Reclamanta Societatea  Română de Radiodifuziune (SRR) a chemat în judecată pe pârâta SC F. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 813,02 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei, aferentă perioadei ianuarie  2012 – decembrie 2013, şi penalităţi de întârziere în cuantum de 93,02 lei, stabilite la data de 14 noiembrie 2013; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, care stabileşte cuantumul taxei pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare şi de calcul a penalităţilor de întârziere. În conformitate cu prevederile HG nr. 977/2003, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia o dată cu plata energiei electrice consumate, iar, potrivit art. 6 alin. 1,2 din HG nr. 977/2003, pentru neplata la termen a taxei se percep penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.
Faţă de cele arătate, concluzionează reclamanta ca pârâta să fie obligată la plata sumelor solicitate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 şi 223 alin. 3 din Codul de procedură civilă; art. 40 alin. 3,4 din Legea nr. 41/1994; HG nr. 977/2003.

În probaţiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri, ataşând în sensul acesta o situaţie de calcul a penalităţilor de întârziere, situaţia facturilor emise de E. T. S. SA, pentru perioada ianuarie 2012 – decembrie 2013, precum şi extras din registrul comerţului.

Ce demersuri juridice poate întreprinde o persoană juridică când primeşte o astfel de acţiune de chemare în judecată?

Aşa cum prevede şi Codul de procedură civilă în art. 201 alin. 1, concomitent cu comunicarea de către instanţa de judecată a cererii introductive de instanţă către pârât, în speţă către SC F. SRL, acestuia i se va pune în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege (care va fi indicată expres), în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165 din Codul de procedură civilă.

Ce apărări concrete poate formula persoana juridică în întâmpinarea pe care o va depune la dosarul cauzei într-o astfel de cauză?

Pârâta va arăta în întâmpinarea formulată că cererea reclamantei este neîntemeiată şi va solicita să fie respinsă pentru următoarele considerente:
În justificarea cererii sale, reclamanta SRR a arătat că obligaţia de plată a taxei izvorăşte din lege şi, prin urmare, independent de faptul că pârâta a beneficiat sau nu de astfel de servicii, taxa trebuie plătită.
Din această perspectivă este de menţionat că Legea nr. 41/1994 prevede la art. 40 alin. 3 că: „persoanele juridice din România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”, pentru ca apoi la alin. 4 să se dispună că cuantumul taxelor, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare şi scutire, penalităţile de întârziere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Astfel, în sarcina pârâtei există obligaţia legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune doar în situaţia în care pârâta ar putea fi identificată ca un beneficiar al acestor servicii.
SC F. SRL nu are calitatea de beneficiar şi, ca urmare, nu este ţinută să îndeplinească obligaţiile prevăzute de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), făcând referire la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, a reţinut că obligaţia plăţii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune incumbă doar persoanelor juridice care beneficiază efectiv de aceste servicii.
În acest sens, exemplificative sunt: Decizia ÎCCJ nr. 2102/2009 (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), publicată în Monitorul Oficial nr. 691/2009; Decizia ÎCCJ nr. 607/2011 (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), publicată în Monitorul Oficial nr. 318/2011. În acelaşi sens este şi Sentinţa civilă nr. 767/2008 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 770/2009 (rămasă irevocabilă prin Decizia ÎCCJ – Secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2103/2009).
Totodată, prin Sentinţa civilă nr. 471/2010 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 309/2012 a fost admisă excepţia de nelegalitate, statuându-se că „în dispoziţiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noţiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât şi în interpretarea gramaticală, logică şi sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii. Din această perspectivă hotărârea Guvernului nu a aplicat în art. 3 alin. 2 în mod corect dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
De exemplu, prin Decizia nr. 607/2011 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. 164/33/2010, instanţa de judecată a decis anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003 *.
Pentru a dispune astfel, ÎCCJ a reţinut următoarele:
1.1. Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificarile ulterioare, „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”.
1.2. Conform art. 40 alin. 2 din Legea nr. 41/1994, republicată, şi persoanele fizice, în calitate de beneficiari ai aceloraşi servicii, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune.
1.3. Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăseşte o definiţie a noţiunii de „beneficiar”, astfel încât sensul acestei noţiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv „cel care beneficiază de ceva” sau „o autoritate, instituţie, societate etc. pentru care se face o lucrare”.
1.4. Prin Decizia nr. 297/2004 a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că „obligaţia prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective”.
1.5. Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi prin pronunţarea Deciziei nr. 331/2006 a Curţii Constituţionale.
1.6. Legislaţia comunitară şi recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existenţa calităţii de beneficiar. Aceasta reprezintă însă numai o opţiune a statului membru, nu o obligaţie.
1.7. Prin Constituţia României nu s-a impus plata taxei radio-TV indiferent de existenţa calităţii de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. 15 trebuie interpretate în favoarea cetăţeanului.
1.8. Argumentele referitoare la respingerea unor amendamente formulate de diferiţi parlamentari nu pot fi acceptate, deoarece interpretarea legii este realizată de către judecător, care, în speţă, folosind principiile şi metodele de interpretare, a concluzionat în sensul deja arătat. Voinţa exprimată de legiuitor rezultă din interpretarea gramaticală, logică, sistematică a textelor analizate, şi nu din eventualele amendamente formulate.
2. Se constată astfel că prevederile art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003  (…) adaugă la prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată (…).

