Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. L S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. A., reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5146.90 lei reprezentând prejudiciul cauzat acesteia.
În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri și orice proba a cărei necesitate va reieși din dezbateri.
Ce apărări concrete a formulat pârâtul în cauză?
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare la dosarul cauzei.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat și cum a argumentat instanţa hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. civilă nr. 3386/02.11.2015 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul B. A. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 5146.90 lei reprezentând prejudiciul cauzat acesteia.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâtul este angajatul reclamantei în meseria de stivuitorist, iar în data de 12.02.2015 în timpul efectuării operaţiilor de descărcare a cărămizilor cu stivuitorul de pe o remorcă, pârâtul a răsturnat această remorcă din cauza manevrări defectuoase a stivuitorului.
În declaraţia dată în timpul stabiliri şi evaluării pagubei, pârâtul a recunoscut că a efectuat manevra de descărcare a remorcii din proprie iniţiativă, iar numitul Pallai B., angajat al reclamantei a precizat că l-a atenţionat pe pârât asupra faptului că efectuează incorect manevra de descărcare.
În urma acestei activităţi, pârâtul a creat reclamantei un prejudiciu în sumă de 5146,90 lei care reiese din facturile fiscale nr. abc/2015, nr. cde/2015 şi nr. xyz/2015 care au fost plătite de către reclamantă cu ordinul de plată nr. 508/2015.
Prejudiciul a fost constatat de către părţi prin procesul verbal încheiat la data de 13.02.2015, care a fost semnat şi de către pârât.
Instanţa a reţinut că în cazul de faţă există o pagubă materială în sensul că a fost distrusă marfa care urma să fie descărcată de pe remorcă, răsturnată în timpul manevrei de descărcare, această pagubă se datorează vinovăţiei pârâtului care nu a respectat unghiurile de înclinaţie şi atenţionările unui alt coleg şi este în legătură cu activitatea de stivuitorist care rezultă din contractul individual de muncă.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârât şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanţa superioară hotărârea respectivă?
Da, sentinţa civilă nr. 3386/02.11.2015, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost atacată de către pârât, iar Curtea de apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B.A. împotriva sentinţei civile nr. 3386/02.11.2015 a Tribunalului Cluj, apreciind că hotărârea fondului este legală şi temeinică motiv pentru care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Din analiza prevederilor art. 254 alin. 1 din Codul muncii rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia (culpa) salariatului.
Aceste condiţii trebuie analizate de instanţa de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform art. 272 din Codul muncii.
Curtea a reţinut că prima condiţie privitoare la calitatea de salariat este îndeplinită, întrucât între părţi au existat raporturi de muncă aşa cum rezultă din contractul individual de muncă , pârâtul B.A. fiind angajat în calitate stivuitorist începând cu data de 05.08.2014.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, referitoare la existenta unei fapte ilicite a pârâtului, în legătură cu munca şi cu atribuţiile pe care le avea de îndeplinit, astfel cum sunt menţionate în fişele postului depusă în faţa primei instanţe s-a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că este îndeplinită şi această condiţie.
Astfel, probele administrate în cauză au confirmat faptul că în data de 12.02.2015, în timp ce descărca o remorcă cu stivuitorul, pârâtul a efectuat o manevră defectuoasă, iar remorca s-a răsturnat, fiind avariată.
Această împrejurare de fapt a fost recunoscută de către pârât prin declaraţia dată şi semnată de acesta în aceeaşi zi, ocazie cu care acesta a precizat că a efectuat manevra din proprie iniţiativă. Deşi cu privire la această ultimă menţiune, pârâtul a susţinut prin cererea de apel că ar fi fost obligat să o scrie, acesta nu a dovedit vicierea consimţământului său la momentul redactării declaraţiei amintite.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu, Curtea de apel a reţinut că şi aceasta este îndeplinită.
Astfel, prin facturile şi documentele de plată depuse la dosarul primei instanţe s-a dovedit pe deplin faptul că valoarea reparaţiilor la remorcă s-au ridicat la suma de 5.146,90 lei, iar ulterior au fost achitate de către societatea reclamantă, prin cele două ordine de plată emise la 03.03.2015, şi respectiv 08.04.2015, astfel că în acest mod s-a cauzat un prejudiciu direct în patrimoniul societăţii.
În speţă, rezultă în mod neechivoc şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului, precum şi culpa acestuia, întrucât prin manevrarea greşită de către pârât a stivuitorului s-a produs avarierea remorci, iar costurile cu reparaţia au fost suportate de către angajator.
Contrar celor susţinute în apel, Curtea a constatat că prejudiciul nu s-a produs ca urmare a răsturnării motostivuitorului, ci a remorcii, or este evident că în lipsa manevrelor executate de către pârât cu stivuitorul nu ar fi fost posibilă înclinarea şi răsturnarea remorcii.
Pe de altă parte susţinerile pârâtului cu privire la denivelări din curtea societăţii nu au fost dovedită de către reclamant pe parcursul soluţionării cauzei.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că deşi reclamantul a solicitat administrarea probei cu martori, expertiză şi interogatoriu, solicitarea acestuia are un caracter generic, acesta neindicând în concret numele şi adresa martorilor, nici domeniul de specialitate al expertizei, dar nici nu a depus întrebările pentru interogatoriului.
Referitor la nota de constatare şi evaluare a pagubei, Curtea a reţinut că potrivit art. 254 alin. 3 din C.muncii, în situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
În cauză reclamanta a întocmit Procesul-verbal de constare şi evaluare a pagubelor nr.141/13.03.2015 , care însă nu a fost comunicat pârâtului, neexistând o dovadă în acest sens, însă, singura consecinţă ce decurge din acest fapt este aceea că recuperarea prejudiciului nu se poate realiza pe cale amiabilă, astfel încât nu se poate susţine că lipsa comunicării ar constitui un motiv de exonerare de răspundere.
Lipsa unei cercetări disciplinară nu prezintă nici o relevanţă, acesta deoarece atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului nu este condiţionată de aplicarea unei sancţiuni disciplinare în legătură cu fapta generatoare de prejudicii.
Reţinând întrunirea cumulativă a acestor condiţii care atrag răspunderea patrimonială a salariaţilor în temeiul prevederilor art. 254 din Codul muncii, Curtea a apreciat ca fiind justă soluţia adoptată de către prima instanţă prin care s-a dispus obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat angajatorului.
Extras din Decizia nr. 367/10.02.2016 , Curtea de Apel Cluj-Secţia civilă, www.rolii.ro
Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!
