În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 01.06.2008 – 05.12.2008, a fost salariatul pârâtei conform contractului de muncă înregistrat la ITM sub nr. 1038/306348/2008.
Prin dispoziția nr. 333/2008, i s-a comunicat că la data de 22.12.2008 i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 65 din Codul Muncii, fără să-i fi acordat preavizul prevăzut de legislația muncii , fără a i se achita salariul pe lunile septembrie- noiembrie 2008 şi fără a-i fi plătit concediul de odihnă pentru perioada lucrată.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri .
Ce apărări concrete a formulat pârâta în cauză?
Pârâta a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a susținut că un salariat nu poate primi în același timp şi salariul pentru munca depusă şi plata concediului.
Astfel, deși s-a solicitat obligarea sa pentru plata salariului reclamantului pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2008, acest lucru este imposibil întrucât -în sens contrar- s-ar proceda la obligarea concomitentă a acestuia şi la plata zilelor de concediu de odihnă şi a zilelor de preaviz, acestea din urmă perioade suprapunându-se cu perioada in care pârâtul a plătit și salariul reclamantului.
Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menționat și cum a argumentat instanța hotărârea respectivă?
Prin sentința civilă nr. 474/06.05.2009, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea formulată de reclamant , a obligat pârâta către reclamant la plata salariului net de 1026 lei /lună pentru perioada septembrie , octombrie , noiembrie 2008 actualizat cu rata inflației la data plății efective şi de asemenea a obligat pârâta la plata contravalorii a 198 ore suplimentare realizate de reclamant in perioada 01.07.2008 - 24.10.2008 precum şi la plata c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuate , proporțional cu perioada lucrată, respingând cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale.
Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantului la plata salariului net de 1026 lei /lună pentru perioada septembrie , octombrie , noiembrie 2008 actualizat cu rata inflației la data plății efective şi a contravalorii a 198 ore suplimentare realizate de reclamant in perioada 01.07.2008 - 24.10.2008 întemeiată precum şi cererea de acordare a c/val zilelor de concediu de odihnă neefectuate , proporțional cu perioada lucrată , faţă de dispozițiile art. 141 alin. 4 din Codul Muncii (actualul art. 146 alin. 3 din Codul muncii) potrivit cărora compensarea, în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada efectuării concediului de odihnă, aşa cum a susținut prin adresa nr. 85/2009 , în condițiile în care a recunoscut că reclamantul nu a semnat statul de plată pe luna octombrie 2008.
Dacă hotărârea instanței de fond a fost atacată de către vreo parte şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară?Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?
Da, sentința instanţei de fond a fost atacată cu recurs de către pârâtă, iar curtea de apel a respins recursul şi a menținut sentința de fond ca legală şi temeinică.
Pentru a pronunța hotărârea respectivă instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit disip. art. 141 alin. 4 din codul muncii (actualul art. 146 alin. 3 din Codul muncii), recurenta avea obligația acordării concediului legal de odihnă, fiind obligată la compensarea în bani a acestuia, proporțional cu activitatea prestată.
Nu există nici o dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte ca reclamantul ar fi efectuat concediul de odihnă ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada lucrată, astfel că sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la pretinsă plata dublă a acestor drepturi salariale.
O componentă esențiala a dreptului muncii o reprezintă protecția socială a muncii, ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute de art. 41 alin. 2 din Constituție, republicată printre care se regăsește şi concediul de odihnă plătit.
Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporțional cu munca prestată de către salariat, compensarea în bani stabilindu-se astfel, tot în funcție de durata timpului în care s-a prestat munca.
Așadar indiferent de motivele încetării contractului individual de muncă şi de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă şi proporțional cu perioada lucrată a câștigat atât dreptul la concediu de odihnă cât şi dreptul la plata salariului.
Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu mai poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, apare ca fiind legală şi temeinică obligația angajatorului să-l compenseze în bani, neputându-se susține că reprezintă o plata dublă a salariatului.
Ai nevoie de Codul Muncii? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