În concluzie, în conformitate cu Decizia nr. 607/2011, obligaţia de a plăti taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune incumbă doar persoanelor care au beneficiat de aceste servicii.
Considerente asemănătoare celor din Decizia nr. 607/2011 au fost avute în vedere şi la pronunţarea Deciziei nr. 448/2013 a Curţii Constituţionale (CC), publicată în Monitorul Oficial nr. 5/2014.
În motivarea Deciziei nr. 448/2013 privind constituţionalitatea art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, Curtea a constatat că, anterior deciziei  respective, a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile CC, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.
Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când CC a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare.
Pentru a da o forţă sporită deciziei şi fără a marca o reconsiderare a jurisprudenţei sale, CC, prin Decizia sa nr. 448/2013, va constata neconstituţionalitatea oricărei alte interpretări pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor legale criticate (n.a. – art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994) faţă de cea consacrată prin deciziile anterioare pronunţate de CC.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor, şi aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă de către instanţa de judecată.
Astfel, penalităţile de întârziere constituie un accesoriu al debitului principal. Urmând principiul accesorium sequitur principale, acestea urmează a fi datorate numai în măsura în care ar exista obligaţia pârâtei de a achita sumele pretinse de SRR.
Dat fiind că pârâta contestă însăşi existenţa creanţei, rezultă că nici accesoriile privind penalităţile de întârziere nu pot avea o existenţă de sine stătătoare, astfel că SC F. SRL nu datorează nici sumele pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere.
Faţă de cele mai sus arătate şi faţă de împrejurarea că şi Legea nr. 41/1994 la alin. 3 al art. 40 face precizarea că taxa este datorată numai în ipoteza în care persoanele juridice sunt beneficiarii serviciilor respective, şi cum această dovadă nu a fost făcută în cauză, simpla facturare unilaterală, fără a avea ca temei  beneficiul serviciului pentru care se cere plata taxei, neputând constitui temei pentru atragerea răspunderii pârâtei, urmează ca acţiunea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată.

Care sunt şansele ca o persoană juridică să fie obligată la plata taxei de radiodifuziune urmare a declanşării unei acţiuni în judecată asemănătoare celei îndreptate împotriva lui SC F. SRL?

Chiar dacă practica instanţelor nu este una unitară, cel puţin în ultima perioadă de timp, într-un procent covârşitor, instanţele de judecată au respins cererile de chemare în judecată ale SRR având ca obiect pretenţii – „taxă radio”, motivaţia acestora fundamentându-se tocmai pe lipsa probelor administrate care să dovedească calitatea de „beneficiar” a persoanelor juridice împotriva cărora s-au formulat cererile introductive de instanţă.

