Contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata SC B SRL, solicitând instanţei de judecată urmatoarele: anularea deciziei nr. xxx/26.06.2012; obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că între aceasta şi intimata SC B SRL s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă nr. xxzz/20.04.2000, cu modificările ulterioare, contestatoarea fiind angajata societăţii intimate în funcţia de contabil-şef începând cu data de 01.05.2000.
Prin Decizia nr. xxx/26.06.2012, conducerea instituţiei angajatoare a hotărât suspendarea contractului individual de muncă al salariatei A. în temeiul art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, începând cu data comunicării deciziei, respectiv cu 26.06.2012, până la data încetării cauzei care a justificat suspendarea contractului individual de muncă, mai exact până la data soluţionării definitive de către organele şi instanţele competente a cauzei penale ce face obiectul plângerii penale înregistrate sub nr. 14140/18.06.2012 la Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a fraudelor.
Contestatoarea a arătat că, potrivit certificatelor de concediu medical depuse la dosarul cauzei, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă începând cu data de 26.06.2012. Pe cale de consecinţă, deşi angajatorului pârât i-a fost adusă la cunoştinţă de către contestatoare starea de incapacitate temporară de muncă intervenită cu data de 26.06.2012 şi atestată prin certificatul de concediu medical, în mod abuziv acesta a procedat la emiterea Deciziei nr. xxx/26.06.2012 de suspendare a contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii începând cu aceeaşi dată, respectiv cu 26.06.2012.
Contestatoarea a mai arătat că măsura suspendării facultative aplicate peste măsura suspendării de drept a contractului este nelegală, deoarece scopul suspendării este interzicerea temporară ca salariata să-şi exercite funcţia şi ca atare să producă alte pagube unităţii, pe perioada suspendării necuvenindu-i-se salariul, scop care nu putea fi atins atâta vreme cât contractul era deja suspendat.
Pentru considerentele arătate anterior, contestatoarea a solicitat admiterea acţiunii astfel cum aceasta a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei nr. xxx/26.06.2012 şi obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 112 din vechiul Cod de procedură civilă (actual art. 194 din noul Cod de procedură civilă); Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
În probaţiune, contestatoarea a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri.
Ce apărări concrete a formulat intimata SC B SRL în cauză?
Intimata SC B SRL a ridicat în întampinarea depusă la dosarul cauzei excepţia de ordine publică a lipsei de interes a contestatoarei în ceea ce priveşte promovarea unei cereri având ca obiect anularea deciziei nr. xxx/26.06.2012. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii contestatoarei ca neîntemeiată.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat hotărârea respectivă?
Prin sentinţa civilă nr. z/24.04.2013, instanţa de judecată a admis contestaţia astfel cum aceasta a fost formulată de contestatoarea A în contradictoriu cu intimata SC B SRL.
Instanţa de judecată a analizat cu prioritate excepţia invocată (excepţia de ordine publică a lipsei de interes a contestatoarei), pe care a respins-o pentru următoarele motive:
Una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile rezidă în existenţa unui interes, adică a unui folos practic pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.
În mod obişnuit, interesul este material, patrimonial sau moral.
Instanţa a apreciat că, în speţă, interesul contestatoarei de a promova acţiunea este de ordin moral şi se justifică având în vedere că, deşi angajatorului intimat i-a fost adusă la cunoştinţă starea de incapacitate temporară de muncă intervenită cu data de 26.06.2012 şi atestată prin certificatul de concediu medical, în mod abuziv acesta a procedat la emiterea Deciziei nr. xxx/26.06.2012 de suspendare a contractului individual de muncă în baza art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii începând cu aceeaşi dată, respectiv cu 26.06.2012.
Interesul practic urmărit de către reclamant la data introducerii acţiunii cât şi pe parcursul procesului este unul moral şi se justifică, acesta fiind vătămat în drepturile sale de abuzul săvârşit de angajator.
Pe fondul cauzei, instanţa de judecată a reţinut următoarele:
În derularea unui contract de muncă, ca de altfel în genere, pot interveni incidente de executare, altele decât cele care atrag încetarea contractului, condiţii în care apar premisele suspendării efectelor sale. Codul muncii prevede limitativ condiţiile şi cazurile suspendării contractelor de muncă.
Astfel, suspendarea poate fi de drept, unilaterală şi de comun acord. Principalul efect al suspendării, în orice modalitate a sa, expres reglementat, este suspendarea prestării muncii, corelativ cu suspendarea plăţii salariului, cu excepţia unor situaţii expres reglementate de lege sau de părţi prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
În speţă, instanţa a reţinut că există o suspendare a contractului de muncă al reclamantului din iniţiativa angajatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. 1 lit. b din Codul Muncii – formularea unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatei contestatoare – concretizată prin emiterea deciziei nr. xxx/26.06.2012 – decizie contestată în cauză şi o suspendare de drept a aceluiaşi contract de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 50 lit. b din Codul Muncii pentru incapacitate temporară de muncă certificată prin concediul medical acordat în condiţiile legii.
