STUDIU DE CAZ: Se poate declara recurs în cazul soluționării unei contestații la executare?

Prin cererea formulată de contestatorul IPJO, în contradictoriu cu intimatul RA s-a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 106/5789/311/2013, întocmit de BVC.

În probaţiune, contestatorul a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri. 

Ce apărări concrete a formulat intimatul în cauză?

Intimatul a formulat întampinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care acesta a solicitat – în principal – respingerea contestației ca tardiv formulat cu privire la încheierea executorului judecătoresc, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, urmare a ridicării excepției tardivității și, – în subsidiar – respingerea acţiunii petentei ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentinţa civilă nr. nr. 4846/16.05.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina s-a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare cu privire la încheierea executorului judecătoresc, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, ca neîntemeiată.

S-a admis cererea formulată de contestatorul IPJO, în contradictoriu cu intimatul RA şi s-a dispus anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 106/5789/311/2013, întocmit de BVC. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către vreo parte litigantă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de către intimatul RA, iar prin decizia nr. 193/04.12.2014, Tribunalul Olt – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis apelul formulat de apelantul RA în contradictoriu cu intimatul IPJO împotriva sentintei  numărul  4846/16.05.2014 pronuntata de Judecatoria Slatina, a schimbat sentinţa în sensul că  a respins contestaţia la executare ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa nr. 3615/01.04.2013, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8713/104/2012 a fost admisă plângerea contravenţională formulată de  apelantul – petent  RA şi a fost obligată intimata IPJO la plata sumei de 800 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Întrucât intimatul –contestator nu şi-a executat de bună-voie obligaţia stabilită în sarcina sa, apelantul-petent a formulat  cerere de executare silită, constituindu-se dosarul de executare silita nr. 106/5789/311/2013, întocmit de BEJVC, în care a fost emisă somaţia din data de 19.06.2013, dată la care s-a emis şi  încheierea nr. 106/19.06.2013, cu privire la cheltuielile de executare.

Prin Încheierea nr. 6622/10.06.2013, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar  nr. 5789/311/2013 a  fost încuviinţată executarea silită, iar somaţia a fost comunicata la sediul intimatei – contestatoarei la data de 25.06.2013.

Tribunalul a reţinut că în mod eronat prima instanţă a apreciat că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile  OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, atâta timp cât creanţa apelantului –intimat nu reprezintă o creanţă fiscală, ci doar cheltuieli de judecată stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

Titlul de creanţă fiscală este actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează, fie de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligaţii fiscale (impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de timp.

O creanţă fiscală nu se poate naşte în lipsa unei baze de impozitare, a unei materii impozabile.

Astfel, s-a constatat că apelantul nu are calitatea de contribuabil faţă de IPJO,  ci doar pe aceea de creditor derivată dintr-un raport  de drept procesual civil, motiv pentru  care, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală, apelantul  neavând obligaţia de a se adresa iniţial cu o cerere intimatului în vederea achitării  cheltuielilor de judecată,  ci având  posibilitatea de a recurge direct la procedura executării silite reglementată de dispoziţiile Codului de procedură civilă.

De asemenea, instanţa a reţinut că intimatul-contestator şi-a achitat  obligaţiile stabilite în sarcina sa, atât cheltuieli de judecată cât şi cheltuieli de executare,  astfel  că, pe cale de consecinţă,  s-a constatat contestaţia la executare rămasă fără obiect. 

Dacă hotărârea instanţei de apel a fost atacată de către vreo parte litigantă şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de apel a fost atacată cu recurs  de către contestatorul IPJO, iar curtea de apel a respins recursul declarat în cauză de către contestatorul IPJO ca inadmisibil, obligând recurentul contestator IPJO, în culpă procesuală, la 348 lei cheltuieli de judecată către intimatul RA.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Verificând din oficiu legalitatea căii de atac, Curtea de apel a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a făcut aplicarea prevederilor art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art.457 alin. 1 din Codul de procedură civilă „hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.

Art. 718 (fost 717) alin.1 Cod procedură civilă prevede că „ hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. 4 şi art. 715 alin.4 care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun”.

Textul art. 712 alin. 4 Cod procedură civilă se referă la „împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote – părţi sau în devălmăşie (…), la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare”,  iar textul art. 715 (714) alin. 4 vizează „(…)contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit (…)”.

Cum, în speţă, nu este vorba de excepţiile stabilite de art. 712 alin. 4 şi art. 715 alin. 4 Cod procedură civilă, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, recursul fiind inadmisibil.

De altfel, şi în dispozitivul deciziei pronunţate de Tribunalul Olt – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal ca instanţă de apel s-a menţionat că hotărârea este definitivă şi, prin urmare, nesusceptibilă de recurs.

Extras din Decizia nr. 123/12.05.2015 , Curtea de Apel Craiova, Secţia -Sectia a II-a civila, www.just.ro  

Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!