*Notă: Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune”.
––––––––––––(P)––––––––––––

Lege5 Online
 vă oferă posibilitatea de a căuta orice dosar aflat în instanţă (baza ECRIS). Trebuie doar să introduceţi numărul dosarului sau numele unei părţi implicate în dosar.

Clienţii Lege5 Online
 au posibilitatea de a urmări dosare. Mai exact, puteţi să primiţi notificări pe e-mail atunci când urmează o nouă şedinţă sau când apare o decizie în dosar.

Căutaţi dosare aflate în instanţă AICI.
caudosinst

Aflaţi mai multe despre Lege5 Online de AICI. De asemenea, Lege5 este disponibil şi în variantele Desktop şi Mobile.


Foto articol: FreeImages.com

comentarii

1 COMENTARIU

  1. buna ziua, am primit o notificare de plata prin care serviciul de televiziune ma obliga sa platesc taxa tv din aprilie 2012 pina in prezent ,eu fiind pers.juridica si neavind contract pe pers. juridica, si pe luna taxa de 50 lei in total 1800 lei dupa 3 ani darrrrr pina acum de ce nu mau instiintat ?????ce se intimpla daca nu platesc ptr ca eu nu am tv in punctul de lucru….astept rasp. multumesc

  2. buna ziua. La fel si eu, pana acum am platit ca persoana juridica taxa radio, eram convins ca, cu asta m-am achitat fata de astia. acum am primit tot o notificare de plata pe ultimii trei ani de peste 1800 lei pentru taxa tv. Sincer, nici nu stiam ca sunt 2 taxe, si initial vroiam sa la scriu ca-s incompententi si nu stiu despre ce vorbesc, ca eu platesc. Dar vad ca din pacate exista si taxa tv pe langa cea radio. ce se intampla daca nu platesc? Metnionez ca sediul meu este in casa mea, in baza unui contract de comodat.

    • Taxa radio-tv o datoreaza numai BENEFICIARII acestor servicii si in nici un caz retroactiv.Facturarea retroactiva este unilaterala si din acest motiv abuziva.Daca nu detineti astfel de aparate nu aveti obligatia sa platiti.Daca sediul firmei este la domiciliu si detineti aparate incheiati un singur contrct din acest moment sau din momentul din care societatea romana de radio si televiziune poate demonstra ca v-ati folosit de serviciile ei.

  3. Buna ziua
    Pe mine ma intereseaza alta speta: daca eu am contract cu un operator TV de cablu, acesta este pentru mine prestatorul de servicii, iar eu sunt benefeciarul acelui serviciu. Deci eu platesc catre firma respectiva, pe baza de contract, prestarea de servicii TV.
    Cu Televiziunea Romana nu am nici un contract. Deci nu sunt beneficiarul serviciilor lor. Da, receptionez TVR, dar prin prestarea operatorului de cablu cu care am contract.
    Pot contesta plata serviciilor catre Televiziunea Romana?

  4. Am primit si eu, azi. Sa inteleg ca s-a modificat legea, articolul respectiv, si acum TREBUIE platit? *Notă: Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune”.CUM SA PLATESTI UN SERVICIU PE CARE NU L-AI AVUT?????????? IN CE TARA TRAIM????????

  5. Buna Ziua,
    Zilele trecute am gasit in cutia postala un plic datat 21 05 1822 (nu e lizibila data si stampila postei romane) cu o notificare (instiintare de plata) de la Radio Romania Iasi si o factura (Taxa Radio 2016+2017). Fac mentiunea ca atat instiintarea cat si factura sunt adresate catre SC ELDICO SRL cu sediul intr-un apartament din localitatea SUCEAVA, locatie unde nu detinem aparate de radio-receptie si nu exista incheiat contract de furnizare a unor astfel de servicii cu RRI sau alta firma de gen, nici la sediul si nici punctele de lucru. Detin un abonament de furnizare servicii de televiziune cu o firma locala de cablu, la care achit lunar un abonament.
    Ce credeti ca ar trebui sa fac?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here