Ambele suspendări au operat începând cu data de 26.06.2012.
În aceste condiţii, deşi ambele cauze au constituit suportul suspendării contractului individual de muncă, prevalează cauza de suspendare de drept, aplicându-se prioritar, întrucât efectele acesteia operează ex lege, în mod automat, independent de manifestarea de voinţă a uneia din părţile contractante.
Nu are relevanţă că, ulterior, la data de 27.07.2012 contestatoarea a solicitat angajatorului aprobarea întocmirii dosarului pentru pensionare pe caz de boală, cererea fiind înregistrată sub nr. 5554/27.07.2012 şi că decizia contestată urma să îşi producă efectele după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă numai în condiţiile în care casa teritorială de pensii ar fi respins prin decizie cererea de pensionare pentru invaliditate a salariatei A.
Măsura suspendării facultative aplicate peste măsura suspendării de drept a contractului este nelegală, deoarece scopul suspendării este interzicerea temporară ca salariata să-şi exercite funcţia şi ca atare să producă alte pagube unităţii, pe perioada suspendării necuvenindu-i-se salariul, scop care nu putea fi atins atâta vreme cât contractul era deja suspendat.
Instanţa a evocat în ce constă neregularitatea susceptibilă de a determina anularea deciziei deduse judecăţii, respectiv cauza de nulitate relativă reţinută şi anume nesocotirea dispoziţiilor art. 50 lit. b Codul muncii, ce instituie o măsură cu caracter social, de protecţie, măsură dispusă de legiuitor în favoarea salariatului.
Potrivit dispoziţiilor sus-menţionate, nu se mai putea dispune suspendarea contractului de muncă al reclamantului din iniţiativa angajatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, pe perioada incapacităţii de muncă a salariatului stabilită prin certificat medical emis conform legii. Or, în speţă, contestatoarea a dovedit că la aceeaşi dată a emiterii deciziei contestate 26.06.2012 se afla în incapacitate temporară de muncă, sens în care suspendarea contractului său de muncă opera de drept „ope legis”, deoarece această cauză de suspendare intervine independent de voinţa părţilor contractuale. Astfel, pe durata concediului medical se suspendă prestarea muncii şi, în consecinţă, plata salariului, salariatul având dreptul la o indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat sau de către angajator, după caz.
Suspendarea contractului de muncă durează până la însănătoşirea salariatului, până la redobândirea de către acesta a capacităţii de muncă.
Doar la acest moment putea dispune angajatorul suspendarea contractului de muncă la iniţiativa sa, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. 1 lit. b din Codul muncii, respectiv pentru formularea unei plângeri penale împotriva angajatului, cu atât mai mult cu cât suspendarea în baza acestui temei juridic (art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii) putea interveni doar de la momentul comunicării sale, comunicare ce nu s-a realizat la data de 26.06.2012 a intervenirii suspendării de drept a aceluiaşi contact de muncă.
Pentru considerentele reţinute anterior, instanţa de fond a anulat decizia nr. xxx/26.06.2012 emisă de intimată şi a obligat-o pe aceasta la plata în favoarea contestatoarei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 de lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei depuse la dosarul cauzei.
Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către intimată şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?
Da, sentinţa civilă nr. z/24.04.2013 a fost atacată de către intimată, dar instanţa superioară a menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.
(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.
Buna ziua! Am CIM suspendat din anul 2015 conf art 52 alin 1 lit b . Dosarul penal a ramas definitiv in 24.05.2016 cu o condamnare de 3 ani sub supraveghere si fara nici o interdictie . Dar in regulamentul intern nu mai pot sa imi desfasor funtia pt ca am cazier. In decizia de suspendare spune ca mi se suspenda CIM pana la ramanerea definitiva a dosarului penal. Am depus cerere sa imi reiau activitatea si nici pana astazi nu am primit nici o decizie. In luna sep 2016 am actionat in judecata si am pierdut pe fond. Astept motivarea sa pot face apel. Toate documentele depuse la dosarul cauzei de catre parata recunoaste ca nu mai au bazlegala sa imi desfaca CIM si ca trebuie sa imi dea alt loc de munca dar fara nici o decizie din parea lor. Intrebarea mea este : Suspendarea nu a incetat la data cand dosarul penal a ramas definitiv? O suspendare poate tine la infinit? Eu nu am facut contestatie la acea ie de suspendare si am asteptat sa ramana dosarul penal definitiv. Va multumesc