă nr. 70/1997,  al  contestatoarei, prin care părţile au convenit reluarea activităţii acesteia, începând cu data de 13.11.2012, totodată stabilindu-se că locul de muncă este sediul S.J.U. „D.F.K.” S.G.

Prin Dispoziţia nr. 947/2012 emisă de S.J.U. „D.F.K.” S.G s-a stabilit ca începând cu data de 15.12.2012 contestatoarea urmează  să desfăşoare activitatea în cadrul Ambulatoriului Integrat – Cabinetul de Chirurgie, acordându-i-se totodată şi  sporul pentru condiţii deosebite,  în cuantum de 15 %, conform pct. 7 lit. b) din anexa 3 la Ordinul nr. 547/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (7) din CCM la nivel de  unitate sanitară, pe anul 2012-2013, părţile au stabilit ca loc de muncă pentru desfăşurarea activităţii angajaţilor S.J.U. „D.F.K.” S.G din S.G.,  str. S… şi loc. C., str. U….   Această dispoziţie este obligatorie pentru părţi şi  trebuia să fie cunoscută  de contestatoare.

În cererea de chemare în judecată s-a  reclamat faptul că unitatea nu a respectat dispoziţiile art. 41 alin. 3 din Codul muncii şi a procedat la modificarea unilaterală a locului de muncă, în  lipsa consimţământul său. Totodată s-a invocat nulitatea  clauzelor Actului adiţional nr. 219/2012 încheiat de părţi,  întrucât  a fost în eroare asupra locului de muncă în care îşi va desfăşura activitatea.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul părţilor. Modificarea vizează oricare din elementele esenţiale ale contractului de muncă şi anume, durata contractului, locul de muncă, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul precum şi timpul de muncă şi timpul de odihnă.

Locul de muncă este sinonim cu noţiunea de post şi potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Legea nr. 76/2002, prin loc de muncă se înţelege cadrul în care se desfăşoară o activitate din care se obţine un venit şi în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu.

Locul de muncă al contestatoarei a fost  determinat sau concretizat şi  prin dispoziţiile CCM la nivel de unitate, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (7), aşa cum am arătat mai înainte. Mutarea acesteia de la o secţie la alta în cadrul aceleiaşi unităţi spitaliceşti, respectiv de la Secţia de  interne a spitalului la  Ambulatoriul Integrat al acestuia în secţia chirurgie, nu echivalează cu o modificare unilaterală a locului de muncă aşa cum pretinde contestatoarea şi nu atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din codul muncii.

Modificarea unilaterală a locului de muncă presupune schimbarea localității sau a unității în care îşi desfășoară activitatea salariatul şi nu  schimbarea secției, cu menținerea felului muncii. Această schimbare a secţiei în care îşi desfăşoară activitatea salariatul, cu menţinerea felului muncii şi a salariului, este o expresie a prerogativei de direcţie a  angajatorului, care este singurul în măsură să asigure o repartizare judicioasă a personalului şi să  îşi acopere nevoile funcţionale astfel încât să-şi desfăşoare în condiţii bune activitatea.

Aşadar, instanţa apreciază că nu reprezintă modificare a  locului de muncă, schimbarea postului salariatului în cadrul aceleiaşi funcţii dacă este îndeplinită  condiția, ca posturile în cauză să fie identice sau similare. De asemenea, nici schimbarea atribuţiilor postului nu are semnificaţia unei modificări a contractului individual de muncă, dacă nu s-a ajuns prin aceasta la un alt specific al funcției.

În ceea ce priveşte nulitatea actului adiţional la contractul individual de muncă pentru eroare, aşa cum s-a invocat în cuprinsul criticilor de recurs, instanţa apreciază că această excepţie nu este întemeiată, deoarece partea a semnat în cunoştinţă de cauză, iar eroarea aşa cum a fost invocată, nu îmbracă forma unui viciu de consimţământ, care să atragă o astfel de sancţiune.

Extras Decizia civilă nr. 240/M/03.03.2014, Curtea de Apel Brașov, portal.just

Ai nevoie de Codul muncii? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de 
AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu