Prin contestaţia formulată de contestatorul S.C.T., în contradictoriu cu intimata S.C E.E.P. S.R.L. acesta a solicitat instanței de judecată anularea deciziei de sancţionare nr. 99/5.06.2013 cu avertisment emisă de intimată, considerând-o netemeinică. 

Ce apărări concrete a formulat intimata S.C E.E.P. S.R.L. în cauză?

Intimata S.C E.E.P. S.R.L. a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?

Prin sentinţa civilă nr. 722/22.05.2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins contestaţia formulată de contestatorul S.C.T., în contradictoriu  cu intimata S.C E.E.P. S.R.L.pentru anularea deciziei de sancţionare nr. 99/5.06.2013 emisă de intimată; a fost obligat contestatorul  să plătească  intimatei 1.000 lei cheltuielili de judecată.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. 99/ 5.06. 2013 emisă de intimată  contestatorul a fost sancţionat cu avertisment scris, conform art. 248 al. 1 lit. a) Codul muncii

S-a reţinut în fapt, în cuprinsul deciziei, potrivit art. 252 al.2 lit. a) este descrisă fapta săvârşită de contestator: atitudinea neadecvată  la locul de muncă, ameninţări cu acţiuni şi demersuri judiciare în scopul pierderii locului de muncă, insulte şi acuzaţii  nefondate constând în pretinse acţiuni de favorizare a unor angajaţi pe motive etinice şi religioase, la litera b) sunt precizate dispoziţiile art. 11 şi  art. 43 din Regulamentul de Ordine Interioară care au fost încălcate de contestator.

Instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 252 al. 2 lit. c) din Codul muncii nu se aplică întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 251 Codul muncii pentru fapta prevăzută  la art. 248 al.1 lit.c) Codul muncii şi pe de altă parte s-a reţinut în dispoziţie temeiul de drept  – art. 247 al. 2 Codul muncii lit. e)şi f)  termenul şi instanţa  unde poate fi contestată această decizie, fiind respectaTe şi dispoziţiile art.252 lit.d Codul muncii. Instanţa a considerat că decizia contestată conţine toate elementele prevăzute în art. 252 Codul muncii, astfel că decizia este legală iar contestaţia a fost respinsă ca nefondată, contestatorul neinvocând alte motive de fond. 

Prin raportare la dispoziţiile art. 453 al. 2 Cod procedură civilă instanţa a obligat contestatorul să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată conform chitanţei depusă la dosar.  

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către contestator şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa civilă nr. 722/22.05.2014 a instanţei de fond a fost atacată de către contestator, dar instanţa superioară a respins apelul ca nefondat și a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioara a avut în vedere următoarele considerente:

Prin critici s-a reproşat primei instanţe că a manifestat superficialitate în aprecierea circumstanţelor în care i-a fost aplicată contestatorului sancţiunea disciplinară şi în realizarea unui probator necesar pentru aprecierea asupra respectării dispoziţiilor legale privind aplicarea sancţiunii disciplinare.

De asemenea s-a adus critică şi sub aspectul reţinerii greşite a îndeplinirii cerinţelor formale ale deciziei de sancţionare disciplinară.

În susţinerea primelor critici, contestatorul a invocat pe de o parte că prima instanţă nu a avut în vedere repetatele sancţiuni disciplinare aplicate de pârâtă prin decizii ce au fost anulate de instanţele judecătoreşti, cu excepţia ultimeia, cea mai gravă care se află pe rolul instanţei de judecată, iar pe de altă parte că deşi a solicitat depunerea la dosar de către pârâtă a contractelor colective de muncă şi a referatului de aplicare a sancţiunii disciplinare, instanţa l-a decăzut din probă pe motiv de tardivitate a solicitării.

Relativ la aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare anulate de instanţele judecătoreşti s-a impus observaţia că un asemenea fapt nu este de natură a duce la concluzia automată a aplicării la un anumit moment dat a unei sancţiuni disciplinare ca un abuz din partea angajatorului având în vedere că fiecare faptă considerată abatere disciplinară are un caracter autonom şi care îndreptăţeşte la aplicarea unei sancţiuni disciplinare, angajatorul având această prerogativă.

Sancţiunea disciplinară este consecinţa săvârşirii unei abateri disciplinare, doar individualizarea sancţiunii putând fi în legătură cu o conduită anterioară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.250 Codul muncii.

În speţă aşa cum s-a putut observa angajatorul nu a ţinut seama de sancţiunile anterioare, ci a individualizat sancţiuni că în raport de gravitatea încălcării, normelor interne aplicându-i reclamantului sancţiunea disciplinară cea mai uşoară, respectiv avertismentul.

Contrar susţinerilor reclamantului la dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile relevante invocate ca lipsă în cadrul criticii, respectiv contractul colectiv de muncă (extras), regulamentul de ordine interioară (extras).

Din aceste înscrisuri a rezultat că pentru aplicarea sancţiunii disciplinare nu este necesară cercetarea prealabilă (art.66 din ROI) şi că aplicarea sancţiunilor disciplinare se face de angajatori în condiţiile legii (art.142 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură) adică în condiţiile Codului Muncii, legea generală în materie de legislaţie a muncii.

Aşadar, ambele reglementări interne sunt în concordanţă cu dispoziţiile Codului Muncii art.251 alin.1 care prevăd că pentru aplicarea sancţiunii disciplinare a  avertismentului nu este necesară efectuarea cercetării disciplinare, rezultând astfel că critica sub acest aspect este neîntemeiată.

În privinţa susţinerii referitoare la imposibilitatea verificării respectării termenului de 30 de zile de aplicare a sancţiunii disciplinare din lipsa referatului de sesizare a conducătorului pârâtei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare s-a constatat că şi această este neîntemeiată.

Aceasta, întrucât la dosarul cauzei a fost depus referatul de sesizare a conducătorului locului de muncă al reclamantului, care a fost întocmit la 30.05.2013, cu propunere de sancţionare disciplinară a reclamantului, referatul având descrise faptele săvârşite de acesta. Acest referat a fost înregistrat sub nr.1253/31.05.2013 şi a stat la baza emiterii deciziei de sancţionare atacate nr.99 din data de 05.06.2013.

S-a putut constata lesne că de la data când conducătorul pârâtei angajatoare a luat la cunoştinţă de referatul de sesizare a abaterii, care este data înregistrării acestuia, nu a trecut mai mult de 30 de zile.

În privinţa criticii referitoare la nerespectarea cerinţelor de formă a deciziei atacate constată că nici aceasta nu este întemeiată.

În concret s-a criticat că instanţa în mod eronat a reţinut că decizia nu cuprinde descrierea faptei şi nici dispoziţiile încălcate.

În conformitate cu art.252 alin.2 din Codul muncii „ Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară;

b) prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care , în condiţiile art.251 alin.3 nu a fost făcută cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată 

f ) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Din analiza deciziei atacate a rezultat cu suficientă claritate descrierea faptei, fiind relevate reperele esenţiale pentru identificarea faptei săvârşite, respectiv data circumstanţelor concrete de săvârşire, conţinutul concret şi determinat al faptelor, respectiv ameninţări cu acţiuni şi demersuri juridice pentru piederea locului de muncă de către conducătorul direct al reclamantului, pretinse acţiuni de favorizare a unor angajaţi de către şeful direct al reclamantului, pe criterii etnice  şi religioase având în vedere etnia pe care acest conducător o are.

În acelaşi timp decizia a relevat şi încălcările normelor interne prin faptele săvârşite, respectiv ale art.11 şi art.44 din Regulamentul de Ordine interioară care se referă la toţi salariaţii deci inclusiv la reclamant.

Din perspectiva acestor constatări sancţionarea a respectat dispoziţiile art.252 alin.2 din Codul muncii, criticile făcute de reclamant având un caracter pur formal nesusţinute de argumente temeinice.

Pentru ansamblul argumentelor arătate s-a constatat că niciuna din criticile aduse hotărârii nu sunt întemeiate, prima instanţă realizând o judicioasă aplicare a dispoziţiilor legale, pe baza unei stări de fapt corect stabilite. 

Extras din Decizia nr. 945/13.10.2014, Curtea de Apel Craiova-Secţia I Civilă, www.curteadeapelcluj.ro  

Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here