17 Noiembrie, 2019

Studiu de caz: Obligația de desființare a lucrărilor de construcție executate fără autorizație de construire

Prin cererea introductivă de instanță, Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I. a solicitat obligarea pârâtului să procedeze la desfiinţarea lucrărilor de construcţie executate nelegal pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, îndreptul apartamentului nr. 1 şi să aducă imobilul în starea iniţială, într-un termen de 6 luni dela data rămânerii irevocabile a hotărârii, în caz contrar autorizarea reclamantului la desfiinţarea lucrărilor executate pe cheltuiala pârâţilor.

De asemenea, reclamantul a solicitat instanței şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat, în esenţă, că pârâtul F.I. a fost sancţionat contravenţional pentru că a realizat lucrări de construcţie fără a deţine autorizaţie în acest sens, însă nu s-a conformat măsurilor dispuse prin actul de sancţionare, şi anume cea de a solicita analiza situaţiei în vederea soluţionării sale conform prevederilor legale.

Faţă de această împrejurare, reclamantul a apreciat că se impune ca pârâtul să fie obligat la desfiinţarea lucrărilor realizate fără drept.

În drept, s-a aratt ca în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal. 

Ce apărări a formulat  pârâtul  referitor la  acţiunea de chemare în judecată a reclamantului?

Pârâtul a formulat Întâmpinare şi a solicitat respingerea cererii introductive de instanţă ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. 

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentinţa civilă nr. 5173/19.05.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă cererea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I., decedat în cursul procesului şi continuată împotriva moştenitorilor F.K., F.I., F.M., F.S., F.I., F.Z. şi F.J..

Au fost obligaţi pârâţii să procedeze la desfiinţarea lucrărilor de construcţie executate nelegal pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 şi să aducă imobilul în starea iniţială, într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, în caz contrar autorizează reclamantul la desfiinţarea lucrărilor executate pe cheltuiala pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către pârâți şi, în caz afirmativ, ce au decis instanţele superioare în cazul mai sus menţionat şi cum a argumentat ultima instanță (instanța de recurs) hotărârea sa?

Da, sentinţa civilă  5173/19.05.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost atacată atât cu apel, cât și cu recurs de către pârâți dar instanţele superioare, de control judiciar (de apel și de recurs) au menţinut hotărârea respectivă, reţinându-se temeinicia şi legalitatea acesteia.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, instanta de recurs l-a apreciat că este nefondat şi în consecinţă, l-a respins pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010 pârâtul F.I. a fost sancţionat cu amenda contravenţională în cuantum de 10.000 Ron pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, în sarcina sa reţinându-se faptul că pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 a realizat o construcţie pe fundaţii din beton, zidărie mixtă BCA şi cărămidă cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu regim de înălţime „parter”, construcţie cu dimensiunile de cca 3, 0 m 10, 0 m, fără a deţine autorizaţie de construire conform legislaţiei în vigoare.

Prin acelaşi proces-verbal s-a dispus ca măsuri complementare oprirea imediată a lucrărilor şi obligaţia de a solicita autorităţilor analiza situaţiei în vederea soluţionării conform prevederilor legale, stabilindu-se termen pentru realizarea măsurilor dispuse de 60 de zile.

Prin procesul verbal nr. 141/10.10.2012 s-a constatat că contravenientul F.I. nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 183 în termenul de 60 de zile stabilit şi s-a propus sesizarea instanţei de judecată în conformitate cu art. 32 lit. b din Legea nr. 50/1991.

Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010 nu a fost contestat de contravenientul F.I..

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se prevede că „dreptul de a contesta contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea faptei”.

În interpretarea acestor dispoziţii, instanţa supremă a admis recursul în interesul legii prin decizia civilă nr. 7/2000, statuând că dreptul de a constata contravenţiile şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991, se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei, că, în cazul construcţiilor în curs de executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate, fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi că obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.

Prin urmare, excepţia invocată de recurenţi cu privire la prescrierea dreptului la acţiune a reclamantului în raport de decizia nr. 7/2000 a Curţii Supreme de Justiţie este nefondată, întrucât această decizie se referă la prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi a aplica amenzile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 50/1991 şi nu la dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtului de a se conforma dispoziţiilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Ai nevoie de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu