STUDIU DE CAZ: Se poate renunța la aplicarea unei pedepse în cazul conducerii fără permis?

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca, din data de 29.10.2014, dosar parchet nr. …/P/2014, inculpatul P.M.I. a fost trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal

Pentru a trimite inculpatul în judecată prin rechizitoriu Parchetul de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca a avut în vedere următoarele considerente:

La data de 07.05.2014, în jurul orei 15:00 inculpatul P.M.I. a condus ATW-ul, marca „Linhai”, cu nr. de înmatriculare … pe DN –E60 în loc. Gilău, până la Târgul de animale din aceeaşi localitate, fără a deţine permis de conducere când a fost oprit în trafic de organele de poliţie.

Cu ocazia declaraţiilor date în calitate de suspect, respectiv în calitate de inculpat, d-l P.M.I. a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a arătat că respectivul ATW i-a fost lăsat de L.F. pentru a-l repara, însă inculpatul s-a hotărât să conducă respectivul autovehicul pe o distanţă de 500 de metri, deşi nu avea permis de conducere.

Inculpatul a mai arătat că a fost oprit de organele de poliţie în dreptul pieţei de animale din comuna Gilău şi că L.A. nu a cunoscut că nu deţine permis de conducere, respectiv că nu ştia că inculpatul urma să conducă ATW-ul.

Fapta inculpatului P.M.I., care la data de 07.05.2014, în jurul orei 15:00 a condus ATW-ul, marca „Linhai”, cu nr. de înmatriculare … pe DN–E60 în localitatea Gilău, până la Târgul de animale din aceeaşi localitate, fără a deţine permis de conducere, unde  a fost oprit în trafic de organele de poliţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) Cod penal. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?

Prin sentinţa penală nr. 184/13.02.2015 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 396 alin. (3) Codul de procedură penală raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu reţinerea art. 5 din Codul penal s-a renunţat la aplicarea unei pedepse pentru săvârşirea de către inculpatul P.M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapta  prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C.pen.

În temeiul art. 81 alin. 1 din Codul penal s-a aplicat inculpatului un avertisment şi  în temeiul art. 81 alin. (2) din Codul penal s-a atras atenţia acestuia asupra conduitei viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În temeiul art. 398 Codul de procedură penală, raportat la art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli în care se include si onorariul de 200 lei – avocat oficiu.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 07.05.2014, în jurul orei 15:00 inculpatul P.M.I. a condus ATW-ul, marca „Linhai”, cu nr. de înmatriculare … pe DN –E60 în loc. Gilău, până la Târgul de animale din aceeaşi localitate, când a fost oprit în trafic, fără a deţine permis de conducere, prezenţi fiind şi martorii D.I. şi S.C.A..

S-a mai constatat că inculpatul a susţinut la momentul respectiv că nu deţine permis de conducere şi că s-a deplasat cu ATW-ul pe o distanţă de aproximativ 300 metri pentru a duce autovehiculul la o spălătorie.

Fiind audiaţi în cauză, martorii D.I.  şi S.C.A.  au confirmat cele reţinute în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

Din adresa nr. 71749/29.05.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Cluj a rezultat  că inculpatul P.M.I. nu figurează cu permis de conducere în evidenţele acestui serviciu.

În timpul cercetării judecătoreşti inculpatul şi-a recunoscut fapta.

În motivarea soluţiei pronunțate instanţa de fond a reţinut că inculpatul a condus pe o distanţă scurtă, aproximativ 300 m un ATV pe drumuri secundare din com. Gilău. De asemenea zona în care inculpatul a condus autovehiculul respectiv târgul de animale, la ora săvârşirii faptei nu era intens circulată. Totodată inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, este de vârstă tânără şi n u are antecedente penale astfel că aplicarea unei pedepse nu se justifică în raport cu circumstanţele faptei precum şi cu persoana inculpatului. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către Parchet şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel  de către Parchetul de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca care a solicitat - în principal - admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi rejudecând dosarul, a se dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii, obligarea inculpatului la prestarea unei munci nerenumerate în folosul comunităţii şi impunerea interdicţiei de a nu conduce anumite autovehicule.

În subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale.

În calea de atac a apelului procurorii au învederat că modalitatea de individualizare a pedepsei aleasă de judecătorul fondului poate avea ecouri negative în societate, deoarece fapta comisă şi persoana inculpatului prezintă o periculozitate sporită, clemenţa instanţei demonstrând că sancţiunile dispuse sunt uşor de evitat de către cetăţeni.

Față de apelul formulat  de către Parchetul de pe lângă Judecatoria Cluj Napoca curtea de apel a reţinut că acesta este neîntemeiat, drept pentru care l-a respins.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.74 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului P. M., care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier, a colaborat cu organele judiciare.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.74 C.pen.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 74 din Codul penal, gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorilor.

În speţă, Judecătoria Cluj-Napoca printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor legale, a dispus renunţarea la aplicarea unei pedepse, raportat la împrejurarea că inculpatul a condus un ATW 500 m, fără a poseda permis de conducere. Probele dosarului evidenţiază că ATW-ul i-a fost lăsat inculpatului, de către martorul L.F., pentru a fi supus unor reparaţii, iar după realizarea acestora, inculpatul pentru a-l testa l-a condus pe o distanţă extrem de scurtă, de 500 m, pe DN E60 în localitatea Gilău, până la târgul de animale din aceeaşi localitate, unde a fost depistat de către organele de poliţie.

În egală măsură însă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de alte aspecte a căror justă cuantificare, este în măsură să orienteze instanţa de apel în menţinerea soluţiei aplicate de către judecătorie.

Astfel, în privinţa inculpatului P.M.I. nu se poate ignora că este încadrat în muncă, este în vârstă de 28 ani, regretând săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, actele din dosarul instanţei de fond atestă că infracţiunea pentru care este judecat în prezent inculpatul, constituie un incident izolat.

Conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii din prezentul dosar, este reliefată prin lipsa antecedentelor penale aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Când dispun renunţarea la  aplicarea pedepsei, instanţele trebuie să ţină seama de condiţiile concrete de realizare a activităţii infracţionale, de perioada de timp în care s-a derulat aceasta, caracterul continuat sau nu, al infracţiunii.

Probele dosarului nu evidenţiază că inculpatul P. a mai fost confruntat cu infracţiuni de acelaşi gen, ele atestând din contră, că faptele din prezenta cauză au un caracter accidental, ţinând de vârsta tânără a acestuia, ce demonstrează lipsa experienţei de viaţă şi nereprezentarea consecinţelor nocive ce pot surveni pentru viaţa şi libertatea sa.

Curtea de apel a reţinut că soluţia aplicată inculpatului P. M. de către judecătorie corespunde pe deplin circumstanţelor personale ale acestuia, cât şi celor reale referitoare la infracţiuni, deoarece el a avut o conduită bună anterior faptelor din prezentul dosar, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în acelaşi timp a demonstrat şi o atitudine corectă faţă de întreg contextul relaţiilor sociale, în fapt inculpatul nemaifiind implicat până în prezent în infracţiuni de acest gen, evenimentele din prezentul dosar având un caracter izolat. Mai mult, de la început a fost sincer în ambele faze ale procesului penal.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art. 74 Cod penal, iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În sfârşit, ţinând seama şi de intervalul de timp însumând 1 an şi 1 lună de la comiterea faptei şi până la soluţionarea apelului, există suficiente temeiuri pentru a se considera că reeducarea inculpatului poate fi atinsă şi în condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei.

Renunţarea la aplicarea pedepsei reprezintă o vocaţie a infractorului şi nicidecum un drept, constatarea oportunităţii aplicării acestei instituţii fiind lăsată la latitudinea instanţei.

Magistraţii la adoptarea unei soluţii trebuie să ţină cont, cu titlu de repere ale formări convingerii „atât de gravitatea faptelor cât şi de trecutul infractorului, de mediul în care trăieşte,modul de comportare la locul de muncă, în familie şi societate”, precizându-se faptul că beneficiul acestei instituţii trebuie acordat „numai atunci când din toate împrejurările învederate ar rezulta că inculpatul, care a avut tot timpul o viaţă onestă, îndeplinindu-şi îndatoririle sociale, a ajuns să săvârşească o infracţiune, fie ca urmare a slăbirii momentane a exigenţei faţă de sine, fie din cauza unui concurs de împrejurări nedorite.

Mai mult, renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie raportată la contextul în care a fost comisă infracţiunea, mai exact dacă aceasta reprezintă un episod trecător în viaţa inculpatului sau este chiar rezultatul ritmului de viaţă al acestuia.

În acest sens, în doctrină se arată că „circumstanţele în care s-a comis infracţiunea şi care vădesc mai mult o nesocotinţă, sau un concurs vitreg de împrejurări, alături de trecutul de viaţă onestă a celui învinuit, vor trebui să conducă la acordarea acestui credit anticipat”.

În consecinţă, Curtea de apel reţinând că infracţiunea comisă de inculpat la 07.05.2014 este un fapt izolat, fără şanse de revenire în câmpul infracţional, întreaga conduită anterioară a acestuia demonstrând că este bine integrat în familie şi societate, cu o comportare exemplară, a respins ca nefondat apelul Parchetului, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în baza art. 275 alin. (3) din Cod procedură penală.

Extras din Decizia nr. 896/17.06.2015 , Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, www.curteadeapelcluj.ro

 Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu